29
mai
19

Spiritualitatea românească şi civilizaţia ortodoxă bizantină

În fiecare an la 29 mai ne amintim de Bizanţ şi de gloria lui milenară, pentru că în această zi, în anul 1453, a căzut sub otomani Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin.

Oraşul Byzantion, de unde vine numele de Bizanţ, a fost fondat pe malul vestic al Bosforului, în jurul anului 660 î.Hr. Adevărata glorie a oraşului începe însă în timpul domniei lui Constantin cel Mare, cel care îl transformă în capitala imperiului şi îi dă numele. În anul 330 d.Hr., odată cu inaugurarea Noii Rome – Constantinopol începe istoria de peste o mie de ani a Imperiului Bizantin.

Din punct de vedere cronologic, Bizanţul a succedat Imperiului Roman, deschizând o eră nouă. Chiar dacă în structura sa a păstrat o serie de norme ce au susţinut edificiul imperial roman, evoluţia sa ulterioară ne descoperă o direcţie diferită.

Rolul Imperiului Bizantin în istoria europeană şi a poporului român nu poate fi neglijat, chiar dacă mulţi îl trec uneori cu vederea. De fapt, întreaga istorie a creştinismului din momentul în care a devenit religie liberă s-a desfăşurat în cadrul acestui imperiu.

Cultura şi civilizaţia noastră românească sunt profund influenţate de civilizaţia bizantină. Cele mai importante monumente bisericeşti româneşti sunt de inspiraţie spirituală şi culturală bizantină.

Civilizaţia bizantină a pătruns în spaţiul românesc de jos în sus, adică a fost asumată prin credinţă pe parcursul veacurilor de întreg poporul şi nu a fost impusă de la centru de conducerea politică, cum s-a întâmplat în cazul altor ţări. Străromânii au găsit în civilizaţia bizantină continuitatea romană a strămoşilor lor şi au identificat Constantinopolul cu Noua Romă şi cu noul oraş emblematic la care să se raporteze după căderea Romei.

Pentru noi, Bizanţul este viu prin spiritualitatea, arta şi cultura sa, pe care le regăsim în tot spaţiul ortodox, iar cultura şi civilizaţia noastră este continuatoare a civilizaţiei ortodoxe bizantine.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Spiritualitatea românească şi civilizaţia ortodoxă bizantină”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 321.980 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: