Arhivă pentru 30 iulie 2019

30
iul.
19

Sentimente tehnologice sau tehnologii sentimentale ?

Zilele trecute mi-am schimbat calculatorul de la birou. Se învechise și a venit timpul ca să renunț la el, însă am salvat multe texte și imagini pe care le-am transferat în noul meu calculator. S-au adunat atâtea în țesătura miliardelor de biți, de la proiecte și idei, până la fapte de viață și întâmplări, povestiri mai vesele sau mai triste, boabe de nisip din oceanul lumii trecătoare. Tehnica, asociată cu sentimentalismul…

Citește în continuare ‘Sentimente tehnologice sau tehnologii sentimentale ?’

30
iul.
19

De ce o iubesc românii pe Maica Domnului ?

De joi începem un nou urcuș duhovnicesc, o altă școa­lă a pocăinței și recunoștinței, Postul Adormirii Maicii Domnului. De aceea, iată-mă așezat în fața unei coli de hârtie, cu intenţia de a așterne câteva slove cu acest binecuvântat prilej. Fără echivoc, mi-am zis, le voi dedica Împărătesei cerului și a pământului, având în vedere perioada de pregătire de dinaintea apropiatului praznic al cinstitei sale Adormiri. Vă mărturisesc că-mi vine foarte greu să cuprind în puţine cuvinte toată dragostea și recunoștința, toată evla­via și bucuria, toată sfiala și pre­țuirea pe care le nutresc față de Născătoarea de Dumnezeu! Însă, cu smerenie și dragoste pentru Preasfânta, chezășuiesc câteva rânduri încercând un pios răspuns la întrebarea: de ce o iubesc românii pe Maica Domnului?

Citește în continuare ‘De ce o iubesc românii pe Maica Domnului ?’

30
iul.
19

Pe ce se întemeiază adevărata prietenie

În vremea aceea a auzit tetrarhul Irod vestea ce se dusese despre Iisus și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. Și, voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca proroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în fața oaspeților și i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice-i va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi aici, pe tipsie, capul lui Ioan Bote­ză­torul. Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Și a trimis de a tăiat capul lui Ioan în temniță. Și capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Și, venind ucenicii lui Ioan, au luat trupul lui și l-au înmormântat și s-au dus să dea de știre lui Iisus. Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu; dar mulțimile, aflând, au venit după El pe jos, din cetăți.” Matei 14, 1–13

Citește în continuare ‘Pe ce se întemeiază adevărata prietenie’

30
iul.
19

30 iulie – Sfântul Apostol Sila [ TRINITAS TV ]

30
iul.
19

EVANGHELIA ZILEI: 2019-07-30

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XIV, 1-13)

n vremea aceea, tetrarhul Irod a auzit de faima lui Iisus. Şi le-a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul; el s’a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el“. Că Irod, prinzându-l pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său; pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s’o ai de soţie“. Şi voind să-l ucidă, s’a temut de mulţime, că-l socoteau profet. Dar prăznuind Irod ziua sa de naştere, fiica Irodiadei a jucat în faţa oaspeţilor şi i-a plăcut lui Irod. Pentru aceasta, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama ei, i-a zis: „Dă-mi aici, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul“. Şi regele s’a întristat, dar din pricina jurământului şi a celor ce şedeau la masă cu el, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui Ioan a fost adus pe tipsie şi dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Şi venind ucenicii lui, i-au luat trupul şi l-au înmormântat şi s’au dus să-I dea de ştire lui Iisus. Şi auzind Iisus, a plecat de acolo cu corabia la loc singuratic; dar mulţimile, aflând, au venit după El, pe jos, din cetăţi.
30
iul.
19

Apostolul Zilei: 2019-07-30

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Corinteni

(VI, 20; VII, 1-12)

raţilor, preaslăviţi pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui; unul aşa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. Iar celor ce sunt căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa, bărbatul să nu-şi lase femeia. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.



Blog Stats

  • 323.281 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte