24
feb.
20

Ceaiurile și tincturile, remedii prietenoase în caz de gripă

Deși pare o boală banală, cu o durată normală de șase-șapte zile, gripa trebuie să fie tratată cu mare grijă pentru evitarea unei suprainfecții. Atât la copii, adulți, persoane în vârstă, tratamentele naturiste, mai puțin agresive comparativ cu medicamentele contra gripelor și a oricăror viroze respiratorii, dau rezultate bune.

În caz de gripă, sunt recomandate ceaiuri fierbinți din plante medicinale cu proprietăți neurosedative, antiinflamatoare, emoliente, expectorante, sudorifice, antitusive și de protecție față de contaminarea virotică. Efectele cresc prin combinarea ceaiurilor cu aspirină preparată din scoarță de salcie.

Siropurile cu extracte din plante ameliorează simptomele din afecțiunile cronice și acute ale tractului respirator, au efecte expectorante, bronholitice, mucolitice și antiinflamatoare și sunt, de asemenea, recomandate în cazul gripei.

La fel de indicate sunt și ceaiurile calde din flori de tei și de soc (câte două lingurițe la o cană de apă, din care se beau două-trei căni pe zi),  îndulcite cu miere de albine, având acțiune sudorifică.

Busuiocul (Ocimum basilicum) este recomandat în inhalații, ca decoct sau în consum intern, sub formă de ceai fierbinte cu miere, pentru revitalizarea rapidă a organismului și stoparea procesului gripal, mai ales în faza de debut. Într-un tratament de șoc se vor consuma zilnic șase-șapte căni cu infuzii de busuioc, îndulcite cu miere, la intervale de 30 minute. Dacă apare febra ridicată, se adaugă o linguriță-două de mentă.

Echinaceea poate fi folosită sub formă de extract, tinctură sau comprimate, care se administrează de câteva ori pe zi, ca mijloc terapeutic de bază în întărirea sistemului ­imunitar, apărând organismul de infecțiile virale, bacteriene și fungice.

Consumate separat sunt eficiente infuziile din: flori de ciuboțica-cucului și mușețel; frunze de coacăz negru, salvie și pătlagină; herba de cimbrișor, cimbru, isop, unguraș, țintaură și măghiran; fructe de anason și măceșe.

Sub formă de decoct, prin fierbere 5-10 minute (două linguri la 250 ml apă), se pot administra câte trei-patru linguri pe zi, prin înghițituri rare, din amestecul de: rădăcini de ciuboțica-cucului și brusture; scoarță de salcie pentru combaterea durerilor musculare; herba de ghințură, scai vânăt și traista-ciobanului.

Tot acasă puteți prepara un alt remediu: trei cepe se fierb în 600 ml apă până scade conținutul la jumătate; după strecurare se adaugă trei linguri de miere de albine și o linguriță de tinctură de gențiană, din care se ia câte o lingură din oră în oră. Alte amestecuri cu mare eficiență pot fi realizate din flori de tei și soc, frunze de mentă, herba de nalbă mare și fructe de măceșe; flori de tei, frunze de salvie și eucalipt; flori de tei, soc și muşetel, herba de cimbrișor și sovârv, rădăcină de cerențel și scorțișoară (infuzie îndulcită cu miere); flori de tei și soc, herba de țintaură și păpădie, scoarță de salcie și conuri de hamei; flori de tei, soc, mușețel, lumânărică, porumbar și crețușcă și scoarță de salcie (decoct cu efecte sudorifice în infecțiile gripale); flori de tei, soc, salcâm și trifoi roșu, frunze de coacăz negru și urzică, herba de sovârv și scoarță de salcie (infuzie îndulcită cu miere).

Efectele acestor ceaiuri cresc simțitor dacă se adaugă o linguriță de scorțișoară și cuișoare, măcinate fin, care au acțiune antivirotică. Mai pot fi utilizate: tinctură de țintaură din 20 g herba macerată cinci zile în 100 ml alcool 70%, din care se iau câte 30-40 picături de trei ori pe zi, cu 60 minute înainte de mese; tinctură din patru linguri de rădăcini de păpădie tocate mărunt și macerate 3-4 ore în 500 ml țuică; se bea câte un pahărel de trei ori pe zi pentru combaterea frisoanelor.

Și câteva din produsele apicole sunt utile ca remedii benefice împotriva gripei: tinctura de propolis 20%, din care se iau 20-30 picături într-o linguriță de lapte cald sau ceai, de două-trei ori pe zi, cu o oră înainte de mese, având acțiune puternic antivirală; mierea din flori de tei, luată împreună cu ceai de tei, este un leac foarte bun contra tusei și gripei; lăptișorul de matcă, în cure de 10 zile, câte o măsură dozatoare pe zi; polen în doză de atac, de trei-patru ori mai mare decât doza normală.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Ceaiurile și tincturile, remedii prietenoase în caz de gripă”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 312.839 hits
februarie 2020
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: