21
sept.
19

Despre frica de Dumnezeu

Cu greutate realizăm în inima noastră că modelul uman pe care îl propune Hristos lumii – omul desăvârşit – nu este o realitate pământească, efemeră, ci omul unit cu Dumnezeu, care nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru şi prin Dumnezeu. Pentru a putea ajunge la această conştiinţă a relaţiei cu Creatorul nostru e nevoie de o anumită pregătire. Nu mulţi îşi dau seama că e nevoie de o disciplină a spiritului, a sufletului, că în căutarea lui Dumnezeu trebuie să pornim de la treapta cea mai de jos, urcând spre cele înalte.

Toată Scriptura şi Tradiţia Bisericii vorbesc pe de o parte de frica de Dumnezeu, iar pe de altă parte de recunoaşterea omului căzut care realizează vocaţia sa de întoarcere către Dumnezeu. Cele două sunt, în fond, strâns legate şi mărturisesc grija pe care omul trebuie să o dobândească, în cazul în care nu o are sădită de când este mic în suflet, de a nu păcătui înaintea lui Dumnezeu. Citim la Eclesiasticul că: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii şi cu cei credincioşi ea se formează odată în sânul mamei“.

De ce ar trebui să ne temem de păcat? De ce să avem frică de păcat? Mai are astăzi lumea teamă de Dumnezeu? Sunt doar câteva întrebări la care vom căuta răspuns.

Temerea de Domnul este un dar, spune Eclesiasticul, şi ea îndreaptă pe om pe căile iubirii. Teama de a nu greşi în faţa lui Dumnezeu este punctul de plecare în drumul nostru spre întâlnirea cu Domnul şi ea ne deschide calea spre aflarea iubirii dumnezeieşti. Aşa cum, după multe lupte duhovniceşti, Sfântul Antonie cel Mare spunea ucenicilor lui: „De acum nu mă mai tem de Domnul, ci Îl iubesc pe El“. Teama de a nu păcătui contra iubirii rodise însăşi dragostea de Dumnezeu.

Revine totuşi întrebarea: De ce să ne temem de păcat? Pentru că păcatul este minus în fiinţa noastră. Pentru că păcatul ne slăbănogeşte, pentru că ne urâţeşte, pentru că nu stă în firea omului să păcătuiască, pentru că păcatul nu satură, asemenea roşcovelor din parabola fiului risipitor.

Pascal afirma undeva că a te apropia de Domnul fără conştiinţa micimii tale ca om sau a măreţiei lui Dumnezeu este primejdios. Intuiţia lui este adevărată. Atunci când omul, evitând adevărata convertire care presupune recunoaşterea unui dat, a unei realităţi duhovniceşti, îşi creează alte idealuri, proiecte dincolo de Evanghelie, imitarea celor mai mari sfinţi, ajunge dezamăgit sau plictisit, căzut în rătăcire, şi renunţă la gândul cel bun avut la început. Lumea noastră, cea în care trăim, pare a nu mai avea teamă de nimic fiindcă nu mai are repere, fiindcă nu mai are bariere care să o oprească în dezlănţuirea ei necontrolată. Prea adesea credem iluziei că vom trăi veşnic, că nu ni se poate întâmpla nimic rău, că nu vom da seamă pentru faptele săvârşite şi pentru gândurile născute în inima şi mintea noastră.

Secolul trecut, un cardinal de la Vatican a fost întrebat de un ziarist: „Vă e teamă de ceva?“. „Da, a răspuns înaltul prelat, sunt îngrijorat că lumii nu îi mai e frică de nimic.“ „Dar dumneavoastră, personal, aveţi frică de ceva?“ „Da, mi-e frică de păcat.“

Da, trăim de parcă am fi nemuritori. La un sondaj făcut în rândul românilor dacă le este teamă de ceva, majoritatea a răspuns invariabil că pierderea sănătăţii ar fi cel mai grav lucru care li s-ar putea întâmpla. Cred că este posibil şi un alt răspuns. Îmi aduc aminte de discuţia pe care tatăl mitropolitului Antonie de Suroj a avut-o cu fiul său: „Mi-e teamă pentru tine“, a spus tatăl. „Crezi că aş putea suferi un accident?“, a întrebat fiul. Răspunsul a fost categoric: „Asta nu ar fi nimic, chiar dacă ai fi omorât. Mă gândeam că ţi-ai pierdut integritatea. Să nu uiţi niciodată că a fi viu sau a fi mort nu înseamnă mare lucru. Ceea ce contează este lucrul pentru care trăieşti şi pentru care eşti gata să mori“. Frica Domnului, ne înştiinţează tot Isus al lui Sirah, este singura care, paradoxal, nu constrânge, care nu terorizează, ci „odrăsleşte pace şi sănătate nevătămată“.

Am întâlnit cu ani în urmă un caz. Copiii de la o grădiniţă particulară aveau, la propunerea directoarei, pe lângă profesori de muzică şi limbi străine, desen şi alte discipline, şi de religie. Cel care vorbea copiilor despre credinţa creştină a încercat să le explice micuţilor despre Iisus Hristos, despre îngeri şi biserică. Nu după mult timp, părinţii au solicitat retragerea orei de religie, terorizaţi de faptul că celor mici li s-ar putea inocula valori şi sentimente de care părinţii erau străini, temându-se că un alt mod de a privi lucrurile ar putea duce la pierderea controlului asupra propriilor copii.

Iată un exemplu de frică nejustificată. Această frică de a nu cunoaşte lumina, de a nu dori să afli adevărul este, într-adevăr, terorizantă, un jug greu de purtat. Această frică nu este începutul înţelepciunii, ci lipsa ei. Absenţa conştientizării condiţiei umane aşa cum este ea, căzută, nu ne fereşte de rău, ci, dimpotrivă, nu ne aduce nimic bun. Reprezintă doar ascunderea gunoiului sub covor. Pentru că, ne asigură Eclesiasticul, doar „frica Domnului este mărire, şi laudă, şi veselie, şi cunună de bucurie. Ea desfată inima şi dă lungime de zile“.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Despre frica de Dumnezeu”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.334 hits
septembrie 2019
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: