16
iun.
19

Pogorârea Sfântului Duh

Noi, creştinii ortodocşi, vom sărbători duminica ce urmează Pogorârea Sfântului Duh. Este ziua în care Sfântul Duh S‑a pogorât în chip de limbi ca de foc peste Apostoli. Pogorârea Sfântului Duh, alături de sărbătoarea Sfintelor Paşti şi de ziua Duminicii, este una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Acest praznic împărătesc este sărbătorit la 50 de zile de la Învierea Domnului şi mai este numit şi Cincizecime sau Rusalii.

În Vechiul Testament, Cincizecimea amintea de primirea Legii pe Muntele Sinai, de suferinţele evreilor în pustiu, precum şi de necazurile cele multe prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinței, unde s‑au bucurat de roade, de grâu şi de vin. De aceea, la această sărbătoare, care se ţinea la 50 de zile de la Paşti, se mulţumea lui Dumnezeu şi pentru secerişul nou.

În Noul Testament, această zi aminteşte de venirea Duhului Sfânt peste Apostoli, Duh Care ne dă Legea duhovnicească, ne călăuzeşte spre tot adevărul şi ne învaţă cele plăcute lui Dumnezeu. Astfel, Cincizecimea ne arată ieşirea din răutatea necredinţei şi ziua întemeierii Bisericii în chip văzut.

La Cincizecime, Sfinţii Apostoli au fost învestiţi cu putere dumnezeiască pentru marea lor misiune de propovăduire a Evangheliei la toate neamurile. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii au mers în toată lumea, au propovăduit Evanghelia la toată făptura.

Sărbătoarea Rusaliilor este închinată cinstirii Duhului Sfânt, care este a treia Persoană a Sfintei Treimi. Prin Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime a început o epocă nouă în istoria mântuirii neamului omenesc. Astfel, a luat fiinţă în chip văzut Biserica, adică Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. S‑a împlinit în acest mod ţelul final al Întrupării, al jertfei de pe cruce şi al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Duminica Rusaliilor este ziua voită de Tatăl, făgăduită de Fiul şi împlinită de Sfântul Duh. Este ziua deplinei revelaţii a Sfintei Treimi în lume: crearea, mântuirea şi sfinţirea acesteia.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Pogorârea Sfântului Duh”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 306.944 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: