01
apr.
19

Problemele neaşteptate ale vieţii

Oricine a ajuns să parcurgă măcar jumătate din calea vieţii sale a putut constata, cel puţin în anumite momente, că deodată îi scapă cu totul controlul asupra existenţei sale şi că evenimentele îl conduc, precum o avalanşă, spre stări şi situaţii pe care iniţial nu le-a prevăzut. Sau, dacă le-a prevăzut şi a făcut tot posibilul să le evite, în ciuda acestui calcul, evenimentele tot nu au putut fi rânduite după cum ar fi dorit omul. Ei bine, în astfel de cazuri, starea de echilibru a omului se schimbă într-una de o fragilitate deosebită, în care toate atârnă parcă de un fir de aţă. Dar şi lăuntrul omului reacţionează atunci şi, de la stabilitatea emoţională oferită de siguranţa stăpânirii asupra lucrurilor şi datelor vieţii acesteia, ajunge să-şi piardă stăpânirea de sine, îi slăbeşte puterea voinţei şi poate cădea pradă, dacă nu gândurilor şi faptelor necugetate, neapărat confuziei şi impasului. Iar orice încercare omenească de a-i reda speranţa în mai bine se izbeşte de zidul neînţelegerii pricinii pentru care el a ajuns în acel punct şi a fost subiectul unor evenimente cu totul neaşteptate.

Însă toţi, fără nici o excepţie, trecem la un moment dat prin astfel de evenimente în faţa cărora nu avem nici o explicaţie, însă avem în schimb, deodată, revelaţia neputinţei noastre, după ce până cu puţin mai înainte ne credeam puternici, chiar dacă nu spuneam asta cu glas tare. O posibilă explicaţie ne-ar putea veni, cu siguranţă, de la cei care au trecut prin astfel de experienţe, dar nu oricum, ci au trecut înţelegând sensul lucrurilor acestei vieţi, care nu este doar unul omenesc şi trecător, ci în primul rând veşnic şi dumnezeiesc. Astfel, Sfântul Isaac Sirul, spre pildă, spune, ca şi cum ar preveni pe tot omul, să se aştepte în mod sigur la unele lucruri neprevăzute: „De aceea trebuie să le laşi pe toate în seama preştiinţei lui Dumnezeu şi să nu crezi că e ceva neschimbat în viaţa aceasta” (Cuv. IV).

Înţelegerea faptului că nici un lucru al acestei vieţi şi al acestei lumi nu este definitiv şi neschimbat în esenţa lui este, desigur, un mare pas în existenţa omului şi în modul său de a se raporta la lucruri şi evenimente. Totuşi, s-ar putea întreba cineva, această înţelegere ne poate face mai puternici şi mai stăpâni pe noi înşine în situaţiile în care de obicei suntem doborâţi? Probabil că nu cu totul, dar cel puţin omul nu mai este luat pe nepregătite în ceea ce până la urmă este firesc să se întâmple. Dar cel mai mare câştig din înţelegerea schimbărilor inerente ale vieţii e, cu siguranţă, vindecarea de iluzia puterii şi a stăpânirii asupra propriei vieţi. Cel puţin aşa ne sugerează acelaşi Sfânt Isaac: „Să nu-ţi crezi ţie că eşti puternic până ce nu vei fi ispitit şi nu te vei afla rămânând ne­schimbat” (Cuv. IV).

Este extrem de interesantă această precizare a Avvei Isaac, întrucât, pe lângă certitudinea unor momente de cumpănă ale vieţii, el atrage atenţia asupra unui element capital, anume capacitatea de a rămâne neschimbat în diferitele împrejurări ale vieţii, ca semn al adevăratei ­puteri. După sfântul nevoitor, puterea nu stă nici în avuţii, nici în autoritate, ci în această uimitoare capacitate de a rămâne acelaşi în orice situaţie, fie prielnică, fie potrivnică. Dar care dintre oameni ar putea rămâne ne­schimbat în evenimente precum sărăcia, boala, moartea? În mod sigur nici un om, oricât de puternic ar fi el, nu ar putea să rămână neschimbat numai prin propriile lui forţe. Nici unul dintre oameni nu poate aceasta, cu excepţia celui care crede. Toate neputinţele sunt rezolvate prin credinţă. Şi, în chip surprinzător, chiar şi pe cel mai slab credinţa îl întăreşte, potrivit mărturiei Avvei Isaac: „Îndoiala inimii aduce sufletului frică, iar credinţa poate întări hotărârea chiar şi în vremea tăierii mădularelor” (Cuv. I).

Nu de puţine ori şi pe noi, cei care ne numim creştini, ne-au smerit şi ne-au înfricoşat întâmplările vieţii acesteia, dar tot de atâtea ori, după puţină vreme, pronia lui Dumnezeu a adus, cum numai El ştie, iarăşi linişte în suflet şi sens în înţelegerea planului lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi, pentru că El nu lasă nici o întâmplare fără ieşire şi fără descoperirea unui înţeles mai adânc. Atunci frica piere şi ea de la sine şi omul se convinge prin ceea ce el însuşi trăieşte de nemincinosul cuvânt al Apostolului care zice: „Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea” (1 Cor. 10, 13).

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Problemele neaşteptate ale vieţii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 333.462 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: