Creștem în iubire față de Dumnezeu pe nesimțite

În urmă cu câțiva ani, la adresa unui ziar creștin din Occident, la secțiunea „Scrisori către director” a sosit un plic care conținea un răvăș cu opinia unui bărbat anonim. Mesajul lui era unul scurt. Iată ce scria: „Am fost timp de 30 de ani în fiecare duminică la Liturghie. Am ascultat cam 1.500 de predici, însă nu-mi pot aminti nici măcar una dintre ele. Mă gândesc că mi-am irosit tot acest timp, iar preoții care au slujit Liturghia, pe al lor, eu ascultând, iar ei rostind rugăciuni și cuvântări în zadar. De ce să mai merg la biserică?”

Pentru o spiritualitate citadină

Lumea citadină și cea rurală au dinamici proprii, ritmuri diferite, iar la scara mai mare a istoriei faptul acesta se vede și mai bine dacă privim felul în care creștinismul a fost primit în cele două medii. Destinul inițial al creștinismului este acela de religie citadină. Mântuitorul vorbește în cetăți, apoi Apostolii vestesc Evanghelia în marile centre urbane. Este suficientă o trecere în revistă a destinatarilor scrisorilor pauline pentru a avea în față o panoramă a cetăților cu greutate politică în lumea antică. Ideile sunt trimise să circule și o fac cu viteză în orașe. În rândul intelectualilor își găsește creștinismul primii apologeți, începe marea aventură a reflecției creștine, care niciodată nu se încheie. Evanghelia se întâlnește la scară mare cu întreaga cultură greacă și latină, iar din această simbioză se naște gândirea europeană (fără să se limiteze la asta). În timpul acesta zonele rurale sunt, în bună măsură, reticente la noutatea scandaloasă a propovăduirii apostolice. Satele au o anumită lentoare, schimbările se produc anevoie. O mărturie ling­vistică a refuzului inițial al creștinismului în zonele rurale este cuvântul păgân. Provenit din lat. paganus, termen care inițial desemna un țăran, locuitor al unui sat, a ajuns în timp la semnificația pe care o cunoaștem astăzi: ne­creștin.

Preotul, „pedagogul principal şi universal al satului”

Adevărat „Apostol” al satelor, preotul trebuie să fie un model de iubire și jertfelnicie, un exemplu vrednic de urmat pentru păstoriții săi. Activitatea pe care o desfășoară el, propovăduirea și pastorația sa, trebuie să fie una adaptată și personalizată, având ca scop esenţial întoarcerea omului şi a lumii către Dumnezeu.

Cred în Dumnezeu

Mitropolitul grec Varnavas de Neapolis și Stavroupolis se întreabă: ce înţelegem, oare, atunci când spunem că cineva este credincios? Ce înseamnă, cu adevărat, „cred în Dumnezeu”? Nu cumva înseamnă doar faptul că accept existenţa Lui? Adică cred şi accept că există un Creator al acestei lumi, care se interesează mai mult sau mai puţin despre ce se întâmplă cu lumea în continuare? Că, teoretic, cred în existenţa Cuiva, dar care nu are o legătură directă cu propria mea existenţă?

Cum să înțelegem credința

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să trecem pe țărmul celălalt. Și, lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie, așa cum era, căci erau cu El și alte corăbii. Și s-a pornit o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se scufunde. Iar Iisus era la partea din spate a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deșteptat și I-au zis: Învățătorule, nu-Ți este grijă că pierim? Și El, sculându-Se, a certat vântul și a poruncit mării: Taci! Încetează! Și vântul s-a potolit și s-a făcut liniște mare. Și le-a zis lor: Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință? Și s-au înfricoșat cu frică mare și ziceau unul către altul: Cine este oare Acesta, că și vântul și marea ascultă de El?” Marcu 4, 35–41

18 septembrie – Sfântul Ierarh Eumenie, episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2019-09-18

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (IV, 1-15)

n vremea aceea, Iisus, plin de Duhul Sfânt, S’a întors de la Iordan; şi a fost dus de duhul în pustie timp de patruzeci de zile, ispitit fiind de diavolul. Şi în acele zile El n’a mâncat nimic; şi când ele s’au încheiat, El a flămânzit. Şi I-a zis diavolul: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi-i acestei pietre să se facă pâine“. Şi i-a răspuns Iisus: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu“. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într’o clipă toate împărăţiile lumii. Şi I-a zis diavolul: „#ie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi slava lor, căci mie mi-a fost dată şi eu o dau cui vreau. Aşadar, dacă te vei închina înainte-mi, a ta va fi toată“. Şi, răspunzând, Iisus i-a zis: „Mergi înapoia Mea, Satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti“. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te de aici jos, că scris este: îngerilor săi va porunci pentru tine, ca să te păzească; şi ei te vor ridica pe mâini, ca nu cumva piciorul tău să ţi-l izbeşti de piatră“. Şi, răspunzând, Iisus i-a zis: „S’a spus: Să nu-L ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău“. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s’a îndepărtat de la El, până la o vreme. Şi S’a întors Iisus cu puterea Duhului în Galileea; şi vestea despre El a ieşit în tot ţinutul dimprejur. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi.

Apostolul Zilei: 2019-09-18

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni (XIII, 3-13)

raţilor, voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi, căci, deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu. Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici. Şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici. Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr. Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră. Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu lucrez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!