20
apr.
19

Soții trebuie să aibă același duhovnic ?

O condiţie indispensabilă pentru întemeierea unei familii creştine temeinice este ca viitorii soţi să găsească un duhovnic bun.

Duhovnicul va juca rolul de arbitru, urmărind ca în familie să nu apară conflicte. Când soţii nu vor reuşi să se înţeleagă, vor merge la duhovnic, cu nădejde în Dumnezeu – altfel, familia se va destrăma: se amestecă părinţii soţiei, părinţii soţului, toţi o ţin pe a lor şi distrug familia. Iar atunci când soţii cad de acord să aibă un îndrumător duhovnicesc, nu vor fi în familie asemenea situaţii încurcate.

Pentru ca perechea să meargă înainte, trebuie să aibă un duhovnic comun, fiindcă acesta este ca un dulgher care vrea să potrivească două scânduri: după ce retează ieşiturile, dă scândurile la rindea, le aliniază şi apoi le uneşte. Pentru ca cele două lemne să se potrivească ideal, trebuie rindeluite cu aceeaşi rindea. Şi soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic, pentru că nu există competiţie fără arbitru.

În general, este mai bine ca toţi membrii familiei să aibă acelaşi duhovnic, fiindcă acesta, ştiind problemele familiei, îl va putea orienta pe fiecare aşa cum trebuie. (Stareţul Paisie Aghioritul)

Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici,

traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas,

Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pag. 112-113

Doxologia


0 Răspunsuri to “Soții trebuie să aibă același duhovnic ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 335.602 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: