29
iul.
19

Hreanul, antioxidantul din bucătărie

Hreanul provine din sudul Europei și din Asia de Vest, unde a fost menționat în întreaga istorie. Puterea și importanța acestei rădăcini au fost cunoscute de mii de ani, fiind folosită, până în zilele noastre, atât în bucătăriile diverselor popoare, cât și în medicină.

Cunoscut sub denumirea științifică de Armoracia rusticana, hreanul este o plantă puternică și picantă, cu o gamă largă de beneficii pentru sănătate, inclusiv prin capacitatea sa de a ajuta la scăderea în greutate, scăderea tensiunii arteriale, atenuarea condițiilor respiratorii dificile, întărirea oaselor, îmbunătățirea sistemului imunitar, stimularea digestiei sănătoase. De asemenea, poate reduce riscul de cancer, datorită nivelurilor ridicate de glucozinolat.

Când rădăcina groasă, albă este tăiată, se eliberează uleiul volatil, o substanță chimică pătrunzătoare și iritantă, ce afectează sinusurile și ochii celor care o miros. Virtuțile benefice ale hreanului sunt atribuite în principal conținutului ridicat de nutrienți și minerale, care include fibre dietetice, vitamina C , fier, potasiu, calciu, magneziu, zinc și mangan, precum și compoziției chimice organice a enzimelor și uleiurilor.

Hreanul conține substanțe nutritive și fitochimice benefice, dintre care unele îi conferă mirosul distinctiv, înțepător, atât de cunoscut. Acesta este motivul pentru care funcționează atât de bine ca un aditiv alimentar și un ingredient în bucătăriile din întreaga lume. Unele dintre aceste substanțe chimice s-au dovedit a avea caracteristici antioxidante, care stimulează forța sistemului imunitar, activitatea și producerea de celule albe din sânge, principala linie de apărare a organismului. Conținutul de vitamină C din această rădăcină picantă este, de asemenea, impresionant de mare, ceea ce sporește activitatea sistemului imunitar și lupta împotriva radicalilor liberi.

Hreanul poate ajuta la crește­rea capacității de a lupta împotriva cancerului și la întârzierea răspândirii metastazelor celulelor canceroase.

Consumul de hrean, care este o sursă bogată de potasiu, vă poate îmbunătăți sănătatea prin scăderea tensiunii arteriale și reglarea trecerii fluidelor și nutrien­ților prin membranele celulare. Potasiul este o parte esențială a corpului nostru, care reglează fluxul de fluide celulare și tensiunea vaselor de sânge. Deficitul de potasiu are ca rezultat creșterea tensiunii arteriale, ceea ce înseamnă un risc mai mare de boli cardiovasculare și afecțiuni precum ateroscleroza, atacul de cord și accidentul vascular cerebral.

Unele elemente din hrean ac­țio­nează ca stimulente gastrice, iar planta, în ansamblu, este cunoscută ca având un impact semnificativ asupra digestiei și ab­sorbției nutriționale. Compușii din rădăcină stimulează diferite glande în organism, inclusiv cele salivare, dar și sucurile gastrice și intestinale, combătând astfel apariția constipației și a diareei.

Substanțele chimice puternice, naturale din hrean pot apăra organismul împotriva microbilor și a infecțiilor bacteriene, inclusiv Listeria, E. coli și Staphylococcus. Adăugați-l pe sandviş sau friptura dumneavoastră și vă va proteja împotriva acestor bacterii nedorite, purtătoare de infecție.

Un sfert până la o jumătate de linguriță de hrean dat pe răzătoare poate fi luat de trei ori pe zi. Uleiul volatil din hrean atacă bacteriile care pot provoca infecțiile de tract urinar.

Hreanul stimulează urinarea, lucru care ajută la eliberarea regulată a toxinelor periculoase din organism, curățenia rinichiului și la reducerea greutății. De asemenea, poate combate problemele persoanelor cu tulburări renale.

În timpul schimbărilor sezoniere, rădăcinile hreanului ajută la detoxifierea ficatului, la combaterea tulburărilor de tract biliar și la tratarea cu săruri minerale și vitamine.
Când este utilizat pe piele, sub formă de cataplasmă, hreanul trebuie să fie dozat în concentrație de 2%, dar chiar și așa poate provoca iritarea pielii și reacții alergice.

Așadar, atenție!

Planta este foarte săracă în calorii și nu conține decât acizi grași omega-3 și omega-6, bine metabolizați de organismal uman. Deoarece este bogat în fibre și în proteine, poate induce sațietatea și poate fi utilizat în mod liber în rețete, fără a vă îngrijora de adăugarea de grăsimi sau calorii inutile. În acest fel, supraalimentarea este redusă, iar încercările de scădere în greutate nu sunt compromise. Așa că asezo­nați cu hrean sandvişul, friptura sau salata dumneavoastră preferată și bucurați-vă de gustul intens și de virtuțile sale tămăduitoare.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Hreanul, antioxidantul din bucătărie”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 309.359 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: