Când suntem înconjurați de prieteni ?

Lumea şi cinstirile ei sunt în chip măiestrit viclene. Când omul săvârşeşte fapte bune, atunci toţi îl cinstesc, însă atunci când este întru necinste, toţi se întorc de la el. Atunci când omul este în bunăstare, atunci are o mulţime de prieteni şi mângâietori ori măgulitori, iar când este în grea încercare, toţi sunt depărtaţi de el. Toţi Apostolii, atunci când Hristos era în cinste şi preţuire, umblau după El, dar atunci când suferea, toţi L-au părăsit şi au fugit departe. Aşadar, nu nădăjdui la bunăstare şi cinste omenească, ci toată nădejdea şi încrederea să le ai în Dumnezeu: zi şi noapte către El, Unul, înalţă-te mereu cu inima şi mintea.

Carne nu putem mânca, dar pe oameni, da !

Vine odată la Părintele o femeie şi îi spune:

Împărăţia Cerului nu-i nici mâncare, nici băutură

Neîncetat, Părintele ne spunea, să ne rugăm şi să postim; în sărbătorile mari şi în duminici să nu lucrăm, chiar de ar bate cu grindină de sus, să nu ne atingem de nimic, să stea totul nemişcat. Toate posturile de peste an, precum şi miercurea şi vinerea să fie strict respectate. Pe mulţi îi binecuvânta să postească şi lunea, iar pe alţii să nu mănânce carne, spunându-le:

Tatăl nostru și șaua calului

Ne amăgim crezând că a ne ruga este totuna cu a citi rugăciuni dintr-o carte sau a rosti pe de rost lucruri învățate din Ceaslov sau Psaltire. În urmă cu 11 ani, mă aflam în Athos și i-am vorbit părintelui Petroniu Tănase despre risipirea minții în timpul rugăciunii. Mi-a spus cu fermitate: „A nu fi cu mintea la Dumnezeu, a nu fi atent la cuvintele rugăciunii înseamnă să-L nesocotești pe Însuși Cel Căruia I te adresezi. Fapta asta e un păcat și nu unul dintre cele mici”. Și am mai primit un avertisment: „Dacă te vei obișnui să-ți faci canonul de rugăciune așa, cu neatenție, mecanic, automat, fără simțire, cu greu vei putea să trăiești rugăciunea ca pe ceva care te însuflețește, care te face viu și te face să simți că stai înaintea lui Dumnezeu”. Despre atenția în rugăciune, în pilda care urmează.

Cum ne comportăm în casa Domnului

„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo doar va găsi ceva în el; dar, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Și, grăind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. Apoi au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii. Și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Deci, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” Marcu 11, 11-23

21 ianuarie – Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2020-01-21

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (XI, 11-23)

n vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi după ce S’a uitat la toate de jur-împrejur, fiind vremea spre seară a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece. Şi a doua zi, pe când ieşeau din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, S’a dus acolo să vadă dacă va găsi ceva în el; şi ajungând la smochin, n’a găsit nimic decât frunze; că încă nu era vremea smochinelor. Şi vorbindu-i, i-a zis: „De-acum înainte, roadă din tine nimeni în veac să nu mănânce!“ Iar ucenicii Săi auzeau. Şi au venit în Ierusalim. Şi intrând în templu, a început să-i dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele neguţătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: „Oare nu este scris: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut-o peşteră de tâlhari…“. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Că se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s’a făcut seară, au ieşit afară din cetate. A doua zi dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: „Învăţătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s’a uscat…“. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare!, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.“

Apostolul Zilei: 2020-01-21

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (XII, 25-29)

raţilor, luaţi seama să nu vă lepădaţi de Cel care vorbeşte. Căci, dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe Cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi – îndepărtându-ne de Cel ce ne grăieşte din ceruri – al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: «Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul». Iar prin aceea că zice: «Încă o dată», arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite. De aceea, fiindcă primim o împărăţie neclintită, să fim mulţumitori, şi aşa să-i aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie şi cu sfială. Căci «Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor».