21
ian.
20

Tatăl nostru și șaua calului

Ne amăgim crezând că a ne ruga este totuna cu a citi rugăciuni dintr-o carte sau a rosti pe de rost lucruri învățate din Ceaslov sau Psaltire. În urmă cu 11 ani, mă aflam în Athos și i-am vorbit părintelui Petroniu Tănase despre risipirea minții în timpul rugăciunii. Mi-a spus cu fermitate: „A nu fi cu mintea la Dumnezeu, a nu fi atent la cuvintele rugăciunii înseamnă să-L nesocotești pe Însuși Cel Căruia I te adresezi. Fapta asta e un păcat și nu unul dintre cele mici”. Și am mai primit un avertisment: „Dacă te vei obișnui să-ți faci canonul de rugăciune așa, cu neatenție, mecanic, automat, fără simțire, cu greu vei putea să trăiești rugăciunea ca pe ceva care te însuflețește, care te face viu și te face să simți că stai înaintea lui Dumnezeu”. Despre atenția în rugăciune, în pilda care urmează.

Odată, un sfânt cuvios făcea un pelerinaj la Ierusalim. Ajungând în capitala Țării Sfinte, s-a hotărât să viziteze și Nazaretul Galileei, Betleemul, Ierihonul și alte orașe importante din istoria Israelului. Așa că și-a cumpărat un cal pentru a călători mai ușor. Într-una din zile, pe când mergea spre Betleem, monahul s-a întâlnit pe drum cu un țăran. S-au salutat și au pornit împreună pe calea ce se așternea înaintea lor.

La un moment dat, călugărul a coborât de pe cal și i-a zis țăranului: „Urcă și tu puțin, fiindcă trebuie să fi obosit de la atâta mers!”

Țăranul a încălecat și cei doi și-au continuat astfel drumul, vorbind diverse lucruri unul cu celălalt. Din vorbă în vorbă au început să discute despre rugăciune. Țăranul stăruia spunându-i monahului că se roagă, și chiar cu căldură, adunat, fără risipire. Sfântul insista asupra faptului că, dacă rugăciunea se face într-adevăr cu căldură, mintea trebuie să fie și să rămână netulburată, liberă, dar în același timp unită cu Dumnezeu. Țăranul adeveri că exact așa se roagă, cu multă atenție și concentrare.

Atunci cuviosul, ca să-l trezească din iluzia sa duhovnicească pe țăran, i-a propus: „Dacă este așa precum spui și vei reuși să zici doar rugăciunea «Tatăl nostru» fără să îți fugă mintea la alte lucruri, o să-ți dau în dar calul meu”.

Țăranul i-a răspuns bucuros: „Fie, pentru mine e atât de simplu…” După care începu: „Tatăl nostru, Care… Dar, părinte, o să-mi dai și șaua?”

„Nu, îi zise monahul. Nu o să pri­mești nici calul, nici șaua, de vreme ce ți-ai întrerupt rugăciunea gândindu-te la lucru străin de Dumnezeu.”

Ziarul Lumina


0 Responses to “Tatăl nostru și șaua calului”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.235 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: