Tu ești noi toți

Orice neam lăsat de Dumnezeu în istoria acestei lumi are conducători și supuși. Așa a fost de când lumea și pământul. Dar de la iubirea față de neamul și țara lui nu este nimeni exceptat, nici vlădica, nici opinca. Atunci când conducătorii își iubesc cu adevărat țara, cei aflați sub ei o simt. Nu e nevoie ca primii să declare public acest lucru. Pilda de astăzi ne spune lecția pe care trebuie s-o învețe toți cei care doresc să conducă pe alții. Ea s-ar rezuma astfel: Nu trebuie să te ostenești doar pentru a câștiga niște alegeri, pentru a fi la putere, ci odată ce ai primit prin vot acea putere, s-o pui în slujba poporului tău.

Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, în Italia, zona aflată la jumătatea distanței dintre Roma și Napoli reprezenta o mlaștină imensă numită Agro Pontino. Pe această întindere de pământ permanent aflată sub apă, situată pe țărmul Mării Tireniene, între capitala Italiei și Terracina, au dorit s-o sece mai întâi cezarii romani, după ei papii și după papi, însuși Napoleon, împărat al Italiei la începutul secolului al XIX-lea. În decurs de 2.000 de ani, nici una din aceste puteri ale lumii nu a izbutit acest fapt.

Dar cel care conducea Italia pe atunci a secat această mlaștină într-un singur an. Pe locul unde mătasea broaștei acoperea hectare de mlaștini se întinde până azi o câmpie roditoare, înflorită de superbe sate și orașe, unde zeci de mii de familii, cândva muritoare de foame, și-au regăsit pacea și fericirea în legământul înnoit cu pământul dătător de belșug.

În fiecare an, stăpânul Romei, la vremea secerișului, se ducea în Agro Pontino, unde lucra țărănește o zi întreagă. El era cel care secera întâi snopii, el era cel care îi aducea și îi pregătea pentru a intra în mașina de treierat. Privindu-l cu mânecile suflecate până la coate, ca un simplu lucrător, cu fruntea asudată de muncă, un bătrân țăran italian, de uimire, a strigat: „Tu sei noi tutti!”, adică „tu ești noi toți!”, tu ești poporul italian, tu ești neamul nostru întreg. Ce poate fi mai frumos, ce semn de admirație și simpatie poate fi mai autentic decât această recunoaștere neforțată, neplătită, venită din inima celui care a simțit dragostea conducătorului pentru țară și oamenii ei?

Ziarul Lumina