08
nov.
19

EVANGHELIA ZILEI: 2019-11-08

Soborul mai marilor Voievozi MIHAIL şi GAVRIIL şi a tuturor puterilor cereşti

Evanghelia de la Luca
(X, 16-21)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M’a trimis pe Mine“. Şi s’au întors cei şaptezeci cu bucurie şi I-au spus: „Doamne, şi demonii ni se pleacă întru numele Tău“. Şi le-a zis: „Văzutu-l-am pe Satana din cer ca un fulger căzând. Iată, v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu de aceasta să vă bucuraţi, că duhurile vi se pleacă, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri“. În ceasul acesta El S’a bucurat cu Duhul şi a zis: „Mulţumescu-Ţi, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, că aşa a fost înainte-Ţi bunăvoinţa Ta“.
VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XIII, 31-35)

n vremea aceea s’au apropiat de Iisus unii din farisei, zicându-I: „Ieşi şi du-te de aici, că Irod vrea să te omoare“. Şi El le-a zis: „Duceţi-vă şi spuneţi-i acestei vulpi: Iată, Eu scot demoni şi fac vindecări astăzi şi mâine, şi a treia zi Mă împlinesc. Dar astăzi şi mâine şi’n ziua următoare trebuie să umblu, că nu este cu putinţă ca vreun profet să piară în afara Ierusalimului. Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe fiii tăi aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi…, şi voi n’aţi vrut. Iată, vi se lasă casa pustie; că vă spun Eu vouă: Nu Mă veţi mai vedea până ce va veni vremea când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!

0 Responses to “EVANGHELIA ZILEI: 2019-11-08”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 311.859 hits
noiembrie 2019
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive


%d blogeri au apreciat: