Eu (dar nu numai eu) n-am avut multe jucării în copilărie. Oricât ţi-ai fi dorit să umpli cu jucării jumătate de cameră, nu era posibil. Trăiam înghesuit, fiecare metru de locuit era ocupat. La noi, de exemplu, când familia mergea la culcare, tot spaţiul liber era ocupat de paturi care se desfac. Oamenii n-aveau unde să se întoarcă. Unde să mai fie loc şi pentru munţi de jucării!Citește în continuare ‘Prea multe jucării pot stresa copiii’
Dacă familia creştină păstrează cu sfinţenie dreapta credinţă şi este iubitoare de Dumnezeu, de rugăciune, de biserică şi de toate cele sfinte, ea formează cea mai tare cetate şi obşte duhovnicească de pe pământ.Citește în continuare ‘Familia creștină – cel mai sigur loc de pe Pământ’
Citește în continuare ‘Femeia să aibă îndrăzneala de a rămâne, în toate, femeie !’
Cu greutate realizăm în inima noastră că modelul uman pe care îl propune Hristos lumii – omul desăvârşit – nu este o realitate pământească, efemeră, ci omul unit cu Dumnezeu, care nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru şi prin Dumnezeu. Pentru a putea ajunge la această conştiinţă a relaţiei cu Creatorul nostru e nevoie de o anumită pregătire. Nu mulţi îşi dau seama că e nevoie de o disciplină a spiritului, a sufletului, că în căutarea lui Dumnezeu trebuie să pornim de la treapta cea mai de jos, urcând spre cele înalte.
Ne-am obişnuit să citim cartea lui Iona ca având happy-end. Profetul le anunţase ninivitenilor distrugerea, dar prin pocăinţă Dumnezeu spune la sfârşit: „Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni?” (4, 11). Totuşi, oare este singura explicaţie?
Sfânta Treime este adevărul fundamental şi specific al religiei creştine, principiul existenţial creator şi proniator, comuniunea perfectă, temeiul întregii ordini cosmice.
Citește în continuare ‘Sfânta Treime, fundamentul credinţei creştine’
„În vremea aceea a vorbit Iisus mulțimilor și ucenicilor Săi, zicând: Cărturarii și fariseii au șezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă faceți-le și păziți-le; dar după faptele lor să nu faceți, că ei zic, dar nu fac. Pentru că leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște. Toate faptele lor le fac ca să fie priviți de oameni; că își lățesc filacteriile și își măresc ciucurii de pe poalele hainelor. Și le place să stea în capul mesei la ospețe și pe scaunele cele dintâi în sinagogi, să li se plece lumea în piețe și să fie numiți de oameni: Rabbi. Voi însă să nu vă numiți rabbi, că unul este Învățătorul vostru: Hristos, iar voi toți sunteți frați. Și tată al vostru să nu numiți pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. Nici povățuitori să nu vă numiți, că unul este Povățuitorul vostru: Hristos. Și care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru, căci cine se va înălța pe sine se va smeri, și cine se va smeri pe sine se va înălța.” Matei 23, 1–12
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 n vremea aceea S’a coborât Iisus la Capernaum, cetate a Galileii; şi îi învăţa sâmbăta. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Său era cu putere. Iar în sinagogă era un om care avea duh de demon necurat; şi a strigat cu glas tare: „Lasă-ne’n pace! Ce-ai tu cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu eu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu…“. Şi Iisus l-a certat, zicând: „Taci şi ieşi din el!…“. Şi aruncându-l în mijlocul sinagogii, demonul a ieşit din el fără să-l vatăme cu nimic. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi ziceau unii către alţii: „Ce este oare cuvântul acesta? Că El cu stăpânire şi cu putere le porunceşte duhurilor necurate, şi ele ies“. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni (XIV, 20-25) |
 raţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi. În Lege este scris: «Voi grăi acestui popor în alte limbi şi prin buzele altora, şi nici aşa nu vor asculta de Mine», zice Domnul. Aşa că vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi; iar prorocia, nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei ce cred. Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, nu vor zice, oare, că sunteţi nebuni? Iar, dacă toţi ar proroci şi ar intra vreun necredincios sau vreun neştiutor, el este dovedit de toţi, el este judecat de toţi; cele ascunse ale inimii lui se învederează, şi, astfel, căzând cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr printre voi. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente