07
mai
19

Lumina a venit în lume

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a și fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Luminași nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel carelucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite.” Ioan 3, 16-21

Sfântul Clement Romanul, Omilie, numită a doua Epistolă către Corinteni, cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 111

„Ce răsplată Îi vom da Lui sau ce rod vrednic de ceea ce ne-a dat El nouă? Pentru câte lucruri sfinte nu-I suntem noi Lui datori? Ne-a dăruit lumina; ca un tată, ne-a numit fii, ne-a mântuit pe noi, care eram pierduți. Ce laudă, dar, Îi vom aduce sau ce răsplată, spre a-L răsplăti pentru cele ce-am primit? Eram orbi cu mintea, închinându-ne la pietre, la lemne, la aur, la argint și la aramă, lucruri ale oamenilor; întreaga noastră viață nu era nimic alt­ceva decât moarte. Eram încon­jurați de întuneric, vederea ne era întunecată, dar am recăpătat vederea, îndepărtând, prin voința Lui, norul acela, care ne înconjura. Îndurându-se de noi ne-a miluit și ne-a mântuit când a văzut cât de mare rătăcire și pierzare era în noi, când nu mai aveam nici o nădejde de mântuire, decât numai în El. Ne-a chemat când nu eram și a voit să venim de la neființă la ființă.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Noua, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 298

„Căci dacă și nouă celor din lume ne sădește lumina Dumnezeu, El trebuie să se bucure ca înainte de toate celelalte, având-o în firea proprie. Sau dacă socotesc unii că nu-i așa, li se va putea spune celor ce s-au hotărât să cugete astfel: Înțelegeți neînțelepților din norod și înțelepțiți-vă odată, nebunilor. Cel ce a sădit ureche nu aude? Sau cel ce a plăsmuit ochiul nu vede? (Psalmi 93, 8-9). Căci viu este cuvântul lui Dumnezeu și lucrător și mai ascuțit decât o sabie cu două ascuțișuri, pătrunzând până la despărțitura sufletului și a duhului, a încheieturilor și la măduvă și deosebind gândurile și sfaturile inimii; și nu este zidire nearătată înaintea Lui. Și toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Lui (Evrei 4, 12-13).”

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Lumina a venit în lume”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 333.466 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: