Arhivă pentru 3 septembrie 2019

03
sept.
19

Ispitele și încercările – „școala vieții”, pentru fiecare dintre noi

Şi cu cât omul se apropie de Dumnezeu prin punerea înainte (rugăciune), cu atât şi Dumnezeu se apropie de om prin Har, şi nu-şi ridică Dumnezeu Harul de la om din pricina smereniei lui mari; căci omul, ca văduva, neîncetat strigă către judecător, să i se facă dreptate, şi izbăvire de pârâşii lui. Iată de ce Dumnezeu Preamilostivul opreşte Harul de la om, ca să-i dea lui pricină, să se apropie omul de Dânsul, şi pentru trebuinţele lui, să rămână omul lângă izvorul folosinţii. Şi dintre cereri, pe unele i le împlineşte Dumnezeu curând, pe acelea, prin care cere lucruri fără de care omul nu se poate mântui; iar pe altele nu i le împlineşte.

Citește în continuare ‘Ispitele și încercările – „școala vieții”, pentru fiecare dintre noi’

03
sept.
19

De ce vrem să purtăm povară străină, judecându-i pe alții ?

Niciun păcat nu este mai greu, mai rău, decât judecarea sau osândirea aproapelui. Pentru că de ce să nu ne judecăm mai bine pe noi înşine şi păcatele noastre, pe care le ştim cu de-amănuntul, şi pentru care vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu? De ce răpim judecata lui Dumnezeu? Ce avem să cerem de la făptura lui Dumnezeu? Nu ne cutremurăm auzind ce a păţit acel mare pustnic nevoitor? El a aflat despre un frate că a căzut în desfrânare, şi a zis: „Ah, rău lucru a făcut!”. Nu ştiţi ce lucru înfricoşător ne spune Patericul despre acesta? Îngerul sfânt i-a adus sufletul celui care păcătuise, şi i-a zis: „Iată, cel pe care l-ai judecat a murit, deci unde rânduieşti să-l aşez, în Rai sau în iad?”.

Citește în continuare ‘De ce vrem să purtăm povară străină, judecându-i pe alții ?’

03
sept.
19

Evanghelia ne luminează mintea

În vremea aceea, umblând pe lângă Marea Galileei, Iisus a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci erau pescari. Și le-a zis Iisus: Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și îndată, lăsând mrejele, au mers după El. Iar El, mergând puțin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui. Și ei erau în corabie, dregându-și mrejele. Și i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie cu lucrătorii, s-au dus după El. Au venit în Capernaum și, îndată intrând sâmbăta în sinagogă, Iisus îi învăța. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor.” Marcu 1, 16–22

Citește în continuare ‘Evanghelia ne luminează mintea’

03
sept.
19

3 septembrie – Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ]

03
sept.
19

EVANGHELIA ZILEI: 2019-09-03

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(I, 16-22)

n vremea aceea, umblând pe lângă Marea Galileii, Iisus a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncându-şi mrejele în mare, că erau pescari. Şi le-a zis Iisus: „Veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni!“ Şi lăsându-şi de’ndată mrejele, au mers după El. Şi mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele acestuia, care erau şi ei în corabie, dregându-şi mrejele. Şi i-a chemat îndată. Iar ei, lăsându-l pe tatăl lor Zevedeu în corabie împreună cu lucrătorii, s’au dus după El. Şi au venit în Capernaum. Şi îndată intrând El sâmbăta în sinagogă, îi învăţa. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, că El îi învăţa ca Unul Care are putere, iar nu în felul cărturarilor.
03
sept.
19

Apostolul Zilei: 2019-09-03

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. II Corinteni

(V, 15-21)

raţilor, Hristos a murit pentru toţi, încât cei ce trăiesc să nu mai trăiescă pentru ei, ci pentru Acela Care, pentru ei, a murit şi a înviat. De aceea, noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem. Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării; pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.



Blog Stats

  • 323.510 hits
septembrie 2019
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte