Arhivă pentru 16 ianuarie 2020

16
ian.
20

Cuviosul Antonie cel Mare, apologet, nevoitor și îndrumător

Cântările Bisericii vorbesc despre înflorirea pustiului de odinioară ca și a unei grădini pline de crini, aceste flori întruchipând monahii care au urmat cuvintele Domnului, slujindu-L în trăire înaltă întreaga lor viață. O floare, printre cele dintâi ale pustiei, care a făcut ca ținuturile aride să înflorească prin râvna sa, a fost și Sfântul Antonie cel Mare.

Citește în continuare ‘Cuviosul Antonie cel Mare, apologet, nevoitor și îndrumător’

16
ian.
20

De unde începe vindecarea emoțională

Atunci când nevoile urgente și imediate, precum găsirea hranei, conservarea vieții și un acoperiș deasupra capului, sunt asigurate, energia și atenția noastră se concentrează pe nevoile de autoactualizare. Promotorul acestui concept este psihologul american Abraham Maslow, care explică, astfel, dorința de autoactualizare: „Ceea ce un om poate fi, el trebuie să fie”, adică preocuparea pentru dezvoltarea autonomiei, existența valorilor, bucuria care derivă din trăirea vieții și contribuția în lume. 

Citește în continuare ‘De unde începe vindecarea emoțională’

16
ian.
20

Întruparea lui Hristos, singura posibilitate ca oamenii să se mântuiască

Este necesar ca fiecare om să conștientizeze că păcatul nu este altceva decât lepădarea voii dumnezeiești și de aceea provoacă pierderea harului de viață făcător al Duhului Sfânt pe care l-am primit la botez. Păcatul pătează haina de nuntă și ne exclude din cămara de nuntă cerească, zădărnicește înnoirea vieții pe care noi o urmărim și, asemenea risipitorului, ne îndepărtează de Dumnezeu și de toate harismele Lui, ne predă foametei duhovnicești, întunecării minții, care, odată predată înșelării cuprinzătoare a cugetării deșarte, devine fie dobitocească, fie drăcească. Păcatul ucide orice este nobil în noi, orice este frumos, rațiunea care caracterizează personalitatea omenească.

Citește în continuare ‘Întruparea lui Hristos, singura posibilitate ca oamenii să se mântuiască’

16
ian.
20

Suferința lumii se vindecă prin venirea în lume a lui Hristos

Pe Dumnezeu Îl invocă orice religie, ba chiar Îl numeşte „Tată”. „Rugăciunea cea mai veche şi cea mai răspândită se adresează Părintelui Ceresc”, arată Mircea Eliade. Dar este oare în orice religie cunoscut şi preamărit Dumnezeu ca Tată al Iubirii celei veşnice şi mântuitoare? Chiar noi, creştinii, care mărturisim în Crezul nostru pe „Unul Născut – Fiul iubirii – Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii… pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire”, trăim noi viu, real, iubirea lui Dumnezeu ca Tată al Fiului Său şi al nostru?

Citește în continuare ‘Suferința lumii se vindecă prin venirea în lume a lui Hristos’

16
ian.
20

Ferice de cei îngenuncheați sub brațele Crucii lui Hristos !

Omului îngenuncheat sub braţele Crucii i se deschid mintea şi înţelegerea să se afle pe sine însuşi şi rosturile vieţii sale. Îngenuncheat la picioarele Crucii, el află cât de grozav a fost păcatul lui, încât a trebuit ca Însuşi Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să moară pentru el şi iertarea lui.

Citește în continuare ‘Ferice de cei îngenuncheați sub brațele Crucii lui Hristos !’

16
ian.
20

Cum și de ce respectăm poruncile

„În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât singur Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.” Marcu 10, 17-27

Citește în continuare ‘Cum și de ce respectăm poruncile’

16
ian.
20

16 ianuarie – Sfântul Mucenic Danact Citețul [ TRINITAS TV ]

16
ian.
20

EVANGHELIA ZILEI: 2020-01-16

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XXI, 28-33)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Prindeţi inimă şi înălţaţi-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie“. Şi le-a spus o parabolă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii: Când înfrunzesc, de la voi înşivă ştiţi, văzându-i, că vara e aproape. Aşa şi voi, când pe acestea le veţi vedea petrecându-se, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă grăiesc că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea nu vor fi. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
16
ian.
20

Apostolul Zilei: 2020-01-16

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Evrei

(X, 35-39; XI, 1-7)

raţilor, nu lepădaţi încrederea voastră, care are mare răsplătire. Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa. «Căci mai este puţin timp, prea puţin, şi Cel ce are să vină va veni şi nu va întârzia; iar dreptul din credinţă va fi viu; şi de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el». Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei spre dobândirea sufletului. Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie. Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd. Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; şi, prin credinţă grăieşte şi azi, deşi a murit. Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, fiindcă, mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu. Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută. Prin credinţă, luând Noe înştiinţare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a pregătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credinţă, el a osândit lumea şi s-a făcut moştenitor dreptăţii celei din credinţă.



Blog Stats

  • 322.334 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte