25
oct.
19

Apostolul Zilei: 2019-10-25

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Filipeni

(I, 27-30; II, 1-4)

raţilor, purtaţi-vă numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie venind eu şi văzându-vă, fie nefiind de faţă, să aud despre voi că staţi într-un duh, nevoindu-vă împreună întru-un suflet, pentru credinţa Evangheliei, fără să vă înfricoşaţi întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire şi aceasta este de la Dumnezeu; căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, ducând aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi o auziţi acum de la mine. Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare. Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale aproapelui.

0 Răspunsuri to “Apostolul Zilei: 2019-10-25”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 339.267 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

12 martie - Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog [ TRINITAS TV ] 15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Tatăl nostru Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: