Arhivă pentru 4 mai 2020

04
mai
20

De ce facem treburile de mântuială ?

Poze : muncă, mână, roată, murdar, braţ, ceramică, artă, unu ...Trebuie să ne învăţăm să ne facem datoria. Din neputința noastră duhovnicească însă, toți fac treabă de mântuială. Însăşi stihia acestei lumi, depărtarea de Dumnezeu duce la o treabă de mântuială. Tocmai de aceea cârmuirea se tot zbate silindu-i pe oameni să lucreze conştiincios, însă totul e în zadar: poţi să-i plăteşti omului şi un milion, el tot de mântuială o să lucreze, tot nu-i în stare să ducă o treabă la bun sfârșit, să facă ceva conştiincios, negreşit lucrul va ieşi cu defect. Pentru că nu există bază – tărie duhovnicească. Omul îşi face prost lucrul care i-a fost încredințat de Dumnezeu Însuși (și orice lucru i-a fost încredinţat de Dumnezeu) şi, prin însuşi acest fapt, îşi strică sufletul. Orice lucru am face, dar mai ales slujirea bisericească, trebuie făcut până la capăt, până la sânge, trebuie să fim gata să murim pentru el. Iar noi mereu ne autocompătimim şi călcăm legea datoriei…

Citește în continuare ‘De ce facem treburile de mântuială ?’

04
mai
20

„Doamne, împlinește rugăciunea mea după voia Ta !”

Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”.

Citește în continuare ‘„Doamne, împlinește rugăciunea mea după voia Ta !”’

04
mai
20

Făgăduințele pe care le-a împlinit Mântuitorul

Tot aşa şi Domnul Cel Iubitor de oameni va spune celor Ce au ascultat chemarea Sa şi au venit la Cina Sa cea cerească: Iată bunătăţile pe care vi le-am gătit vouă, pe care vi le-am făgăduit vouă, pe care cu credinţă şi nădejde le aşteptaţi de la mine, pe care „ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu au ajuns”! Iată bunătăţile oferite vouă, făgăduite vouă:

Citește în continuare ‘Făgăduințele pe care le-a împlinit Mântuitorul’

04
mai
20

Libertatea, între autoafirmare și iubire

„Nu locul îl mântuiește pe om, ci libera lui voie. Adam, strămoșul nostru, a căzut chiar din Rai, iar dreptul Lot s-a păzit chiar în Sodoma”, spune Sfântul Efrem Sirul. Nu există deci un loc – și nici un timp anume, am putea adăuga, în care se dobândeşte mântuirea, ci ea se lucrează „acum” și „aici”. Dacă voința noastră liberă nu ne determină la faptă, începutul lucrării celei bune va rămâne un permanent „altădată” și „altundeva”. Important este nu ceea ce vom face după această perioadă, când vom reveni la ale noastre, ci ceea ce facem în acest moment chiar acolo unde ne aflăm.

Citește în continuare ‘Libertatea, între autoafirmare și iubire’

04
mai
20

Bucuria gândului la Judecată

Ne aflăm încă în plină perioadă pascală, a bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Cu toate acestea, aș afirma că bucuria acestor zile este umbrită de neputința multor semeni de-ai noștri de a participa la slujbele dătătoare de nădejde ale sărbătorilor pascale.

Citește în continuare ‘Bucuria gândului la Judecată’

04
mai
20

Învierea lui Hristos şi învierea noastră

Când folosim cuvântul Înviere, noi, creștinii, ne gândim la cea mai mare sărbătoare a credinței noastre: Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. În Vechiul Testament, prin înviere se înțelegea întoarcerea din moarte la viața tru­pea­scă. Pentru poporul lui Israel, moartea însemna părăsirea nădejdii de a mai vedea lumina zilei. De aceea, atunci când a apărut ideea de înviere, ea nu a putut fi socotită decât un dar al lui Dumnezeu pentru cei aleși, care se mântuiesc. Dezvoltarea credinței în Înviere s-a produs pe fondul încrederii pe care o aveau israeliții în puterea nemărginită a lui Dumnezeu.

Citește în continuare ‘Învierea lui Hristos şi învierea noastră’

04
mai
20

Minunea cea mai mare este propria despătimire

„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și Îl ruga să Se coboare și să vindece pe fiul lui, căci era gata să moară. Deci Iisus i-a zis: Dacă nu veți vedea semne și minuni, nu veți crede. Slujitorul regesc a zis către El: Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu. Iisus i-a zis: Mergi, fiul tău trăiește! Și omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Iisus și a plecat. Dar, pe când el cobora, slujitorii l-au întâmpinat, spunându-i că fiul lui trăiește; și cerea să afle de la ei ceasul în care i-a fost mai bine. Deci, i-au spus că ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile. Așadar, tatăl a cunoscut că acela a fost ceasul în care Iisus i-a zis: Fiul tău trăiește. Și au crezut el și toată casa lui. Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o Iisus, venind din Iudeea în Galileea.” Ioan 4, 46-54

Citește în continuare ‘Minunea cea mai mare este propria despătimire’




Blog Stats

  • 311.859 hits
mai 2020
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhive