În zilele Crăciunului trăim, prin bucurie şi speranţă, sărbătorile în care noi, creştinii, preamărim Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Copiii preamăresc pe Domnul Iisus Hristos prin colindele străbune, pe care le-am moştenit de la moşii şi strămoşii noştri. Prin aceste colinde, creştinii alungă pustiul din casa, din satul şi oraşele lor, din ţară şi din toată lumea. Ele revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de Dumnezeu, întărind credinţa ortodoxă, aducând pace şi bucurie dumnezeiască. Ele sunt punţi între generaţiile prezentului şi ale trecutului şi exprimă legătura noastră cu Hristos prin mărturia Sfinţilor Apostoli, fapt exprimat foarte frumos prin cuvintele: „Azi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi bun”.
Citește în continuare ‘Vremea colindelor, timpul vestirii Naşterii lui Hristos’
Fericirea noastră se amplifică şi uneori se hrăneşte din bucuria celor apropiaţi. În acelaşi mod ea poate fi ştirbită în momentul în care cei dragi nu reuşesc să se bucure sau nu reuşesc să se bucure în acelaşi mod ca noi. Într-un fel, Crăciunul ne conectează în mod direct cu copilul din noi, cu acea parte a personalităţii noastre pe care de cele mai multe ori o reprimăm, o ignorăm, prinşi fiind de responsabilităţile cotidiene. Astfel, copilul din noi, sintagmă prin care înţelegem partea ce ne oferă un mare potenţial de energie, bucurie şi creativitate, este scos la lumină şi se manifestă în situaţii în care nici nu ne-am aştepta. Devenim de sărbători mai buni, dar şi mai sensibili, mai uşor de impresionat şi mai receptivi la stările celor din jurul nostru. Suntem mai exuberanţi, mai expansivi, dar şi mai uşor de rănit printr-un gest, cuvânt sau o părere neîmpărtăşită.
– Ce să fac ca să scap de singurătate? Mă simt tare singur şi-n plus nu reuşesc să-mi fac o prietenă.
Timpul bucuriei, al întâlnirilor minunate din familie, al trăirilor profunde legate de Naşterea Domnului pur şi simplu sunt inexistente pentru unii dintre noi.
În ultimii ani, de fiecare dată când se apropie Crăciunul, îmi stăruie în minte o întrebare: oare cum ar trebui redat mesajul celei mai bune vești din istoria omenirii, a Nașterii lui Hristos, astfel încât să atingă cât mai adânc inimile oamenilor? Cu siguranță, acest mesaj sună cel mai frumos în mărturiile sfinţilor noștri, întrucât ei au reușit să vadă implicațiile universale ale acestui eveniment ce a schimbat radical destinul spiritual al omenirii.
Complexa iconografie a Naşterii Domnului aduce spre contemplare în faţa ochilor, într-o formulă concentrată, evenimentele prezente în textele evanghelice. Majoritatea rezolvărilor iconografice, oricât de variate şi de diferite ar fi, evidenţiază, prin mijloacele limbajului plastic-vizual, unul din atributele esenţiale ale Maicii Domnului, acela de a purta întreaga omenire de la cele de jos la Cel de Sus, autentică „scară de la pământ la cer”.
Una dintre cele mai emblematice figuri ale teologiei siriene din perioada primelor patru veacuri creştine a fost cu siguranţă Sfântul Efrem Sirul. În opera sa găsim o veritabilă sinteză a creştinismului siro-aramaic de origine iudeo-creştină, un adevărat „creuzet al interferenţelor culturale şi religioase”. Acest fapt se datorează în mare parte modului său original de teologhisire, centrat în totalitate pe limba siriacă, dialectic legată de limba aramaică. Personalitatea sa a fost definitorie în promovarea ideilor teologice desprinse din operele părinţilor. Alcătuirile sale în versuri l-au consacrat, pe bună dreptate, „cel mai mare poet al epocii patristice şi, probabil, unicul teolog poet de talia lui Dante”. El laudă în Imnele sale în mod magistral marele praznic al Naşterii Domnului.
Perioada dinaintea marelui praznic al Nașterii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos se distinge, fără doar și poate, printr-o serie de caracteristici unice. La nivelul general al evlaviei populare, dar și al identității creștine, elementul cel mai important este reprezentat de colinde. Evident, și nuanțele liturgice exprimate în acest context susțin corespunzător întreaga atmosferă concentrată pe evenimentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu în ieslea din Betleem din Fecioara Maria – Maica Domnului pentru mântuirea noastră. Una din precizările liturgice este susținută de alegerea textelor biblice care se lecturează în Duminica dinaintea Crăciunului – o pericopă din Evanghelia după Matei, reprezentând de fapt prima parte (sau cea mai mare parte) a primului capitol din această scriere, prima Evanghelie în ordinea canonică pe care o regăsim în Noul Testament.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente