
Citește în continuare ‘Când este rugăciunea bine primită de Dumnezeu ?’
Citește în continuare ‘Când este rugăciunea bine primită de Dumnezeu ?’
Citește în continuare ‘Care este răsplata pe care o primesc drepţii în Rai ?’
Citește în continuare ‘Nu există păcat pe care să nu-l poată dezlega pocăinţa’
După învăţătura Bisericii Ortodoxe, omul a fost creat de Dumnezeu diferit faţă de celelalte făpturi. Dacă celelalte făpturi au fost create prin cuvânt, omul a fost creat printr-o intervenţie specială a lui Dumnezeu, atât cât priveşte trupul, cât şi sufletul. „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7). Cât priveşte trupul, omul a fost zidit de Dumnezeu din ţărână, iar sufletul a fost zidit „după chipul Său” (Facerea 1, 27).
În existența istorică a creștinismului, de multe ori s-a încercat îmblânzirea mesajului Evangheliei. Noutatea sa radicală este uitată, iar automatismele iau locul unei lecturi vii și curioase a mesajului biblic. Părinții deșertului au fost între cei care, părăsind lumea, au citit cu un ochi curat cuvântul lui Hristos și l-au pus în aplicare. De multe ori în cuvintele Părinților deșertului se aude ecoul viu al Evangheliei.
Analizând cuvântările lui Moise către popor, cineva din spațiul comunicării ar putea concluziona astăzi, cu ușurință, că în spatele acestora este o persoană care ar putea fi considerată un mare speaker, cu un discurs motivațional de excepție. Moise face adesea apel la memoria colectivă a lui Israel, povestind minunile pe care Dumnezeu le-a făcut cu poporul Său, înainte și după Exod, încât, și la nivel discursiv, experiența comună a ieșirii din robia egipteană în urma plăgilor divine, a trecerii mării ca pe uscat, a primirii Legii pe Sinai și a biruirii celor care se împotriveau înaintării lor spre Canaan, devine un puternic factor de coeziune socială.
Citește în continuare ‘Alege viața! Poruncă imperativă sau îndemn pedagogic ?’
Muncă, rugăciune, lecturi duhovnicești. O ierarhie? Nu, un instrumentar duhovnicesc, atât de util pentru a vindeca rănile sufletești ale fiecăruia în parte și ale tuturor în general. Dacă astăzi muncim fără a ne ruga sau ne rugăm ignorând importanța muncii, este pentru că am uitat să mai citim, să mai medităm, să ne întoarcem din toată inima și cu toată atenția asupra cuvintelor Scripturii, asupra îndemnurilor Părinților, asupra nenumăratelor texte duhovnicești care ne-ar putea ajuta.
Citește în continuare ‘Cititul astăzi sau despre folosul lecturii duhovniceşti’
„Zis-a Domnul: Pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun? Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care, zidindu-și casă, a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră; și, venind apele mari și puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ, fără temelie, și, izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut și prăbușirea acelei case a fost mare. Și după ce a sfârșit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum.” Luca 6, 46-49; 7, 1
Comentarii recente