Arhivă pentru 14 mai 2019
Biserica Ortodoxă, în calitatea ei de trup tainic al lui Hristos şi sălaş al Duhului Sfânt, posedă în sine capacitatea de a dezvolta o teologie socială divino-umană al cărei scop să nu se limiteze la simpla ajutorare a aproapelui sau la exercitarea unei anumite terapii parţiale, ci să ţintească în principal, printr-o orientare hristologică a acestei lucrări, salvarea sufletului. Această importantă misiune considerăm că o poate dezvolta cu succes psihoterapia ortodoxă, realitate constitutivă a Bisericii, asupra căreia vom încerca să atragem atenţia în cele ce urmează.
Citește în continuare ‘Psihoterapia ortodoxă, calea vindecării sufletului’
Cruce şi Înviere
Învierea lui Hristos este început al învierii fiecărui om. Moartea nu mai are stăpânire asupra celor ce îşi asumă drumul către mântuire şi îndumnezeire, însă, la fiecare pas al vieţii, cei ce luptă pentru Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie conştienţi că nu se poate ajunge la bucuria Învierii decât prin purtarea Crucii.
„Iubește și fă ce vrei !”
Foarte mulți părinți se plâng în ziua de astăzi de copiii lor că sunt neascultători și că astfel se supun unor riscuri inimaginabile pentru viața lor. Ce ar trebui să facă primii în fața propriilor odrasle? Să-i lase să învețe din greșeli? Sau să folosească autoritatea lor și să le spună direct: atâta timp cât stai în casa asta și eu te îmbrac și hrănesc, mie să nu-mi faci figuri? Greu de luat o hotărâre.
„Eu dorm, dar inima mea veghează” (Cântarea Cântărilor 5, 2)
Temeiuri duhovniceşti vor fi scoase din Cântarea Cântarilor de numeroşi Sfinţi Părinţi filocalici, precum Maxim Mărturisitorul, Ioan Scărarul, Simeon Noul Teolog şi alţii. Versul: „Eu dorm, dar inima mea veghează” va deveni baza practicii isihaste, a rugăciunii neadormite, pe care mintea pogorâtă în inimă o rosteşte neîncetat, chiar şi în timpul somnului.
Citește în continuare ‘Înţelepciune biblică: Rugăciunea neadormită’
Sfintelor Paști reprezintă evenimentul cel mai de seamă în viața liturgică, bisericească și duhovnicească. De aceea Biserica sărbătoreşte Învierea Domnului timp de 40 de zile până la Înălţarea Domnului. În această perioadă cântăm `Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim”. Astfel, ne arătăm cinstirea şi importanţa pe care o arătăm acestei sărbători. Acum în acest timp de lumină, Învierea lui Hristos nu trebuie sărbătorită ca un eveniment istoric şi social, ci ca unul existenţial, ceea ce echivalează cu împărtăşirea din harul Învierii. Deoarece după cum teologhiseşte Sfântul Grigorie Teologul prin Învierea lui Hristos „viața stăpânește” şi subliniază: „Iarăși sărbătoresc eu, înnoind mântuirea mea”.
Citește în continuare ‘Hristos Cel înviat, începătură mântuirii noastre’
Pâinea cea adevărată
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl. Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu? Iisus a răspuns și le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Acela pe Care El L-a trimis. Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem și să credem în Tine? Ce lucrezi? Părinții noștri au mâncat mană în pustie, precum este scris: «Pâine din cer le-a dat lor să mănânce». Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer Pâinea cea adevărată. Căci Pâinea lui Dumnezeu este cea care Se coboară din cer și care dă viață lumii.” Ioan 6, 27–33
Comentarii recente