Arhivă pentru 7 noiembrie 2019

07
nov.
19

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil – Părintele Calistrat 07.11.2019

07
nov.
19

Darurile lui Dumnezeu, bucuriile tainice ale celor bineplăcuți și nedreptățile trecătoare

O expresie filocalică vor­bește în chip cuprinzător: Cine ar dori să vorbească despre binefacerile pe care Dumnezeu le împărtășește oamenilor prin sfinții și aleșii Lui, prin rugăciunile, Tainele și Ierurgiile care se săvârșesc mereu în Sfânta Biserică, ar fi asemenea celor care încearcă să numere firele de nisip de pe malul mării.

Citește în continuare ‘Darurile lui Dumnezeu, bucuriile tainice ale celor bineplăcuți și nedreptățile trecătoare’

07
nov.
19

Milostenia, cea mai simplă cale spre Împărăția lui Dumnezeu

Milostenia este cea mai simplă cale prin care omul poate face să se reverse asupra lui milele lui Dumnezeu cele bogate. Este o cale atât de simplă, pentru că nu ni se cere să dăm mult, ci puțin din puținul nostru. Pentru puținul oferit din inimă, primim infinita milostivire a lui Dumnezeu. „Oamenii fac milostenie ca oameni și obțin în schimb milostenia de la Dumnezeul universului. Milostenia omenească și cea dumnezeiască nu sunt egale: între ele există o distanță atât de mare, precum este între răutate și bunătate”, ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur.

Citește în continuare ‘Milostenia, cea mai simplă cale spre Împărăția lui Dumnezeu’

07
nov.
19

Împărăția lui Dumnezeu

„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc dintre cei vechi a înviat. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este, dar, Acesta despre care aud asemenea lucruri? Și căuta să-L vadă. Și, întorcându-se, apostolii I-au spus lui Iisus toate câte au făcut. Atunci, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida. Iar mulțimile, aflând, au mers după El, și El, primindu-le, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuință de vindecare, îi făcea sănătoși.” Luca 9, 7-11

Citește în continuare ‘Împărăția lui Dumnezeu’

07
nov.
19

7 noiembrie – Sfântul Cuvios Lazăr din Muntele Galisiei [ TRINITAS TV ]

07
nov.
19

EVANGHELIA ZILEI: 2019-11-07

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XIII, 1-9)

n vremea aceea au venit unii la Iisus care I-au spus despre Galileenii al căror sânge l-a amestecat Pilat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând, le-a zis: „Credeţi oare că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi Galileenii, fiindcă au pătimit acestea? Vă spun Eu vouă: Nu!, dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi peste care a căzut turnul în Siloam şi i-a omorât, credeţi oare că au fost ei mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiesc în Ierusalim? Vă spun Eu vouă: Nu!, dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel“. Şi le-a spus această parabolă: „Cineva avea un smochin sădit în via sa şi a venit să caute rod în el şi n’a găsit. Şi a zis către vier: Iată, sunt trei ani de când vin căutând rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l: de ce să ţină pământul degeaba? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce-l voi săpa împrejur şi voi pune gunoi; poate că va face rod în cel viitor; iar de nu, îl voi tăia“.
07
nov.
19

Apostolul Zilei: 2019-11-07

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Coloseni

(I, 24-29; II, 1)

raţilor, acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui Dumnezeu, ce mi-a fost dată mie pentru voi, ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui Dumnezeu, taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi, cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei. Pe El noi Îl vestim, sfătuind pe orice om şi învăţând pe orice om, întru toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe tot omul, desăvârşit în Hristos Iisus. Spre aceasta mă şi ostenesc şi mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârşeşte în mine cu putere, fiindcă vreau ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi.



Blog Stats

  • 305.857 hits
noiembrie 2019
L M M J V S D
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte