23
mai
20

Ce este logodna canonică ?

Logodna canonică este învoirea legitimă, o înţelegere de bună voie, între doi tineri ortodocşi de a se căsători. Pentru ca logodna să fie canonică şi după voia lui Dumnezeu, la aceasta trebuie să fie de acord atât părinţii tinerilor, cât şi rudele apropiate, şi să aibă binecuvântarea şi garanţia preotului din parohie că nu sunt rude apropiate, că sunt sănătoşi, că au vârsta canonică legală de căsătorie, că sunt ortodocşi şi nu au alte impedimente canonice şi legale, care îi pot opri de la căsătorie; că doresc să se unească între ei pe viaţă, pentru naştere de copii; că vor răbda toate necazurile vieţii de familie şi că vor asculta în toate de Biserică şi de duhovnicul lor.

Logodna, deşi nu este o Taină a Bisericii, este canonică şi trebuie respectată. Iar dacă unii din cei logodiţi calcă înţelegerea, aceştia sunt canonisiţi de Biserică cu oprire de la Sfânta Împărtăşanie. Înţelegerea pentru logodnă se face de obicei în familia miresei, fiind de faţă şi preotul respectiv, iar slujba logodnei se face în biserică.

Arhimandrit Ioanichie Bălan

Călăuză ortodoxă în familie şi societate, volumul II,

Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi,1993, pag. 16

Doxologia


0 Responses to “Ce este logodna canonică ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 311.859 hits
mai 2020
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhive


%d blogeri au apreciat: