Ne îndreptăm cu pași repezi către ultima sărbătoare cu ținere din cursul anului bisericesc, care, iată, a ajuns la epilog. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, neîntrecutul vestitor al pocăinţei pentru mântuire, ne prilejuiește posibilitatea de a medita din nou la importanța pocăinței ca lucrare și ca stare a firii noastre umane, lucru adeverit și de faptul că atât Botezătorul Domnului, cât mai cu seamă Însuși Mântuitorul Hristos și-au început activitatea publică prin stăruitorul îndemn: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”. Moartea violentă a Sfântului Ioan Botezătorul este întâmpinată de Biserica Ortodoxă cu post, chiar dacă această zi ar cădea duminica; ni se arată astfel că îmbuibarea, în orice formă a ei, viețuirea departe de voia Domnului duc la fapte necugetate, uneori la crime, așa cum s-a întâmplat cu cel trimis de Dumnezeu ca să pregătească venirea lui Mesia. Ajunarea din ziua pomenirii morţii Înaintemergătorului Domnului nu reprezintă doar întristare, tânguire pentru mișeleasca sa ucidere. În general, pe toți martirii din calendar îi pomenim la data când au suferit moarte mucenicească pentru Hristos, dar la nici unul dintre ei Biserica nu a rânduit un post special. Doar în ziua pomenirii Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, postul statornicit are menirea de a ne reaminti că promiscuitatea în care se complac unii oameni intră în conflict cu echitatea şi sfinţenia, că absența pocăinței, căderea fără dorința de ridicare, provoacă drame incomensurabile.
Citește în continuare ‘Apel către umanitate la pocăință și regăsire’
Despre împlinirea propriei voințe în viața noastră și despre căutarea voii lui Dumnezeu s-au spus și scris multe. De câte ori omul a preferat voia sa celei dumnezeiești, de tot atâtea ori a greșit. Plasa noastră de siguranță pentru a nu greși în viață rămâne urmarea voii lui Dumnezeu. Deși voia Sa nu coincide mereu cu ceea ce ne place, ci cu ceea ce este spre folosul real al cererilor noastre. Domnul este cârmuitorul vieții noastre. El știe mai bine decât noi cele de care avem nevoie. Acesta este motivul pentru care nu e cazul să ne ridicăm împotriva lui Hristos. Să primim cu iubire ceea ce ne dă. Iar voia sa o vom vedea mai devreme sau mai târziu că a fost mântuitoare prin rezultatele, prin roadele ei.
În Sinaxarul Mineiului de pe luna august, la ziua a 27-a, găsim scris că Biserica prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Pimen, alături de mai mulţi mucenici, Eutalia, Cucşa. Din rândul lor lipseşte un sfânt pătimitor pentru credinţa creştină, care însă este menţionat în calendarul bisericesc – Sfântul Fanurie. Lipsa pomenirii în martirologiile şi sinaxarele vechi a acestui mucenic nu ar fi un fapt deosebit, dar în cazul Sfântului care este prăznuit astăzi mai este ceva de adăugat. În toate Acatistierele care cuprind slujbele de laudă la adresa sfinţilor mai importanţi din istoria Bisericii şi cărora evlavia populară le-a acordat mai multă atenţie, se află şi Acatistul Sfântului Fanurie. Istoria acestui sfânt despre care nu face pomenire Sinaxarul, dar al cărui acatist ne vorbeşte despre minunile săvârşite de el, o puteţi afla în cele de mai jos.
Sfânta Euharistie este o taină a Bisericii Ortodoxe. Ea se află în centrul vieții creștine, deoarece Biserica este în primul rând o comunitate euharistică. De aceea Euharistia este desăvârșirea tuturor celorlalte Taine ale Bisericii și izvorul și ținta tuturor învățăturilor Bisericii. Prin Sfânta Euharistie, creştinul ajunge la punctul cel mai înalt spre care se poate îndrepta strădania sa, unirea cu Dumnezeu în chip tainic. „Hristos rămâne întru noi și noi întru El” (Ioan 6, 56). Unirea cu Hristos în Euharistie este și actul de înfăptuire și creștere continuă a relațiilor dinlăuntru unității Bisericii ca trup al lui Hristos, desăvârșindu-se astfel lucrarea începută prin Botez și Mirungere.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente