Arhivă pentru 30 noiembrie 2019

30
nov.
19

Nașterea de prunci – voia lui Dumnezeu sau voia noastră ?

De multe ori, destule perechi de soţi îmi destăinuiesc neliniştea lor cu privire la naşterea de prunci şi îmi cer părerea. Unele perechi se gândesc să facă doi-trei copii, iar altele doresc să dobândească mai mulţi. Însă ceea ce îi va ajuta cel mai mult este să lase lui Dumnezeu acest subiect al naşterii de prunci. Să-şi încredinţeze viaţa lor Proniei dumnezeieşti şi să nu-şi facă programele lor. Trebuie să creadă că Dumnezeu, Care se îngrijeşte de păsările cerului, cu atât mai mult se va îngriji de proprii lor copii. Era un marinar care s-a căsătorit la vârsta de douăzeci şi opt de ani. Sărac şi el, săracă şi fata pe care a luat-o, au închiriat un subsol în care să locuiască. Tânăra a găsit ceva de lucru şi trăiau foarte cumpătat. Închipuiţi-vă, drept masă aveau o ladă de fructe, pe care le-au cumpărat o singură dată. După aceea au dobândit şi copii şi făceau mari economii ca să-i crească. Şi cu toate acestea, încet încet s-au căpătuit.

Citește în continuare ‘Nașterea de prunci – voia lui Dumnezeu sau voia noastră ?’

30
nov.
19

Ce înseamnă „bărbatul este cap al femeii”?

Într-adevăr, în Sfânta Scriptură întâlnim o în­tâietate a bărbatului, precum în pasajul de la 1 Corinteni 11,1 şi în continuare. Acolo se spune că „băr­batul este capul femeii” şi „pentru că nu a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat”.

Citește în continuare ‘Ce înseamnă „bărbatul este cap al femeii”?’

30
nov.
19

Soţul şi soţia sunt întru totul egali în faţa lui Dumnezeu

În epistolele lor, Apostolii vorbesc despre poziția subordonată a femeii în căsnicie. Prin aceasta, ei nu o înjosesc, ci au în vedere originea ei şi natura ei, mai complicată şi mai slabă, care cere o ocrotire deosebită. N-a fost zidit bărbatul pentru femeie, scrie Apostolul, ci femeia pentru bărbat (ca prieten şi ajutor al lui). Totuşi, nici femeia fără băr­bat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul, căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu (I Corinteni 11, 9; 11-12).

Citește în continuare ‘Soţul şi soţia sunt întru totul egali în faţa lui Dumnezeu’

30
nov.
19

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României – Părintele Calistrat 30.11.2019

30
nov.
19

Sfântul Apostol Andrei, călător de la Marea Galileii la Marea Neagră

În Betsaida – „casa vânturilor” –, o mică cetate din nordul Țării Sfinte, în familia pescarului Iona, a văzut lumina zilei Sfântul Apostol Andrei, frate cu Simon-Petru, cel ce avea să devină, la rându-i, pescar de oameni la chemarea Mântuitorului. Probabil că Hristos a preferat cetatea săracă de pe malul Mării Galileii, de vreme ce de aici Și-a ales încă trei discipoli, chemându-i la apostolat: pe Ioan și Iacov, fiii lui Zevedei, și pe Filip. Pescuitul, se pare, a constituit o premisă favorabilă în alegerea Sa: în general, pescarii se arată răbdători, învățați cu vremurile aspre, cu îndelunga așteptare, adeseori cu insuccesul sau primejdia. Poate că nu întâmplător acest fiu al lui Iona din Betsaida a purtat numele de Andrei, care înseamnă „curajosul”.

Citește în continuare ‘Sfântul Apostol Andrei, călător de la Marea Galileii la Marea Neagră’

30
nov.
19

Sfântul Apostol Andrei în iconografie

Bucurându-se de cinstea de a fi ucenic şi următor al Înaintemergătorului (Ioan 1, 35), prins în mreaja apostolească a „pescarilor de oameni” (Matei 4, 19-20), fericit cu cinstea de a fi „cel dintâi chemat” (Ioan 1, 35-40), Sfântul Andrei s-a numărat printre cei 12 Apostoli mari, care au fost mereu în preajma Mântuitorului Hristos. Din acest motiv, în iconografie, el este nelipsit din grupul acestora, deosebindu-se doar prin trăsăturile fizionomice particulare şi prin anumite însemne specifice.

Citește în continuare ‘Sfântul Apostol Andrei în iconografie’

30
nov.
19

Domnul Hristos ne cheamă la mântuire

„În vremea aceea stăteau Ioan, împreună cu doi dintre ucenicii lui, și, privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Și cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta și au mers după Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se și văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutați? Iar ei I-au zis: Rabbi (care se tâlcuiește: Învățătorule), unde locuiești? El le-a zis: Veniți și veți vedea. Au mers deci și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi, care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus, era Andrei, fratele lui Simon-Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește: Hristos. Și l-a adus la Iisus, Care, privind la el, i-a zis: Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa, ce se tâlcuiește: Petru. Iar a doua zi voia să plece în Galileea și a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și prorocii, pe Iisus, Fiul lui Iosif din Nazaret. Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino și vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El și a zis despre el: Iată cu adevărat israelit în care nu este vicleșug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoști? A răspuns Iisus și i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael: Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus și i-a zis: Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Și i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.” Ioan 1, 35-51

Citește în continuare ‘Domnul Hristos ne cheamă la mântuire’




Blog Stats

  • 308.322 hits
noiembrie 2019
L M M J V S D
« oct.   dec. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte