Singurătatea cunoașterii

De câte ori vrei să cunoști mai mult,  trebuie să îți dai seama de prețul pe care îl vei plăti. În mod paradoxal, nu va fi alcătuit doar din bani, timp sau studiu. Va consta, în primul rând, din singurătate, din separarea de ceilalți, din imposibilitatea de a fi înțeles, apreciat sau doar încurajat. Fie că este vorba de prieteni, fie că este vorba de rude, o cunoaștere prea profundă a realității zgândăre emoțional, tulbură unda limpede a superficialității celorlalți, îi face să se simtă nesiguri, poate neajutorați, întotdeauna dornici să contrazică viziunea care aproape li se impune de la sine, dar pe care o resping pentru a-și păstra veșnica rutină, perfecta lor convenționalitate. Un singur lucru este clar: nu vei fi urmat acolo, în dorința ta tot mai pus­tietoare de a nu te mulțumi cu mesaje oferite de-a gata, cu sisteme de iluzii, cu modalități de a-ți adormi conștiința. În mijlocul unei națiuni preocupate doar să-și slujească propria lăcomie nu este niciodată loc pentru un om cumpătat. La fel și în mijlocul unei familii sau al unui grup mai mare sau mai mic, cel care oferă o viziune nouă va fi mai degrabă redus la tăcere decât urmat.

Elite și eroi ai Bisericii

Biserica lui Hristos este cuprinzătoare, universală spațial și temporal, se adresează tuturor fără excepție cu o chemare specială. Universalitatea nu înseamnă uniformitate și faptul că suntem cu toții prinși în dragostea lui Hristos nu justifică un egalitarism de tip comunist. Deși egali în dragostea Domnului, Biserica are elite și eroi. Sfinții, asceții, părinții reflexivi ai Bisericii se găsesc acolo și, chiar dacă la sate se trăiește o formă de creștinism cosmic, vârful de lance al creștinismului rămâne pe mai departe cel urban, chiar așa, insular cum este el astăzi. Asceții deșertului egiptean din secolul al IV-lea au astăzi un cuvânt greu de spus, care poate constitui piatra de temelie a unei spiritualități citadine. Sub înrâurirea câtorva mari nevoitori, deșertul egiptean a atras spre sine mii de creștini care voiau să trăiască o viață îngerească. În felul acesta deșertul a devenit o cetate creștină. Poate cetatea creștină prin excelență. Fără ziduri, într-un spațiu neprimitor, cu totul expusă intemperiilor și atacurilor barbare, cetatea aceasta nu seamănă cu nimic altceva. Formal aproape de structura unor sate răsfirate, comunitățile monahale nu au avut nimic rural în ele și nu s-au definit în felul acesta. Deșertul este cosmopolit, monahii au origini diferite, iar punctul comun care îi leagă nu este subteran, nu ține de descendență, ci de ținta comună: nebunia idealului unei vieți îngerești.

„Dezbinarea nu duce la Împărăția lui Dumnezeu”

„În vremea aceea a venit Iisus în casă și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și, auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, pentru că ziceau: Și-a ieșit din fire. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul și cu domnul diavolilor alungă diavolii. Însă Iisus, chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate Satana să alunge pe Satana? Dacă o împărăție se va dezbina în sine, acea împărăție nu mai poate dăinui. Și dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se țină. Și dacă Satana s-a ridicat împotriva sa însuși și s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârșit. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare și atunci va jefui casa lui.” Marcu 3, 20-27

11 septembrie – Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2019-09-11

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (III, 20-27)

n vremea aceea, a venit Iisus în casă; şi iarăşi mulţimea s’a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Şi auzind ai Săi, au plecat ca să-L ia de-acolo cu de-a sila, că ziceau: „Nu e’n toate minţile“. Iar cărturarii, care veniseră din Ierusalim, ziceau că El îl are pe Beelzebul şi că prin domnul demonilor îi scoate pe demoni. Şi chemându-i la Sine, le vorbea în parabole: „Cum poate Satana să-l scoată pe Satana? Dacă o împărăţie se va dezbina în sinea ei, acea împărăţie nu poate dăinui; şi dacă o casă se va dezbina în sinea ei, casa aceea nu va putea dăinui; şi dacă Satana s’a ridicat împotriva luişi şi s’a dezbinat, nu poate dăinui, ci are sfârşit. Nimeni nu poate intra în casa unui om tare ca să-i răpească lucrurile dacă mai întâi nu-l va lega pe cel tare; şi doar atunci îi va jefui casa.

Apostolul Zilei: 2019-09-11

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni (IX, 12-15; X, 1-7)

raţilor, slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu; slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea acestei ajutorări, pentru supunerea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos şi pentru dărnicia împărtăşirii către ei şi către toţi, se roagă pentru voi şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu, cel ce prisoseşte la voi. Iar lui Dumnezeu mulţumire pentru darul Său cel negrăit. Însumi eu, Pavel, vă îndemn, prin blândeţea şi îngăduinţa lui Hristos – eu, care de faţă sunt smerit între voi, dar, în lipsă, îndrăznesc faţă de voi – vă rog, dar, să nu mă siliţi, când voi fi de faţă, să îndrăznesc cu încrederea cu care gândesc că voi îndrăzni împotriva unora care ne socotesc că umblăm după trup. Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte. Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos, şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină. Judecaţi lucrurile aşa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăşi de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.