10
mai
19

Fie dai milostenie săracilor, fie înduri nedreptatea, săvârșești aceeași faptă bună

Dacă ai fost nedreptățit de aproapele tău, adu‑ți aminte de David. Gândește‑te la blândețea și la lipsa de răutate a acestui proroc, și mânia care îți arde sufletul îți va dispărea. Spune‑mi: din ce pricină ți‑e dușman fratele tău? Poate te‑a înjurat? Poate a furat de la tine? Poate te‑a nedreptățit? Orice ți‑ar fi făcut, să nu întârzii să tai frânghia care te ține legat de dușmănie. Dacă nu faci lucrul acesta astăzi, mâine va fi mai greu. Poimâine, și mai greu. Cu fiecare zi ce trece, rușinea ta va crește, și odată cu ea, dușmănia va prinde rădăcini puternice în inima ta.

Umple‑mă de bucurie spunându‑mi că ai fost la dușmanul tău, l‑ai prins în brațe, l‑ai strâns cu iubire și l‑ai sărutat cu lacrimi în ochi. Chiar și fiară dacă ar fi, purtarea ta îi va muia inima și se va îmblânzi. În felul acesta, scapi de păcat, iar pe el îl câștigi, făcându‑l să‑și prefacă ura în prietenie și dragoste.

Să nu‑mi zici: „Este un om sucit, rău și de neîndreptat, și de aceea nu aș putea niciodată să mi‑l fac prieten”. Oricum ar fi, nu poate fi mai rău decât Saul, care, deși a fost salvat de multe ori de la moarte de David, s‑a întors împotriva acestuia. Dar cu toate că Saul s‑a purtat astfel, David l‑a ajutat din nou, însă Saul nu s‑a potolit și a căutat să‑l omoare iar și iar. Ce poți să mai zici despre dușmanul tău? Că ți‑a furat fără drept pe ogor? Că ți‑a furat animalele? Că și‑a bătut joc de tine? Că te‑a înșelat? Cu toate acestea, nu a încercat să‑ți ia viața, așa cum a încercat în repetate rânduri Saul cu David. Și chiar dacă ar încerca să‑ți ia viața, tot David este mai presus de tine, căci cu toate că a trăit în vremea legii mozaice, care nu era desăvârșită și care învăța: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte (Ieș. 21, 24), a ajuns la înălțimea înțelepciunii legii evanghelice: iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi (Luca 6, 27). Pe când tu, de multe ori, te umfli de răutate, înfuriat de ceea ce ți‑a făcut dușmanul tău în trecut, David, neținând cont de ce avea să‑i facă Saul în viitor, nu înceta să‑l ajute și să‑l salveze din orice primejdie. Pe cine salva mereu? Pe cel care căuta cu tot dinadinsul să‑l omoare!

Spune‑mi, așadar, cu ce anume te‑a supărat vrăjmașul tău? Ce ți‑a făcut de nu vrei să te împaci cu el? Ţi‑a furat bani? Dar dacă tu înduri cu răbdare nedreptatea făcută, vei fi răsplătit de Dumnezeu foarte mult, ca și cum ai fi împărțit acei bani la săraci. Pentru că fie dai milostenie săracilor, fie înduri nedreptatea, săvârșești aceeași faptă bună. A încercat, oare, să te omoare? Dacă tu te vei ruga pentru acel om ca Dumnezeu să‑i ierte păcatele și îl socotești binefăcătorul tău pentru păcatele pe care tu însuți le‑ai săvârșit, atunci vei fi socotit de Dumnezeu mucenic. Ca și în cazul tău, nici pe David nu a îngăduit Dumnezeu ca Saul să‑l omoare. Astfel, pe capul său au fost puse mai multe cununi mucenicești, pentru că deși era urmărit de cel care voia să‑i ia viața, el l‑a salvat. Și pe cine a salvat? Pe cel care atâta vreme cât a trăit nu a încetat să‑l prigonească și să încerce să îi ia viața. Este vădit că în ceea ce privește intenția de a fi ucis, David a fost ucis de mii de ori. Și pentru că a fost omorât pentru Dumnezeu de mii de ori, i se cuvin mii de cununi mucenicești. Ar fi putut și el spune la fel ca Apostolul Pavel: Mor în fiecare zi! (I Cor. 15, 31). Iată virtutea lui David: deși i s‑a dat în repetate rânduri ocazia să scape de urmăritorul său, nu a vrut să‑și mânjească mâinile de sânge. A preferat să înfrunte în fiecare zi primejdie de moarte, decât să facă ceva împotriva voii lui Dumnezeu. Ce înțelegem, așadar, din pilda lui David? Că nu trebuie să ne răzbunăm nici măcar pe cei care voiesc să ne ia viața, cu atât mai puțin pe cei care ne pricinuiesc alte supărări. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 241‑243)

Ziarul Lumina


0 Responses to “Fie dai milostenie săracilor, fie înduri nedreptatea, săvârșești aceeași faptă bună”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 325.206 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: