11
ian.
20

Provocările familiei contemporane în creșterea copiilor

În contextul anului 2020, declarat în Patriarhia Română Anul omagial al pastorației părinților și copiilor, este important să analizăm și să aprofundăm valențele educa­țional-misionare ale formării du­hov­nicești atât a copiilor, cât și a părinților. Pe lângă abordarea religioasă și psihopedagogică, este foarte utilă analiza și pentru promovarea unei viziuni interdisciplinare și complementare.

Fiecare generație de părinți a avut de înfruntat dificultăți dintre cele mai diverse: mortalitate infantilă crescută, atacuri ale cuceritorilor, molime, sărăcie, războaie, foamete, lipsa educației etc. În trecut, multe dintre dificultățile de creștere a copiilor păreau să țină mai degrabă de factori externi familiei, cea mai mare provocare fiind supraviețuirea copilului până la vârsta adultă.

Astăzi, pericolul pare să vină din interior, din construcția valorică a celor răspunzători de creșterea copiilor, iar provocarea cea mai mare constă în creșterea unei ființe umane, care la maturitate să aibă o minte sănătoasă și un psihic armonios. Bineînțeles, dificultățile cu care ne confruntăm în prezent sunt diferite în funcție de zona geografică în care trăim, de nivelul economic și educațional al fiecărei familii și, nu în ultimul rând, de vârsta copiilor. Fiecare vârstă vine cu nevoi diferite, iar împlinirea sau neîmplinirea acestor nevoi se soldează cu rezultate pozitive sau negative de creștere, unele putând fi recuperate în etape ulterioare de vârstă, iar altele, din păcate, lăsând sechele de neschimbat.

Luate în detaliu, dificultățile pentru părinții români, din țară sau din comunitățile din străinătate, ținându-se cont și de vârstele copiilor, ar putea fi cuprinse în câteva volume. Rezumând, însă, într-un articol, recurg mai degrabă la o abordare globală și ușor aleatorie.

Dintre problemele cu care ne confruntăm aș aminti: numărul în creștere de copii cu multiple dizabilități, educație neadecvată nevoilor de dezvoltare cognitivă, familii destrămate, violență și abandon școlar, adicții (dependențe), sarcină în preadolescență și în adolescență, înghețarea comunicării pozitive în relațiile profesor-elev, lipsa de soluții pentru copiii înzes­trați și deschiși către cunoaștere, nepregătirea pentru viață, dar mai ales pentru viața de familie, dorința tinerilor, pusă în practică, de a părăsi țara. Însă problema care ne întristează cel mai mult este îmbolnă­virea copiilor, a adolescen­ților și a tinerilor născuți sănătoși, fenomen care a luat amploare în ultima perioadă. Și, din păcate, chiar dacă aparent fiecare situație are un parcurs diferit, punctul comun este reprezentat de identificarea prea târzie a stării de degra­dare a copilului, îngreunându-se astfel procesele de recuperare.

Copiii cresc în triada părinți-școa­lă-comunitate. Dacă unul dintre acești factori determinanți nu este în echilibru și nu își joacă rolul său, efectele sunt nedorite. Nu este suficient un mediu familial armonios pentru creșterea unui copil. Deși părinții sunt cei care pun primii pia­tra de temelie, școala și apoi comunitatea vin să consolideze sau să dărâme acest construct uman. Nu de puține ori am văzut copii crescuți cu dragoste în familii armonioase, care la adolescență au dezvoltat depresii severe, pentru că nu găseau un grup de apartenență.

Ființa umană este extrem de complexă și, în același timp, extrem de fragilă. Iar paradoxul pe care îl trăim astăzi constă în faptul că indiferent cât de mult am evoluat, tehnologic și informațional, se pare că ne sărăcim, aproape fără să ne dăm seama, de elementele esențiale necesare pentru devenirea și susținerea noastră ca oameni.

Valorile s-au schimbat. S-au cuibărit tacit în mintea și în sufletul nostru pseudovalorile, care ne conduc către efecte nedorite atât pe noi, cât și pe cei din jur. Observăm că, încet-încet, omul de astăzi trăiește mai degrabă după princi­piul plăcerii și al individualității, care are ca efect trăirea la nivelul ego-ului. Din păcate, cu toții suntem afectați, în diverse grade, de ceea ce se promovează în societatea de astăzi, la nivel subtil și global. Și, deși alergăm cu toții către „împlinire personală și fericire”, cu toții suntem din ce în ce mai nefericiți, mai lipsiți de bucurie.

Rezultatele cercetărilor sociale și psihologice arată că generația de astăzi trăiește o bucurie mult scăzută față de generațiile care au trecut prin perioadele de foamete și război, cu toate că nivelul de po­sesii materiale, chiar și la familiile foarte sărace, este incomparabil crescut față de predecesorii noștri.

Egocentrismul și valorizarea plă­ce­rii personale se regăsesc și în înțelegerea deformată și trăirea concep­tului de cuplu actual. Parte­nerul meu trebuie să fie generatorul principal de fericire personală. La prima dificultate devin nefericit și îmi propun să abandonez cuplul sau familia, totodată, blamându-mi parte­nerul că nu și-a îndeplinit menirea hărăzită, aceea de a fi un generator permanent de fericire pentru mine. Această atitudine, generalizată la nivelul familiei contemporane, are ca efect fragilizarea sau destrăma­rea acestei structuri, celula primor­dială pentru creșterea copiilor. Constatăm amânarea anga­jării în viața de familie, exis­tența multor familii monoparentale, neimplicare și abandonul propriilor copii.

Este de blamat? Cine mai învață astăzi tinerii ce înseamnă cu adevă­rat viața de familie? În afara mediilor religioase, mai puțin frecventate de tineri, unde găsesc aceste îndru­mări? Ce se urează la nunți? Fiți fericiți! Nu am auzit aproape nicio­dată, în ultima vreme: Să aveți pu­terea și înțelepciunea de a trece împreună peste dificultăți! Să aveți grijă unul de altul! Acum nu mai sunteți doi, ci unul!

Părinții tinerilor care se căsă­to­resc și, apoi, bunicii doresc să se implice, să ajute, ca nu cumva copiii lor să treacă prin dificultăți. Iar această implicare, care nu are întot­deauna origini altruiste, perturbă și nu ajută la consolidarea și maturizarea cuplului nou creat. Situația continuă când apar nepoții, iar din prea multă aglomerație, tații nu își găsesc rostul și rolul, astfel că renunță la a se mai implica. Aceas­tă neimplicare a taților în creș­terea copiilor este dăunătoare dezvoltării armonioase a celor mici, dar și relației cu partenerul de cuplu.

Dascălii importanți în viața, educația și devenirea copiilor uită tot mai des, copleșiți de nefericiri personale, care este rolul lor formator și care sunt instrumentele care ajută cu adevărat. Cei cu experiența altor generații observă prăpastia dintre achizițiile cu care trebuia să vină copilul din familie („cei șapte ani de acasă”) și atitudinile prezente. Unii încearcă să compenseze, să regleze comportamente inexistente, cu multă fermitate și, nu de puține ori, cu duritate. Iar efectele nefaste asupra copiilor nu întârzie să apară.

Uităm de multe ori cât de impor­tantă este colaborarea părinte-das­căl, cum uităm, de altfel, și de buna colaborare mamă-tată. Nu în ultimul rând, uităm de individualismul nostru creat sau indus de rolul sanogen și susținător al comunității. În orașele mari, trăim paradoxul de a fi mulți, dar singuri. Adulții foarte ocupați resimt mai puțin această nevoie, dar trăirea este diferită la nivelul copiilor. Privarea de un mediu cu valori similare, lipsa de colaborare, învățare și susținere din cadrul comunității conduc la deprivări și dezechilibre în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor.

Mult mai avantajați sunt cei din mediile rurale, în care comunitatea este trăită și înțeleasă. Un alt dezavantaj al copiilor de la oraș este lipsa activităților în aer liber și a sarcinilor în gospodărie, menite să le creeze abilități care să îi ajute să devină, în timp, independenți și, nu în ultimul rând, să contribuie la sentimentul sănătos de rost personal și încredere în forțele proprii.

Ce soluții avem la toate aceste probleme? Oricât am dori să rein­ventăm „roata de la căruță” și am importa tehnici și terapii din alte areale geografice, care după un timp arată mai degrabă ca un produs comercial și nu ca o soluție altruistă, universal salvatoare, ajungem tot la învățăturile străvechi simple, dar aparent greu de aplicat astăzi.

Soluțiile care stau la baza ori­cărui manual universal de paren­ting sunt: starea de prezență activă; trezire, conștientizare și înțelegere a situației în care copilul/copiii și familia se află; blândețea și dra­gos­tea cu care ne raportăm unii la alții; răbdarea infinită; încrederea; comuniunea; implicarea și munca permanentă. Recunoașteți aceste valori? Le-ați mai întâlnit sau auzit undeva? Sper să le reactivăm și să le folosim cu înțelepciune și, nu în ultimul rând, să ne susținem reciproc în practicarea lor în familiile noastre, atât pentru binele copiilor, cât și al nostru, al părinților.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Provocările familiei contemporane în creșterea copiilor”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 323.283 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: