Arhivă pentru 31 octombrie 2019

31
oct.
19

Duhovnicul și fiii săi duhovniceşti – Părintele Calistrat 31.10.2019

31
oct.
19

Hristos – modelul smereniei

„În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul? Și, ajungând la El, bărbații au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul? Iar în acel ceas Iisus a vindecat pe mulți de boli și de răni și de duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea. Atunci El, răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. Și fericit este acela care nu se va sminti în privința Mea. Iar după ce ucenicii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulțimilor despre Ioan: Ce ați ieșit să priviți în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe și petrec în desfătare sunt în casele regilor. Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc. Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată, trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta înaintea Ta». Zic vouă: Între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan Botezătorul; dar cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el. Și, auzind tot poporul și vameșii, s-au încredințat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. Iar fariseii și învățătorii de Lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înșiși, nebotezându-se de el.” Luca 7, 17–30

Citește în continuare ‘Hristos – modelul smereniei’

31
oct.
19

31 octombrie – Sfântul Mucenic Epimah [ TRINITAS TV ]

31
oct.
19

EVANGHELIA ZILEI: 2019-10-31

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IX, 49-56)

n vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi şi I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe unul scoţând demoni întru numele Tău şi l-am oprit, pentru că el nu merge cu noi“. Iar Iisus i-a zis: „Nu-l opriţi; căci cel ce nu este împotriva voastră este pentru voi“. Şi a fost că atunci când s’au apropiat zilele înălţării Sale, El Şi-a întărit gândul de a merge la Ierusalim. Şi a trimis vestitori înaintea Sa. Şi mergând ei, au intrat într’un sat de Samarineni, ca să-I pregătească totul. Dar ei nu L-au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacob şi Ioan I-au zis: „Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?…“. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi ai Cărui Duh sunteţi? Că Fiul Omului n’a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască“. Şi s’au dus în alt sat.
31
oct.
19

Apostolul Zilei: 2019-10-31

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Filipeni

(III, 1-8)

raţilor, bucuraţi-vă întru Domnul! Ca să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este anevoie, iar vouă vă este de folos. Păziţi-vă de câini! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de tăierea împrejur, pentru că noi suntem tăierea împrejur, noi cei ce slujim în Duhul lui Dumnezeu şi ne lăudăm întru Hristos Iisus şi nu ne bizuim pe trup, deşi eu aş putea să mă bizui şi pe trup. Dacă vreun altul socoteşte că se poate bizui pe trup, eu cu atât mai mult! La opt zile, am fost tăiat împrejur; sunt din neamul lui Israel, din seminţia lui Veniamin, evreu din evrei, după lege, fariseu; în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; în ce priveşte dreptatea cea din Lege, fără de prihană. Dar cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc.



Blog Stats

  • 323.555 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte