Lumea citadină și cea rurală au dinamici proprii, ritmuri diferite, iar la scara mai mare a istoriei faptul acesta se vede și mai bine dacă privim felul în care creștinismul a fost primit în cele două medii. Destinul inițial al creștinismului este acela de religie citadină. Mântuitorul vorbește în cetăți, apoi Apostolii vestesc Evanghelia în marile centre urbane. Este suficientă o trecere în revistă a destinatarilor scrisorilor pauline pentru a avea în față o panoramă a cetăților cu greutate politică în lumea antică. Ideile sunt trimise să circule și o fac cu viteză în orașe. În rândul intelectualilor își găsește creștinismul primii apologeți, începe marea aventură a reflecției creștine, care niciodată nu se încheie. Evanghelia se întâlnește la scară mare cu întreaga cultură greacă și latină, iar din această simbioză se naște gândirea europeană (fără să se limiteze la asta). În timpul acesta zonele rurale sunt, în bună măsură, reticente la noutatea scandaloasă a propovăduirii apostolice. Satele au o anumită lentoare, schimbările se produc anevoie. O mărturie lingvistică a refuzului inițial al creștinismului în zonele rurale este cuvântul păgân. Provenit din lat. paganus, termen care inițial desemna un țăran, locuitor al unui sat, a ajuns în timp la semnificația pe care o cunoaștem astăzi: necreștin.
Citește în continuare ‘Pentru o spiritualitate citadină’
Comentarii recente