Arhivă pentru 2 noiembrie 2019

02
nov.
19

Cum să le vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte

Trebuie aici să găsim măsura corectă. Nu putem exclude sfătuirea copiilor de către părinţi, este răspunderea noastră, suntem datori înaintea lui Dumnezeu cu asta. Însă ceea ce trebuie să facem este să nu le impunem copiilor tot ce-i sfătuim, într-un mod neplăcut, nerecomandat. Pentru a înţelege mai bine, iată un exemplu: tuturor ne plac dulciurile. Gândiţi-vă la o prăjitură car ne este servită învelită într-un ziar şi aruncată de sus; cine o mai mănâncă? Se poate chiar să ni se facă rău. Adică felul în care ne este oferită, felul ambalajului au foarte mare importanţă. Dacă este valabil pentru noi, cei mari, în privinţa unei simple prăjituri, gândiţi-vă cum este pentru un copil, şi în privinţa unor teme de mare importanţă pentru el, care privesc sufletul şi dezvoltarea sa.

Citește în continuare ‘Cum să le vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte’

02
nov.
19

În ce constă fericirea vieţii de familie ?

Cu ajutorul familiei, omul are posibilitatea de a se mântui, de a se înduhovnici, de a ajunge la înălţimile cereşti. Omul trăieşte pentru a-I plăcea lui Dumnezeu, adică în aşa fel încât să se unească cu Dumnezeu, având ca scop unirea cu El împreună cu familia lui.

Citește în continuare ‘În ce constă fericirea vieţii de familie ?’

02
nov.
19

Familia – „mica biserică”, la tinereţe şi „mica mănăstire”, către bătrâneţe

Se vorbeşte uneori despre familie ca fiind o mică biserică” la început şi apoi, mai către bătrâneţe, ca o mică mănăstire”.

Citește în continuare ‘Familia – „mica biserică”, la tinereţe şi „mica mănăstire”, către bătrâneţe’

02
nov.
19

Omul a fost creat de Dumnezeu din iubire

Omul este creat cu un caracter dihotomic de către Dumnezeu, fiind alcătuit din trup şi suflet, iar această dihotomie îşi găseşte unitatea în chipul lui Dumnezeu care îmbrăţişează atât trupul, cât şi sufletul. În această calitate a sa de chip al lui Dumnezeu, omul a fost creat să trăiască în comuniune cu Dumnezeu şi cu întreaga creaţie.

Citește în continuare ‘Omul a fost creat de Dumnezeu din iubire’

02
nov.
19

Dumnezeu nu vrea pedepsirea păcătoșilor

„În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut un vameș, cu numele Levi, care ședea la vamă, și i-a zis: Vino după Mine! Atunci, lăsând toate, el s-a ridicat și a mers după El. Și I-a făcut Levi un ospăț mare în casa lui. Și era mulțime mare de vameși și de alții care ședeau cu ei la masă. Dar fariseii și cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii? Iar Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi. Căci n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.” Luca 5, 27–32

Citește în continuare ‘Dumnezeu nu vrea pedepsirea păcătoșilor’

02
nov.
19

2 noiembrie – Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist [ TRINITAS TV ]

02
nov.
19

EVANGHELIA ZILEI: 2019-11-02

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VII, 1-10)

n vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar un sutaş avea un serv pe care-l preţuia şi care, bolnav, era pe moarte. Şi auzind despre Iisus, a trimis la El pe nişte bătrâni ai Iudeilor, rugându-L să vină şi să-i vindece servul. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicându-I: „Vrednic este să faci asta pentru el; că iubeşte neamul nostru; şi sinagoga, el ne-a zidit-o“. Iar Iisus mergea cu ei. Şi nu era departe de casă, când sutaşul a trimis la El prieteni, zicându-I: „Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu. De aceea nici pe mine nu m’am socotit vrednic să vin la Tine; ci spune prin cuvânt, şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om pus sub stăpânire şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te! Şi se duce; şi altuia: Vino! Şi vine; şi slugii mele: Fă asta! Şi face“. Iar Iisus, auzind acestea, S’a mirat de el şi, întorcându-Se, a zis către mulţimea care venea după El: „Vă spun Eu vouă că nici în Israel n’am aflat atâta credinţă!“ Şi când cei trimişi s’au întors acasă, l-au găsit pe serv sănătos.



Blog Stats

  • 305.857 hits
noiembrie 2019
L M M J V S D
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte