14
ian.
20

Apostolul Zilei: 2020-01-14

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Evrei

(IX, 8-23)

raţilor, prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămureşte că drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat, câtă vreme cortul întâi mai stătea în picioare, care era o pildă pentru timpul de faţă şi însemna că darurile şi jertfele ce se aduceau n-aveau puterea de a desăvârşi cugetul închinătorului. Acestea erau numai legiuiri pământeşti – despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări – şi erau porunci până la vremea îndreptării. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său şi a dobândit o veşnică răscumpărare. Căci, dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu! Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşelilor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice. Pentru că, unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără sânge. Într-adevăr, Moise, după ce a rostit faţă de tot poporul toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viţei şi de ţapi, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea şi pe tot poporul, şi a zis: «Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu». Şi a stropit de asemenea cu sânge, cortul şi toate vasele pentru slujbă. După Lege, aproape toate se curăţesc prin sânge şi, fără vărsare de sânge, nu se dă iertare. Trebuia, dar, ca chipurile celor din ceruri să fie curăţite prin acestea, iar cele cereşti înseşi, cu jertfe mai bune decât acestea.

0 Responses to “Apostolul Zilei: 2020-01-14”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 312.842 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: