27
iun.
20

Înțelepciunea și cultivarea ei

Zis-a Domnul: Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește asemă­na-se-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. Și a căzut ploaia și au venit râurile mari și au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și a căzut; și căderea ei a fost mare. Iar când Iisus a sfârșit cuvintele acestea, mulțimile erau uimite de învățătura Lui. Că îi învăța pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor. Deci, coborându-Se El din munte, mulțimi multe au mers după El. Și, iată, un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești! Și Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curățește-te! Apoi îndată s-a curățat lepra lui. Și i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului și adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor.” Matei 7, 24–29; 8, 1–4

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 404

„Toate sunt netede celor ce înțeleg și drepte celor ce află cunoștința, precum s-a scris (Pilde 8, 9). Dar e întunecat chiar ceea ce e ușor de cunoscut, celor lipsiți de înțelegere. Căci ascultătorul cu adevărat înțelegător al învățătu­rilor închide ceea ce e ușor de cuprins în ele în vistieria minții, fără nici o întârziere. Iar pe cele al căror înțeles pare greu le supune cercetărilor și nu încetează să întrebe despre ele. Și mie mi se pare că aceasta ne îndeamnă să facem cu folos cei ce spun să deprindem ca pe niște câini alergători și vânători, ce au de la fire o simțire ascuțită a nărilor, puterile noastre ce se scufundă mereu în cele cercetate. Sau, oare, nu spre o astfel de deprindere cheamă cuvântul înțelept și prorocesc: «Căutând, caută și locuiește în Mine»? Adică, cel ce caută trebuie să caute, și cel ce aduce spre aceasta o râvnă puternică să nu se depărteze spre gânduri ușoare. Ci, cu cât sporește în greutatea înțelegerii ceea ce caută, cu atât trebuie să aducă o minte mai ascuțită și să pătrundă ceea ce e ascuns, cu atacuri mai hotărâte ale cugetării. Dar mintea îndărătnică și încăpățânată disprețuiește prin neascultare ceea ce i se comunică și respinge ceea ce e mai presus de ea cu o îndrăzneală nereținută, urcând la cea mai din urmă îngâmfare.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Doua, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 210

„Începutul învățăturii este cercetarea, și rădăcina înțelegerii celor necunoscute este nedumerirea în privința lor.”

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina


0 Responses to “Înțelepciunea și cultivarea ei”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 312.230 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi Nu te atinge de Mine omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: