Naşterea lui Hristos, împlinirea aşteptării mesianice

Venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos s-a petrecut în lumea iudaică aflată sub stăpânire romană şi care aştepta cu nerăbdare nașterea ­­lui Mesia. Datorită profeţiilor din Vechiul Testament, poporul iudeu era într-o stare de aşteptare mesia­nică. Însă această aşteptare nu era doar a poporului iudeu, ci o întâlnim la tot neamul omenesc care prin revelaţia naturală avea conştiinţa necesităţii unui Mântuitor, întipărită în fiinţa umană după căderea pro­to­părinţilor Adam şi Eva, din cauza păcatului neascultării de Dumnezeu. Omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoașterea lui Dumnezeu și pentru comuniunea harică cu El. Păcatul ­omului l-a lipsit pe acesta de acea viață binecuvântată, iar existența lui pe pământ s-a transformat într-un exil. Promisiunea unui Mântuitor care să-l scoată pe om de sub povara păcatului strămoşesc şi să-l aducă în Rai a fost făcută de Dumnezeu încă de la căderea protopărinţilor Adam şi Eva.

„Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi ­capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facerea 3, 15). Acesta este primul text mesianic numit de tradiţia patristică Protoevanghelia Vechiului Testament sau Întâia veste bună. Referindu-se la acest text, Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: „Dar de ce Se cheamă Hristos sămânţa femeii? Apostolii spun că Hristos din sămânța femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu este sămânță de bărbat după trup”. Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul în Cuvântul teologic la întruparea lui Dumnezeu şi în Capetele Cunoștinţei spune: „Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei și Preacuratei Fecioare Maria”.

În Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-au împlinit toate profeţiile mesianice, iar prin întruparea, naşterea, jertfa Sa pe Cruce, moartea, învierea şi înălţarea la cer lumea a fost mântuită de păcatul strămoşesc al protopărinţilor Adam şi Eva.

Ziarul Lumina