19
iun.
20

Trei surse sigure de bucurie sufletească

Părinte, ce loc ţine în viaţa călugărească Rugăciunea lui Iisus? Această formă de rugăciune este răspândită în popor?

Ca pretutindeni în Ortodoxie, şi în monahismul românesc Rugăciunea lui Iisus se bucură de o atenţie deosebită. La intrarea în cin, monahul primeşte meta­niile, cu recomandarea să aibă necontenit în minte şi în inimă rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Apoi, monahii care nu pot lua parte regulat la pravila obştească trebuie să spună zilnic un anume număr de „Doamne Iisuse…”, pentru fiecare din cele şapte Laude. Stareţul Ioanichie al Mănăstirii Sihăstria, vestit părinte duhov­nicesc, sfătuia mereu pe ucenicii săi: „Fraţilor, să nu uitaţi niciodată acestea trei: frica de Dumnezeu, paza minţii şi pe „Doamne Iisuse.

Din vechime, monahismul românesc a avut forma isihastă, cum o dovedesc multele „sihăstrii” şi numele de „sihastru” – care la niciun alt popor ortodox nu a devenit aşa de popular ca la români.

Necontenit în legătură cu poporul, ca şi mănăstirile de astăzi, aceşti sihaștri, între sfaturile pe care le dădeau credincioşilor, îi învăţau şi rugăciunea neîncetată. Este cunoscut un ţăran simplu, Moş Gheorghe, care a trăit în aspră asceză şi avea necontenit paza minţii şi Rugăciunea lui Iisus, care se practica de toată familia sa. Odată cu apariţia Filocaliei şi cu renaşterea filocalică de care am pomenit, practica Rugăciunii lui Iisus s-a răspândit şi mai mult în popor.

În privinţa practicării Rugăciunii lui Iisus, mona­hismul românesc a păstrat deosebirea clasică a marilor părinţi duhovniceşti, care despart urcuşul duhovnicesc în două etape ireversibile: lucrarea (asceza) şi contemplaţia. Toţi monahii se îndeletnicesc cu Rugăciu­nea lui Iisus, dar, la începutul vieţii duhovniceşti, accen­tul principal se pune pe asceză şi pe ascultare, adică preocuparea de căpetenie a începătorului fiind lupta cu patimile. Abia după curăţirea de patimi, începe sporirea în Rugăciunea lui Iisus, făcută cu multă trezvie şi cu lucrarea minţii. Spre deosebire de recomandarea făcută de Cuviosul Paisie de la Neamț (Velicicovschi), care zice că şi începă­torii pot spori în Rugăciunea lui Iisus, fără o prealabilă purificare de patimi, prin asceză și ascultare.

Ieromonahul Petroniu Tănase

Chemarea Sfintei Ortodoxii,

Editura Bizantină, București, 2006, pag. 55-57

Doxologia


0 Responses to “Trei surse sigure de bucurie sufletească”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 312.230 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi Nu te atinge de Mine omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: