Arhivă pentru 17 octombrie 2019

Citește în continuare ‘Ispitele sunt oportunități, dacă ştim să ne folosim de ele’

Care este cauza tuturor păcatelor ?
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al găririi în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!
Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!
Citește în continuare ‘Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, tâlcuită de avva Petroniu Tănase’
Mesia
„În vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a ridicat să citească. Și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Iar El, deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: «Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să izbăvesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului». Și, închizând cartea și dând-o slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. Atunci El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui.” Luca 4, 16-22
Comentarii recente