21
iul.
20

Deosebirea binelui de rău

„În vremea aceea a auzit tetrarhul Irod vestea ce se dusese despre Iisus și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. Și, voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca proroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în fața oaspeților și i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice-i va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi aici, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Și a trimis de a tăiat capul lui Ioan în temniță. Și capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Și, venind ucenicii lui Ioan, au luat trupul lui și l-au înmormântat și s-au dus să dea de știre lui Iisus. Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu; dar mulțimile, aflând, au venit după El pe jos, din cetăți.” Matei 14, 1-13

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a III-a, Întâia convorbire cu părintele Theonas, Cap. XII, 3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 672-673

„Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire sub cer. Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit; (…) vreme să plângi şi vreme să râzi; vreme să jeleşti şi vreme să dănțuieşti; vreme să arunci pietre şi vreme să le strângi; (…) vreme pentru război şi vreme pentru pace. Iar mai jos zice (Ecclesiastul – n.n.): Este vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă. Aşadar, despre nimic din acestea nu spune că este veşnic bun, ci să fie îndeplinit la timpul său şi cum trebuie. Astfel că aceleaşi lucruri, care acum au fost săvârşite bine şi la timpul lor, dacă au loc când şi cum nu trebuie, se dovedesc nefolositoare şi primejdioase. În afară, bineînțeles, de cele care sunt prin esența lor permanentă bune sau rele, fără să poată căpăta un conținut potrivnic, cum sunt dreptatea, prudența, bărbăția, temperanța şi celelalte virtuți, sau dimpotrivă, viciile, ale căror hotare sunt permanente şi nu se pot transforma în contrariul lor. Iar dacă unele pot trece câteodată dintr-o parte în alta, încât față cu cei ce le folosesc să fie socotite bune sau rele, acestea nu din natura lor sunt astfel, ci după cum le simte cel ce le înfăptuieşte, bune sau rele, după cum dictează împrejurările.”

Origen, Din comentariul la Evanghelia după Matei, din Cartea a X-a, XXII, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1982), vol. 7, p. 53

„(…) Dansul ei (al Irodiadei) era cu totul potrivnic dansului sfânt, pe care nu l-ai putea refuza fără să auzi apoi mustrarea: V-am cântat din fluier şi n-ați jucat (Luca 7, 32).”

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina


0 Responses to “Deosebirea binelui de rău”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 312.447 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi Nu te atinge de Mine omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: