Şi totuşi această chestiune poate fi abordată în diferite moduri. Iată, să spunem, moare un apropiat al dumneavoastră, din parohie, care permanent a mers şi s-a împărtăşit, s-a rugat, i-aţi cunoscut toată viaţa. El s-a îmbolnăvit greu, poate fi vorba de o congestie cerebrală ori ceva de acest fel, şi acum este pe moarte. Cum să nu-l împărtăşeşti? Într-un asemenea caz preotul îşi ia îndrăzneala să împărtăşească pe un astfel de om fie cu o picătură din Sfântul Sânge, dacă bolnavul nu mai poate să înghită, fie cu o părticică din Sfintele Daruri, dacă e sigur că omul nu este lepădat de Biserică, că a fost în Biserică toată viaţa lui şi nu are vreun impediment de a fi împărtăşit în acel moment.
Mi-a fost dat de multe ori să fiu în asemenea situaţii. A avut loc o adevărată minune atunci când am împărtăşit pe cineva; acel om şi-a revenit întru sine, chiar s-a înzdrăvenit și a mai trăit încă o vreme, deşi era o boală aducătoare de moarte grabnică.
Dar dacă preotul se află lângă un om care mai înainte nu a mers niciodată la biserică, ba chiar s-a declarat necredincios, şi acel om este fără cunoştinţă, aproape trecut dincolo, fără să fi arătat vreo legătură cu Dumnezeu, atunci preotul nu are dreptul să-l împărtăşească. În cazul dat, trebuie să aplicăm canonul în toată puterea lui. Căci nu poate fi împărtăşit un om necredincios, un om care nu doreşte să se împărtăşească. Noi nu ştim dacă a dorit ori nu, dacă a crezut ori nu. El nu ne-a rugat să facem una ca asta, nu a arătat asta nicicum.
Protoiereu Vladimir Vorobiev,
Duhovnicul și ucenicul,
Editura Sophia, București, 2009, pag. 106-108
Doxologia
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
0 Răspunsuri to “Bolnavii aflați în stare de inconștiență și împărtășania”