Athosul reprezintă o lume în sine care a reușit să se conserve neschimbată, nu din dorința de a se lăuda cu o estetică unică, ci numai datorită unei arzătoare căutări duhovnicești ce nu posedă decât o legătură tangențială cu ceea ce noi numim „civilizație”. Aici lucrarea de căpetenie a monahului stă în efortul susținut de a transfigura lumea sa lăuntrică, indiferent de ce se întâmplă în lumea exterioară. Viața e afierosită dobândirii harului Duhului Sfânt și tocmai de aceea în acest loc se percepe domnia unui alt duh decât în societatea din afară.
Arhivă pentru 7 octombrie 2019
Chipul monahului athonit
Pregătirea pentru Sfânta Liturghie
Centrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie, pe care Sfântul Dionisie Areopagitul o numeşte „Taina Tainelor”. De aceea, când vrem să luăm parte la Sfânta Liturghie, ne aducem aminte că biserica este „casa lui Dumnezeu”, de care se cuvine „să ne apropiem cu inima curată, în deplinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău şi spălându-ne trupul cu apă curată…”, cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 22).
Mergi, credința ta te-a mântuit !
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și mulți îl certau ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. Atunci Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut și I-a urmat lui Iisus pe cale.” Marcu 10, 46–52
Comentarii recente