Îngerii, fiinţe spirituale

Sfânta Scriptură îi numeşte pe îngeri „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), fiind­că „duhul trup şi oase nu are” (Luca 24, 39). Sfântul Ioan Damaschin, ţinând seama de referatul scripturistic şi de teologia patristică, arată că Dumnezeu a zidit îngerii după propriul Său chip, cu „natură necorporală”, dar ca „un fel de duh sau de foc imaterial”. Este adevărat că în Sfânta Scriptură aflăm adesea „anghelofanii”, în care îngerii apar sub formă omenească, poartă aripi, pot să vorbească şi chiar să mănânce (Facerea 32, 25; Isaia 6, 2; Luca 24, 4; Matei 28, 3; Apocalipsa 14, 6), însă din acestea nu se poate trage concluzia că îngerii ar avea trupuri sensibile, aşa după cum teofaniile nu înseamnă că Dumnezeu ar avea trup.

Îngerii sunt fiinţe spirituale, veşnic mişcătoare, libere şi necorporale, care ascultă de voia lui Dumnezeu. Care este însă definiţia fiinţei lor? Aceasta este o taină pe care numai Dumnezeu o poate cunoaşte. Starea morală actuală a îngerilor este una de sfinţenie şi nepăcătuire, dar nu prin natura lor, ci prin harul divin. Biserica învaţă că îngerii s-au întărit în bine prin harul dat de Dumnezeu pentru totdeauna, fiindcă nu s-au unit cu Lucifer ca să se ridice împotriva lui Dumnezeu. Impecabilitatea îngerilor este rezultatul persistenței lor în bine prin lucrarea harului divin. Din punctul de vedere al naturii lor, îngerii sunt fiinţe spirituale, intermediare între spiritualitatea absolută a lui Dumnezeu şi corporalitatea sensibilă a oamenilor, care au rămas statornici în bine prin puterea harului necreat.

Lumea îngerilor, cu toate că are o altă natură decât natura divină, nu se confundă cu natura aceasta, ci ea face parte din lumea creată. Ca şi universul, natura lor a fost creată din nimic.

Ziarul Lumina