13
nov.
19

Cum gestionăm însușirile sufletești

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Și a intrat acest gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine și le-a zis: Oricine va primi pe pruncul acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește; iar oricine Mă va primi pe Mine, primește pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toți, acesta este mare. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.” Luca 9, 44–50

Sfântul Grigorie de Nyssa, Dialogul despre suflet şi înviere, Preliminarii, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 368-369

„(…) patimi sau simțăminte, nu toate au fost date vieții omeneşti ca un rău de obşte (căci în cazul acesta Ziditorul ar fi Cel care ar purta vina relelor, dacă nevoia de a păcătui ar fi fost sădită de El în însăşi firea noastră), ci, după felul cum întrebuințăm voința noastră liberă, astfel de porniri ale sufletului devin nişte unelte fie ale virtuții, fie ale răutății, după cum tot aşa şi fierul când este turnat după cum vrea fierarul ia forma dorită de meşter şi imaginată în gândul său, devenind fie sabie, fi vreo unealtă oarecare de plugărie. Deci dacă gândirea, care este cea mai aleasă parte a firii noastre, ar pune stăpânire peste toate aceste sim­țăminte strecurate unul câte unul în noi – precum a arătat-o sub formă tainică atunci când Cuvântul Scripturii a poruncit ca judecata omului să împărățească peste toate făpturile necugetătoare (Facerea 1, 28) -, atunci nici una din aceste porniri nu ne-ar sluji spre păcat. Căci frica ar da naştere ascultării, iar mânia curajului; laşitatea, ignoranței; dorința ne-ar pricinui bucuria cea după Dumnezeu şi plăcerea cea curativă. Dacă, dimpotrivă, cugetarea, ca un vizitiu aşezat în car, scapă frâiele din mâini şi este târât ori încotro ar mâna pornirea nesocotită a cailor înhămați, atunci instinctele se prefac în patimă, aşa cum se poate observa la vietățile necuvântătoare. (…) Aşa şi în noi, oamenii, dacă aceste patimi nu sunt îndrumate de înțe­lepciune şi de rațiune acolo unde trebuie, ele pun stăpânire pe puterea minții, iar omul se preschimbă într-un dobitoc lipsit de cugetare, fiindcă nu mai dă dovadă de minte şi de asemănarea cu Dumnezeu. (…) Căci dacă natura omenească ar fi pățit aşa (dacă ar fi fost dezrădăcinată cu totul pofta din firea omenească), ce ne-ar mai înălța spre unirea cu cerul? Şi dacă dragostea ne-ar fi luată de tot, în ce chip ne-am mai putea uni cu Dumnezeu? Şi dacă s-ar fi stins cu totul focul mâniei din noi, ce armă am mai avea împotriva vrăjmaşului?”

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Cum gestionăm însușirile sufletești”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 333.580 hits
noiembrie 2019
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: