29
iul.
19

Binecuvântarea de la începutul Sfintei Liturghii

La începutul Sfintei Liturghii, preotul binecuvântează în chipul Sfintei Cruci cu Sfânta Evanghelie peste Sfântul Antimis, rostind cuvintele: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor!” Această formulă liturgică este numită Binecuvântarea mare. În limbaj liturgic, „a binecuvânta” înseamnă „a slăvi”, „a lăuda”. Liturghia debutează aşadar printr-o slăvire a Împărăţiei Sfintei Treimi, scoţând adunarea liturgică din condiţiile existenţei căzute, din „lumea aceasta”, şi raportând-o la Împărăţia lui Dumnezeu. După învăţătura Tradiţiei şi a Scripturii, Împărăţia lui Dumnezeu este cunoaşterea lui Dumnezeu, iubirea faţă de El, unirea cu El şi viaţa întru El. Este „dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). Este Împărăţia iubirii între Dumnezeu şi noi şi între noi înşine. A binecuvânta această Împărăţie înseamnă a recunoaşte şi a mărturisi că ea este valoarea supremă şi ultimă şi, ca urmare, a exprima dorinţa adunării liturgice de a intra în ea. Mai mult, Binecuvântarea mare afirmă scopul Sfintei Liturghii ca fiind intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu.

Binecuvântarea împărăţiei ne îndreaptă astfel atenţia, mintea şi inima spre unicul lucru de trebuinţă, intrarea în împărăţie, relevând faptul că încă din viaţa aceasta este posibil a deveni părtaşi Împărăţiei lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie prilejuieşte trăirea anticipată a Împărăţiei cerurilor şi prefigurarea ajungerii depline în ea.

Binecuvântarea mare este o mărturisire a Sfintei Treimi, a Împărăţiei lui Dumnezeu, care este Împărăţia Sfintei Treimi, a Tatălui Ceresc iubitor, a Fiului devenit prin întrupare Fratele cel mai iubitor al nostru şi a Duhului Sfânt, curăţitorul nostru de patimile care ne stăpânesc ca forme multiple ale egoismului. Împărăţia lui Dumnezeu este extinderea iubirii Sfintei Treimi la noi, iubire căreia se cuvine să-i răspundem şi noi cu iubirea noastră faţă de Dumnezeu şi între noi. Este o Împărăţie a dragostei în care comuniunea celor ce fac parte din ea sporeşte continuu în Sfânta Liturghie, pentru a ajunge desăvârşită în viaţa viitoare.

Binecuvântarea este şi o afirmare a veşniciei Împărăţiei lui Dumnezeu. Se subliniază astfel caracterul eshatologic al Sfintei Liturghii, ieşirea din timpul „acestei lumi” şi intrarea în dimensiunea veşniciei.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Binecuvântarea de la începutul Sfintei Liturghii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 321.982 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: