Caracatița aparține unei subspecii de moluște numite cefalopode, care include și stridii, midii, scoici și calamar. Există aproximativ 300 de specii cunoscute de caracatiță, dar cea mai comună este caracatița Octopus vulgaris.
Citește în continuare ‘Caracatița, o delicatesă în gastronomie’
Planta face parte din familia mazărei și a fasolei, fiind cunoscută mai ales pentru utilizarea ei în preparatele de cofetărie. Este cultivată pentru rizomii (tulpinile subterane) ce conțin compusul glicirizină, de 50 de ori mai dulce decât zahărul.
Citește în continuare ‘Lemnul dulce, un antibacterian natural’
Oamenii apelează la un expert în sănătate mintală atunci când întâmpină probleme, cu așteptarea eronată ca el să le ofere soluții instant pentru rezolvarea acestora. De fapt, în spatele unui om echilibrat și împăcat cu sine, se află obiceiuri sănătoase de gândire, cunoaștere de sine și introspecție.
Citește în continuare ‘Un om echilibrat are obiceiuri sănătoase’
Luaţi aminte la Sfântul Ioan Botezătorul care a stat împotriva fărădelegii! În loc să stea în pustie, acolo unde îi era locul şi acolo unde-i era rostul, s-a dus la regele Irod şi i-a spus: trăieşti în nelegiuire, nu faci bine! Noi nu putem face ceea ce a făcut Sfântul Ioan Botezătorul. Nici pentru cei din apropierea noastră, pentru cei din familia noastră. De multe ori lăsăm să se întâmple nişte lucruri pe care ştim sigur că nu le binecuvântează Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Să avem curajul să-i spunem răului pe nume’
Brațele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor și ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine ține Fecioara Maria în brațe? Voi știti pe cine ține? Pe Cel ce a făcut cerul și pământul și toate cele văzute și nevăzute. Știti voi cine este Maica Domnului și câtă cinste, câtă putere și câtă milă are? Este Mama noastră, că are milă și de săraci și de văduve și de creștini. Pururea se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toți.
Citește în continuare ‘Brațele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor’
Să aveţi mare evlavie, fraţilor, la Fecioara Maria şi fericită este casa şi familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului şi în fiecare dimineaţă îi citeşte Acatistul şi cinstitul ei Paraclis şi toţi ştiu rugăciuni către Maica Domnului. Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar niciunul cât Maica Domnului. Dacă nu era Maica Domnului în ceruri, între Sfânta Treime şi noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi.
Citește în continuare ‘Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului’
Chiar și pentru cei care sunt membri ai Bisericii prin naștere, prin Botez, există un moment al asumării mai adânci a credinței, poate chiar a unei reveniri în sine după o vreme de rătăcire, în care chemarea lui Dumnezeu se simte mai limpede, întrucât deja avem de-a face cu un dialog personal, în care existența lui Dumnezeu nu mai este un concept, ci o realitate palpabilă. De-acum cuvintele credinței capătă altfel de conotații în duhul omului. S-ar putea spune că acestea trec din registrul filosofic-abstract spre cel al relațiilor familiale.
Sfântul Grigorie Teologul, interpretând textul din Facerea despre crearea omului, spune: „Cuvântul lui Dumnezeu, luând o bucată din pământul de curând creat, a modelat cu mâinile Sale nemuritoare chipul nostru şi i-a dat viaţă: căci duhul pe care i l-a insuflat este o revărsare din dumnezeirea cea nevăzută. Astfel, din ţărână şi din suflare, omul a fost creat chip al Celui nemuritor, căci atât într-unul (trup), cât şi în celălalt (suflet) stăpâneşte firea cea duhovnicească. Tocmai pentru aceasta, în calitatea mea de pământ, eu sunt legat de viaţa mea de aici, dar, fiind şi părticică dumnezeiască, port în mine dorul după viaţa viitoare.”
În această zi pomenim punerea în sfânta raclă a cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Aşezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă’
„În vremea aceea fariseii au făcut sfat cu irodianii împotriva lui Iisus, ca să-L piardă. Iisus, împreună cu ucenicii Lui, au plecat spre mare și mulțime multă din Galileea L-a urmat.
Mulțime mare din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului și Sidonului, auzind câte făcea, a venit la El. Și a zis ucenicilor Săi să I se aducă o corăbioară, ca să nu-L îmbulzească mulțimea; fiindcă vindecase pe mulți, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El toți câți erau bolnavi.
Iar duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înaintea Lui și strigau, zicând: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Și El le certa mult, ca să nu Îl vădească.” Marcu 3, 6-12
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 n vremea aceea, fariseii au făcut sfat cu irodianii împotriva lui Iisus, ca să-l piardă. Iar Iisus a plecat înspre mare împreună cu ucenicii Săi şi L-a urmat mulţime multă din Galileea şi din Iudeea şi din Ierusalim şi din Idumeea şi de dincolo de Iordan şi dimprejurul Tirului şi al Sidonului; mulţime multă care, auzind câte făcea, a venit la El. Şi le-a spus ucenicilor Lui să I se pună la îndemână o corăbioară; aceasta, din pricina mulţimii, ca să nu-L îmbulzească; fiindcă pe mulţi îi vindecase, de aceea năvăleau asupră-I, pentru ca toţi câţi erau în suferinţă să se atingă de El. Şi duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înainte-I şi strigau, zicând: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu“. Şi El mult le certa, ca să nu-L facă ele cunoscut. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
 raţilor, precum întru toate prisosiţi: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice sârguinţă, în iubirea voastră către noi, aşa şi în acest dar să prisosiţi. Nu cu poruncă o spun, ci încercând şi curăţia dragostei voastre, prin sârguinţa altora. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi. Şi sfat vă dau în aceasta: că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi. Duceţi, dar, acum, până la capăt fapta, ca, precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi. Căci, dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are. Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire: Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire, precum este scris: «Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit». |
În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. El I-a zis: Care? Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor. Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință. Matei 19, 16-26
Citește în continuare ‘De la moralitatea educațională la trăirea ca jertfă’
| DUMINICA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, un tânăr a venit la Iisus şi I-a zis: „Învăţătorule bun, ce bine să fac ca să am viaţă veşnică?“ Iar El a zis: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în Viaţă, păzeşte poruncile“. El I-a zis: „Care?“ Iar Iisus i-a zis: Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Tânărul I-a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea. Ce-mi lipseşte?“ Iisus i-a zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino de-Mi urmează Mie“. Dar tânărul, auzind cuvântul acesta, a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis către ucenicii Săi: „Adevărat vă spun că cu greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. Şi vă mai spun: Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu“. Auzind acest cuvânt, ucenicii tare s’au mirat şi au zis: „Atunci, cine poate să se mântuiască?“… Iar Iisus, privind drept la ei, le-a zis: „Aceasta e cu neputinţă la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“. |
| DUMINICA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, vă aduc aminte Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi, prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o – dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar – căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit; după aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui, care este în mine, n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut. |
Evanghelia Duminicii a 12-a după Rusalii aşază în fața conștiinței noastre neliniștea tânărului dregător. Dacă Mântuitorul ne-ar întreba aidoma aceluia, cel mai probabil ar primi același răspuns, s-ar întâlni cu refuzul nostru, iar noi am pleca îndată rușinați după ce ni s-ar cere să părăsim cele ale lumii.
Citește în continuare ‘Veșnicia şi bogăția – preocupări de acum și de altădată’
Contemporan cu Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a fost mergător înaintea Domnului şi cel care i-a pregătit calea. Sfântul Ioan Botezătorul a murit de moarte mucenicească, din cauza fărădelegilor lui Irod Antipa (mort în anul 39), fiul lui Irod cel Mare, cel care i-a ucis pe pruncii din Betleem. Regele Irod Antipa, aprins fiind de patima desfrânării, a luat de nevastă pe soţia fratelui său, Filip, făcându-se astfel răpitor, desfrânat şi amestecător de sânge.
Citește în continuare ‘Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Post)’
„În vremea aceea a auzit regele Irod vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, și zicea că Ioan Botezătorul a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Alții însă ziceau că este Ilie, și alții că este proroc, ca unul dintre proroci. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan, căruia eu am pus să-i taie capul; el a înviat din morți. Căci Irod, trimițând, l-a prins pe Ioan și l-a legat în temniță din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău. Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și, auzindu-l, multe făcea și cu bucurie îl asculta. Deci, fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naștere, a făcut ospăț dregătorilor lui și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea, iar fiica Irodiadei, intrând și jucând, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi, și îți voi da. Și s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu. Și ea, ieșind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Și, intrând îndată cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Și regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ și pentru cei ce ședeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. Și îndată, trimițând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Și acela, mergând, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Și auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt. Și s-au adunat apostolii la Iisus și I-au spus Lui toate câte au făcut și câte au învățat.” Marcu 6, 14-30
| Tăierea cinstitului cap al Sfântului, Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN
Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea a auzit regele Irod vestea despre Iisus – fiindcă numele lui Iisus se făcuse cunoscut – şi zicea că Ioan Botezătorul s’a sculat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el. Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii că este profet sau ca unul din profeţi. Iar Irod, auzind, zicea: „Ioan este, căruia eu i-am tăiat capul; el a înviat…“. Că Irod, trimiţând, îl prinsese pe Ioan şi-l legase şi-l întemniţase din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Fiindcă Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit s’o ai pe femeia fratelui tău“. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, fiindcă Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi, ascultându-l, rămânea’ndelung pe gânduri şi bucuros îl asculta. Şi întâmplându-se o zi cu bun prilej, când Irod la ziua sa de naştere le-a făcut ospăţ dregătorilor săi şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea, şi intrând fiica Irodiadei şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau la masă cu el. Iar regele i-a zis fetei: „Cere de la mine orice vei vrea şi-ţi voi da“. Şi s’a jurat: „Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu“. Şi ea a ieşit şi a întrebat-o pe maică-sa: „Ce să cer?“ Iar aceea i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul“. Şi îndată intrând cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai chiar acum, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul“. Şi regele s’a întristat mult, dar din pricina jurămintelor şi a celor ce şedeau la masă cu el, n’a vrut să spună nu. Şi regele a trimis numaidecât un temnicer cu porunca de a-i aduce capul. Şi ducându-se acela, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei; iar fata i l-a dat mamei sale. Şi auzind ucenicii lui, au venit, au ridicat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi s’au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut ei şi au învăţat. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, când a ieşit Iisus din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui. Şi iată doi orbi care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus au strigat, zicând: „Miluieşte-ne, Doamne, Fiul lui David!“ Dar mulţimea îi certa, ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: „Miluieşte-ne, Doamne, Fiul lui David!“ Şi Iisus, oprindu-Se, i-a chemat şi le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“ Ei i-au zis: „Doamne, să se deschidă ochii noştri!“ Şi făcându-I-Se milă, Iisus S’a atins de ochii lor şi ei îndată au văzut şi I-au urmat Lui. |
|
SÂMBĂTĂ Tăierea cinstitului cap al Sfântului, Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN Ap. II Corinteni |
| raţilor, priviţi chemarea voastră, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca niciun trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare pentru ca, după cum este scris: «Cel ce se laudă, în Domnul să se laude». Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit. Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu. |
În fiecare an, la 29 august, este pomenită Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Cinstirea lui din această zi închide şirul sărbătorilor din cursul anului bisericesc, care începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august. Această cinstire a Sfântului Ioan se încadrează în tematica eshatologică a sărbătorilor din ultima lună a anului bisericesc: „Schimbarea la Faţă” – 6 august şi „Adormirea Maicii Domnului” – 15 august.
Citește în continuare ‘Zi de cinstire a Sfântului Ioan Botezătorul’
Ai auzit de la cineva că viaţa aceasta este deja judecata lui Dumnezeu şi că altă judecată nu va mai fi. Gândul acesta te-a apăsat ca o povară pe care nu poţi nici să o duci, nici să o lepezi.
Citește în continuare ‘Cele două judecăţi ale lui Dumnezeu – cea vremelnică şi cea definitivă’
Tragedia vremurilor noastre stă în absenţa aproape desăvârşită a conştiinţei că există două împărăţii, cea vremelnică şi cea veşnică. Vrem să construim Împărăţia Cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veşnicie. Învierea e un mit. Dumnezeu a murit.
Citește în continuare ‘Tragedia omului constă în ignorarea vieții veșnice’
:format(jpg)/wp-content/uploads/2019/09/acoperamantul_maicii_domnului.jpg)
Când tu, ca fost necredincios, ai simţit cum intră Cel Preaînalt în viaţa omenească, cu cât mai mult o simţi acum, când eşti credincios şi evlavios?
„În vremea aceea ucenicii lui Ioan și ai fariseilor posteau și au venit și I-au zis Lui: De ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot oare prietenii mirelui să postească atâta timp cât este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. Dar vor veni zile când se va lua mirele de la ei și, în acele zile, vor posti. Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-o bucată de stofă nouă, iar dacă nu, peticul nou va trage din haina veche și se face o ruptură și mai rea. Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, iar dacă nu, vinul nou sparge burdufurile și vinul se varsă și burdufurile se aruncă; de aceea, vinul nou trebuie să fie pus în burdufuri noi.” Marcu 2, 18-22
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea ucenicii lui Ioan şi fariseii obişnuiau să postească; Ei au venit şi au zis lui Iisus: „de ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii tăi nu postesc?“ Şi Iisus le-a zis: „Pot oare nuntaşii să postească în timp ce mirele este cu ei? Atâta timp cât îl au pe mire cu ei, nu pot posti. Dar vor veni zile când mirele se va lua de la ei, şi atunci, în acele zile, vor posti. Nimeni nu coase la haină veche petic dintr’un postav nou; altfel, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură mai rea. De asemenea, nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul nou sparge burdufurile şi vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi“. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. Că iată, însăşi aceasta, că v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi teamă şi dorinţă şi râvnă şi ispăşire! Întru totul aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru. Deci, deşi v-am scris, aceasta n-a fost din pricina celui ce a nedreptăţit, nici din pricina celui ce a fost nedreptăţit, ci ca să ne învedereze la voi sârguinţa voastră pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. De aceea, ne-am mângâiat; dar, pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Tit, căci duhul lui s-a liniştit din partea voastră a tuturor. Căci dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost dat de ruşine; ci, precum toate vi le-am grăit întru adevăr, aşa şi lauda noastră pentru Tit s-a făcut adevăr. Şi inima lui este şi mai mult la voi, aducându-şi aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu frică şi cu cutremur. |
Dusu-s-a odinioară Avva Pimen, pe când era mai tânăr, către un stareţ, ca să-l întrebe trei gânduri; iar dacă a venit către bătrân, a uitat unul şi a întrebat numai despre cele două şi, auzind cuvântul, s-a întors în chilia sa; şi, cum a pus mâna ca să deschidă cu cheia, şi-a adus aminte de gândul pe care-l uitase; şi a lăsat cheia şi s-a întors către bătrânul; şi, văzându-l bătrânul pe el, a zis: „Te-ai grăbit să vii, frate”.
Citește în continuare ‘Râvna pentru a afla cele duhovnicești’
Zis-a Avva Pimen: „A întrebat oarecine odinioară pe Avva Paisie, zicând: «Ce voi face sufletului meu, că nesimţitor este şi nu se teme de Dumnezeu?». Şi i-a răspuns lui bătrânul: «Du-te de te lipeşte de omul ce se teme de Dumnezeu; şi întru apropierea ta de acela te vei învăţa şi tu de la dânsul să te temi de Dumnezeu»”.
Citește în continuare ‘Ce voi face sufletului meu, că nesimţitor este şi nu se teme de Dumnezeu ?’
Orice avuţie, fie în ştiinţă, fie în avere, câştigată fără trudă şi în depărtare de Dumnezeu, măreşte setea după avuţie. Chiar câştigată cu trudă, însă departe de Dumnezeu, o astfel de avuţie este păcat. Iar fiecare păcat întăreşte pofta spre un păcat nou.
„În vremea aceea a venit Iisus în casa lui Simon și a lui Andrei, împreună cu Iacov și cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea cuprinsă de friguri și îndată I-au vorbit despre ea. Și, apropiindu-Se, a ridicat-o, apucând-o de mână. Și au lăsat-o frigurile și ea le slujea. Iar când s-a făcut seară și soarele apusese, au adus la El pe toți bolnavii și demonizații. Și toată cetatea era adunată la ușă. Și a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și a alungat mulți diavoli. Iar pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L știau că El e Hristos. Și a doua zi, foarte de dimineață, ridicându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo.” Marcu 1, 29-35
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, Iisus cu Iacob şi cu Ioan au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei. Iar soacra lui Simon zăcea aprinsă de friguri; şi îndată I-au vorbit despre ea. Şi apropiindu-Se, a ridicat-o apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea Îi slujea. Iar când s’a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii, şi toată cetatea era adunată la uşă. Şi i-a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli, şi demoni mulţi a scos. Şi pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că ei ştiau că El este Hristos. Şi a doua zi, sculându-Se foarte de noapte, a ieşit şi S’a dus într’un loc pustiu şi Se ruga acolo. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu. Faceţi-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâieri! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult să mă bucur. Căci, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău, (deşi îmi părea rău); căci văd că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v-a întristat. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. |
„Părinte, cuvintele pe care Tu Mi le-ai dat Mie… şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, Eu le-am dat-o lor. Părinte, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi cei pe care Mi i-ai dat, ca să-Mi vadă slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea” (cf. Ioan 17, 5; 8; 24)
Citește în continuare ‘Pentru a contempla slava lui Dumnezeu, trebuie să fim în această slavă’
Când ne pocăim, ne întoarcem cu toată ființa către Dumnezeu, deși suntem copleșiți de durere. La început durerea aceasta este amară, căci purtăm în noi rănile păcatului, dar odată ce ni se tămăduiesc rănile, pocăința devine dulce.
Oamenii învăţaţi n-au descoperit multe taine cu mintea lor, ci cu dorinţa fierbinte şi cu străduinţa lor au bătut la uşa tainelor, iar Dumnezeu le-a descoperit. Oamenii au dorit cunoaşterea lucrurilor şi a legilor, şi Dumnezeu le-a descoperit aceasta, după dorinţa şi străduinţa lor. Dacă oamenii învățaţi ar fi căutat cu aceeaşi dorinţă şi străduinţă cunoaşterea lui Dumnezeu, Dumnezeu S-ar fi descoperit pe Sine în acelaşi fel cum le-a descoperit radiul şi gravitaţia.
Citește în continuare ‘A mea este strădania, iar a lui Dumnezeu este reușita’
Una dintre cele mai mari plăceri ale oamenilor este să stea de vorbă. Ne întâlnim unii cu alții cu diferite pretexte, dar scopul adânc este acela că avem nevoie să comunicăm. Procesul de comunicare este o oglindă fidelă a gândurilor noastre și nu este inocent de fiecare dată. Dacă ne place să vorbim, cu atât mai mult ne place să bârfim, să dezgolim slăbiciunile celorlalți. Ni se pare că explorăm lumea în felul acesta și poate chiar o facem mai bună ori, cel puțin, ne facem nouă dreptate. Când vorbești însă de rău pe cineva, nu o faci doar pentru că ești ispitit, ci o faci pentru că te exprimi pe tine și poziția ta în raport cu lumea, îți dai jos pentru câteva clipe masca bunătății, a înțelegerii și a compasiunii.
„În vremea aceea era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare, zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! Și Iisus l-a certat, zicând: Taci și ieși din el! Și, scuturându-l duhul cel necurat și strigând cu glas mare, a ieșit din el. Și s-au spăimântat toți, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este această învățătură nouă și cu putere? Că și duhurilor necurate le poruncește și I se supun. Și a ieșit vestea despre El îndată pretutindeni, în toată împrejurimea Galileei.” Marcu 1, 23-28
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea era atunci în sinagoga iudeilor un om cu duh necurat care striga tare, zicând: „ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu“. Şi Iisus l-a certat, zicând: „Taci şi ieşi din el!“ Şi, scuturându-l duhul cel necurat şi strigând cu glas mare, a ieşit din el. Şi toţi s’au înspăimântat, încât se întrebau între ei, zicând: „Ce este aceasta?: Învăţătură nouă şi cu putere; că El şi duhurilor necurate le porunceşte, şi ele i se supun“. Şi îndată s’a răspândit vestea despre El pretutindeni, în tot ţinutul Galileii. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, gura noastră s-a deschis către voi, corintenilor, inima noastră s-a lărgit. În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este pentru noi în inimile voastre. Plătiţi-mi şi voi aceeaşi plată – vă vorbesc ca unor copii ai mei: Lărgiţi şi voi inimile voastre! Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idol? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis. |
Un pustnic s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere multe taine. Și, ieșind din chilia sa ca să meargă într-un sat, pe drum s-a întâlnit cu un Înger, însă nu și-a dat seama că este Înger, ci credea că este om. Pe drum au întâlnit un cal mort. Pustnicul și-a pus mâna la nas, dar Îngerul n-a făcut niciun gest. Au mers mai departe și au întâlnit un bou mort, care mirosea urât. Din nou pustnicul și-a pus mâna la nas. Au continuat drumul și au întâlnit un câine mort. Pustnicul și-a pus iarăși mâna la nas. De fiecare dată când pustnicul își punea mâna la nas, Îngerul nu a făcut nimic.
Citește în continuare ‘Nu este nimic mai neplăcut înaintea lui Dumnezeu decât mândria’
Nu se găseşte niciun loc, nici cât ochiul unui purice, de unde să lipsească Dumnezeu. Se cade ca şi noi, atunci când facem un păcat, să ne gândim că Dumnezeu e de faţă pretutindeni. Să ne ruşinăm şi de îngeri când facem păcatul, mai cu seamă de îngerul păzitor, dar şi de sfinţi, ba să ne ruşinăm şi de noi înşine, cum ne ruşinăm de oameni şi de un copilaş mic.
Citește în continuare ‘Dumnezeu este pretutindeni şi ne vede’
În fiecare zi se cade să citim câte un capitol din Evanghelie. Este o lecţie a Sfintei Biserici pentru copiii ei. Trebuie să studiaţi… Dimineaţa, când sufletul este neîntinat de impresii străine, rugându-vă să vă înţelepţească Dumnezeu, pătrundeţi cu luare-aminte în această tainiţă a judecăţilor dumnezeieşti şi vedeţi ce grăieşte Domnul Cel de-a pururi Viu prin acest cuvânt, în aparenţă lipsit de viaţă…
Citește în continuare ‘Dimineața, nu uitați de „micul dejun” sufletesc’
„În vremea aceea, umblând pe lângă Marea Galileei, Iisus a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci erau pescari. Și le-a zis Iisus:
Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și îndată, lăsând mrejele, au mers după El. Iar El, mergând puțin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui. Și ei erau în corabie, dregându-și mrejele. Și i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie cu lucrătorii, s-au dus după El. Au venit în Capernaum și, îndată intrând sâmbăta în sinagogă, Iisus îi învăța. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor.” Marcu 1, 16-22
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, umblând pe lângă Marea Galileii, Iisus a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncându-şi mrejele în mare, că erau pescari. Şi le-a zis Iisus: „Veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni!“ Şi lăsându-şi de’ndată mrejele, au mers după El. Şi mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele acestuia, care erau şi ei în corabie, dregându-şi mrejele. Şi i-a chemat îndată. Iar ei, lăsându-l pe tatăl lor Zevedeu în corabie împreună cu lucrătorii, s’au dus după El. Şi au venit în Capernaum. Şi îndată intrând El sâmbăta în sinagogă, îi învăţa. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, că El îi învăţa ca Unul Care are putere, iar nu în felul cărturarilor. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, Hristos a murit pentru toţi, încât cei ce trăiesc să nu mai trăiescă pentru ei, ci pentru Acela Care, pentru ei, a murit şi a înviat. De aceea, noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem. Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării; pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu. |
Vița de pădure guarana crește în regiunea Amazon, Brazilia. Triburile amazoniene au crescut semințele acestei plante pentru a obține o băutură energizantă, iar de sute de ani brazilienii o utilizează ca tonic. Semințele conțin de patru ori mai multă cofeină decât cafeaua, de aceea se consideră că este cea mai bogată plantă în cofeină din lume. Este cunoscută ca un bun remediu în starea de oboseală, pentru stimularea vigilenței mentale și menținerea unei greutăți echilibrate.
Carnea de prepeliță este una dintre cele mai fine și apreciate în gastronomia internațională pentru gustul său dulce și textura delicată, fiind o alternativă dietetică pentru cei care vor să prevină boli precum obezitatea sau diabetul. Este săracă în colesterol, dar bogată în minerale, astfel că poate preveni multe afecțiuni, între care bolile cardiovasculare. Carnea de prepeliță abundă în vitamine și minerale precum: calciu, fier, magneziu, fosfor, zinc, potasiu, seleniu, vitamina C, vitamina A, retinol, vitaminele B1, B2, B3, B6, B12. Este cea mai săracă în colesterol, după carnea de struț, și are un aport important de proteine și minerale esențiale funcționării corespunzătoare a organismului.
Citește în continuare ‘Carnea de prepeliță, în curele de fortificare a organismului’
Aleargă, făptuieşte, osteneşte-te, dar nu te gândi la roade. Roada este darul lui Dumnezeu pentru osteneala ta, iar a dărui este treaba Dăruitorului. De aceea, orice ai face, să nu spui „am ajuns” sau „voi ajunge”, ci „dacă voi ajunge”.
Eram încă tânăr și trăiam o viață lumească. Eram înconjurat de zgomotul lumii și de înghesuiala mulțimilor. Îmi făceam cu greu drum. Apoi am văzut un nebun. „Păcatele sunt cele ce m-au făcut cerșetor!” – striga el, tânguindu-se. „Păcatele mele m-au dezbrăcat de slava lui Dumnezeu! Fărădelegile mele m-au îmbrăcat în haina ocărilor!”, striga el. Voiam să trec mai departe, dar el m-a apucat de mână, străpungându-mă cu privirea ochilor săi umflați. „Tinere”, a zis el, „răspunde-mi la această întrebare”. Din privirile lui nebunești am socotit că întrebarea va fi la fel de nebunească. În jur se învârtea zgomotul mulțimii. Deodată, glasul nebunului s-a întins peste zgomotul și forfota lumii: „Spune-mi, de ce a murit Hristos?”. Această întrebare prețuia cât toată lumea, tot universul, tot pământul și toate stelele, toată istoria omenirii, totul și toate.
Am avut deosebitul privilegiu de a-l cunoaște și de a-l asculta, adesea, vorbind pe vrednicul de pomenire părinte Petroniu, starețul Schitului românesc Prodromu din Muntele Athos. Îmi amintesc că la una dintre întâlniri l-am întrebat, printre altele, despre utilitatea obiceiului de a asculta regulat știrile zilei, cu scopul de a fi un om informat, la curent cu realitățile cotidiene. Desigur că răspunsul părintelui a fost unul formulat din perspectiva folosului duhovnicesc și pe care mi l-a spus extrem de prompt: „Știrile reprezintă un balast teribil pentru sufletul omului. Toate aceste impresii, cuvinte și imagini își vor lăsa pentru multă vreme amprenta în suflet și, în loc să te ajute să vezi mai bine realitatea, mai mult te vor bulversa; dar mai ales îți vor îngreuna vederea lui Dumnezeu. În plus, dacă vreodată te vei hotărî să te retragi într-o viață de liniștire, va fi nevoie de foarte multă osteneală și de timp pentru a-ți curăți cugetul de toate aceste nesfârșite impresii pe care le-ai acumulat în timp, iar rugăciunea curată va întârzia să se lucreze. Așadar, mai bine ne este nouă, creștinilor, să nu ne facem un obicei din a urmări știrile zilnice”.
Caracteristica principală a concepţiei biblice despre timp este liniaritatea. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare acordă timpului liniar analize mai extinse, privite întotdeauna din perspectivă eshatologică.
Citește în continuare ‘Timpul în gândirea Sfântului Vasile cel Mare’
„În vremea aceea Iisus a venit din Nazaretul Galileei și S-a botezat în Iordan de către Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Și glas din ceruri s-a auzit: Tu ești Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit! Și îndată Duhul L-a dus în pustie. Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Și era împreună cu fiarele, iar îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!” Marcu 1, 9-15
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi S’a botezat în Iordan de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel pogorându-Se peste El. Şi glas s’a făcut din ceruri: „Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit“. Şi îndată Duhul L-a scos în pustie. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Şi era împreună cu fiarele, şi îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost întemniţat, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu şi zicând: „Plinitu-s’a vremea şi împărăţia lui Dumnezeu s’a apropiat. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!“ |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău. Cunoscând, deci, frica de Domnul, căutăm să înduplecăm pe oameni, dar lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre. Căci nu vă spunem iarăşi cine suntem, ci vă dăm prilej de laudă pentru noi, ca să aveţi ce să spuneţi acelora care se laudă cu faţa şi nu cu inima. Căci, dacă ne-am ieşit din fire, este pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi. Căci dragostea lui Hristos, ne stăpâneşte pe noi, care socotim aceasta, că, dacă unul a murit pentru toţi, au murit, deci, toţi. Şi a murit pentru toţi, încât cei ce trăiesc să nu mai trăiescă pentru ei, ci pentru Acela Care, pentru ei, a murit şi a înviat. |
Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său din toată inima. Matei 18, 23-35
Citește în continuare ‘„Când vom ierta totul, le vom câștiga pe toate”’
| DUMINICA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
 is-a Domnul: ascultaţi parabola aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale. Şi începând el să facă socoteala, i s’a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând acela cu ce plăti, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el, şi pe femeia lui şi pe copiii lui şi toate câte are, ca să plătească. Deci, căzând sluga aceea în genunchi, i se închina, zicând: Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul din cei ce slujeau împreună cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Şi căzându-i la picioare cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti… Dar el n’a vrut, ci mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s’au întristat foarte şi, venind, i-au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m’ai rugat. Nu trebuia oare ca şi tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu Cel ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său, din toată inima“. |
| DUMINICA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul. Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este: N-avem, oare, dreptul să mâncăm şi să bem? N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi fraţii Domnului, ca şi Chefa? Sau numai eu şi Barnaba nu avem dreptul de a nu lucra? Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, şi Legea acestea? Căci în Legea lui Moise este scris: «Să nu legi gura boului care treieră». Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: «Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, trebuie să treiere cu nădejdea că va avea parte de roade». Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre? Dacă alţii se bucură de acest drept asupra voastră, oare nu cu atât mai mult noi? Dar nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci toate le răbdăm, ca să nu punem piedică Evangheliei lui Hristos. |
În Duminica a 11-a după Rusalii, Părinții Bisericii au așezat o preafrumoasă pagină din Evanghelie, care oferă tuturor un tulburător subiect de meditație asupra păcatului greu al neiertării.
Citește în continuare ‘Iertarea, piatră de încercare sau treaptă către cer’
Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Daţi-vă osteneala să faceţi astfel: dimineaţa, la pravila de rugăciune, faceţi aşa încât să vă opriţi cu luare-aminte înaintea lui Dumnezeu. Astfel veţi fi tot restul zilei înaintea Lui, orice s-ar întâmpla să faceţi. De vă veţi rândui aşa şi veţi începe, împreună cu proorocul, să-L aveţi pururea pe Domnul înaintea dumneavoastră (având, fireşte, simţăminte pe măsură), vă veţi ruga neîncetat, şi atunci nu vă veţi plictisi.
Iertarea în căsnicie înseamnă să ştim să nu dăm importanţă la „cine a făcut” sau „de ce a făcut” sau „cum a putut să facă”, ci la „care este cea mai scurtă modalitate de a remedia situaţia”.
Citește în continuare ‘„Iartă-mă, dragostea mea !” sau cum păstrăm pacea în căsnicie’
Scopul căsătoriei este conlucrarea soţilor cu Dumnezeu, aşa încât să nască fii şi fiice lui Dumnezeu. Este nevoie de rugăciune în vremea alegerii. Pentru a face o alegere bună este nevoie de multă rugăciune, pentru a găsi persoana potrivită acestui scop.
Citește în continuare ‘Scopul căsătoriei este conlucrarea soţilor cu Dumnezeu’
„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus fariseii, ispitindu-L și zicând: Se cuvine oare omului să-și lase femeia sa pentru orice pricină? Răspunzând, El a zis: N-ați citit că Cel ce i-a făcut de la început «i-a făcut bărbat și femeie?» Și a zis: «Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup», așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Ei I-au zis Lui: Așadar, pentru ce Moise a poruncit să-i dea carte de despărțire și să o lase? El le-a zis: Pentru învârtoșarea inimii voastre v-a dat voie Moise să lăsați pe femeile voastre, dar din început nu a fost așa. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, și se va însura cu alta săvârșește adulter; și cine s-a însurat cu cea lăsată săvârșește adulter. Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare. Iar El le-a zis: Nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s-au născut așa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni și sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșiși pentru Împărăția cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă.” Matei 19, 3–12
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea au venit la Iisus fariseii, ispitindu-L şi zicând: „se cuvine oare ca omul să-şi lase femeia dintr’o pricină oarecare?“ Iar El, răspunzându-le, a zis: „N’aţi citit că Acela Care i-a făcut de la’nceput, bărbat şi femeie i-a făcut? , şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa încât nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“. Ei I-au zis: „Atunci, de ce Moise a rânduit să-i dea carte de despărţire şi s’o lase?“ El le-a zis: „Din pricina învârtoşării inimii voastre v’a dat voie Moise să vă lăsaţi femeile, dar la început n’a fost aşa. Iar Eu vă spun că, în afară de vina desfrânării, oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter; şi cel ce a luat-o pe cea lăsată, adulter săvârşeşte“. Ucenicii I-au zis: „Dacă aşa este starea omului faţă de femeie, atunci nu e de folos să se însoare“. Iar El le-a zis: „Nu toţi pricep acest cuvânt, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s’au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni; şi sunt fameni care s’au făcut ei înşişi fameni de dragul împărăţiei cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă“. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Iisus. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoştinţa; astfel, mărturia lui Hristos s-a întărit în voi; încât voi nu sunteţi lipsiţi de niciun dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru. |
De vreme ce viața monahicească este viața evanghelică, iar Evanghelia este un dar făcut tuturor oamenilor, înseamnă că și mirenii, mădularele Bisericii care au ales să se căsătorească și viețuiesc în lume, au, de asemenea, putința de a păzi poruncile lui Hristos și de a trăi în duhul Evangheliei. Firește, altele sunt măsura și chipul lepădării de sine și urmării lui Hristos, potrivit cu pilda talanților, întrucât fiecare primește de la Dumnezeu diferiți talanți, felurite harisme. În istorisirile Sfântului Grigorie Dialogul întâlnim mireni care nu luaseră schima monahicească și viețuiau în orașe, oameni ce se învredniciseră de stări duhovnicești pline de har. Vom reda o seamă de exemple pilduitoare, fără a putea acoperi însă prin acestea întreaga bogăție a temei de care ne ocupăm.
Vorbim despre Bunul Dumnezeu, ne raportăm la Bunul Dumnezeu, dorim să fie buni oamenii din jurul nostru, ne silim să fim noi înşine buni, numai că lucrul acesta nu vine de la sine. Adică, omul este o fiinţă făcută de Dumnezeu în aşa fel încât să nu se oprească niciodată din înaintare. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Corinteni, vorbeşte despre o luptă hotărâtă pentru bine, pentru înaintare, se prezintă pe sine ca pe un alergător în stadion. Şi în Epistola către Efeseni vorbeşte despre armele Duhului, despre mijloacele de îmbunătăţire sufletească, aşa că chestiunea aceasta a depăşirii este o chestiune esenţială în viaţa fiecărui om şi în viaţa fiecărui creştin.
Citește în continuare ‘Omul este menit să nu se oprească din drumul spre Cer’
De ajuns este să mărturisim că pe oricare dintre noi ne-a învrednicit de nenumărate dumnezeieşti faceri de bine. Toate se reduc la dragostea şi binefacerile lui Dumnezeu. Oriunde ai privi, ori încotro ţi-ai îndrepta mintea, toate mărturisesc dragostea şi binefacerile lui Dumnezeu faţă de noi. Însăşi gheena, despre care Domnul Însuşi ne-a vestit, ne face bine, căci ne înspăimântă: ne vom pocăi şi vom plânge înaintea Domnului, Care ne-a făcut pe noi, ca să Se milostivească şi să ne izbăvească de ea. Ziditorul nostru îl îngăduie pe însuşi diavolul, spre folosul nostru. Cât îl îngăduie, atâta este spre folosul nostru şi cât ne ispiteşte acest vrăjmaş, atât ne este nouă de folos. Cum adică ne este de folos? Pentru că ne trezeşte din lenevire, ne îndeamnă la rugăciune. Simţind prezenţa acestui vrăjmaş, alergăm la Dumnezeu şi cerem de la El ajutor şi apărare.
Citește în continuare ‘Dumnezeu încearcă, dar și răsplătește’
În versetul al treilea din primul capitol al Cărţii Facerea ni se spune că: „A zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină”. Potrivit Sfântului Isaac Sirul, lumina menţionată aici face referire la firile înţelegătoare, la lumea îngerilor: „În ziua cea dintâi au fost zidite cele şapte firi înţelegătoare în tăcere şi cu glas, ceea ce este lumina”. Prin faptul că toată fiinţa lor este înţelegere, ele sunt lumină prin excelenţă. În general, însă, şi mai cuprinzător, prezenţa luminii în referatul Creaţiei are înţelesul luminii proprii, aflată la îndemâna experienţei noastre fizice, dar şi pe cel simbolic de atribut hristologic, în relaţie cu textul menţionat în Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 1, versetele 4-5, unde Hristos-Cuvântul este „Lumina lumii”, şi, în fine, şi prin aceasta din urmă, lumina este înţeleasă ca lumină a înţelegerii, după cum afirmă părintele Dumitru Stăniloae.
Citește în continuare ‘Lumina înțelegerii sensurilor creației’
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată, după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape. Asemenea și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși. Privegheați, deci, că nu știți ceasul în care vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că, în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasă și înțeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul său, o va afla făcând așa. Adevărat zic vouă că peste toate avuțiile sale o va pune. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: «Stăpânul meu întârzie» și va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce și să bea cu bețivii, va veni stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l cunoaște și o va îndepărta din dregătorie și partea ei o va pune cu fățarnicii. Acolo vor fi plângerea și scrâșnirea dinților.” Matei 24, 27-33; 42-51
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul ucenicilor Săi: precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pân’la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerului se vor clătina. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate seminţiile pământului şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi-i va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiţă, şi pe cei aleşi ai Săi îi vor aduna din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor pân’la marginile lor. Învăţaţi de la smochin această parabolă: Când mlădiţa lui devine fragedă şi odrăsleşte frunze, ştiţi că vara e aproape; tot aşa şi voi, când le veţi vedea pe toate acestea, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Să cunoaşteţi însă aceasta, că de-ar şti stăpânul casei la care ceas al nopţii vine furul, ar priveghea şi n’ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că’n ceasul în care nu gândiţi va veni Fiul Omului. Cine este oare slujitorul credincios şi înţelept, pe care stăpânul l-a pus peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericit e slujitorul acela pe care, venind stăpânul, îl va găsi făcând aşa; adevăr vă grăiesc că-l va pune peste toate avuţiile sale. Dar dacă slujitorul acela, rău fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie…, şi va începe să-i bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul acelui slujitor va veni în ziua când el nu se aşteaptă şi’n ceasul pe care nu-l ştie şi-l va despica în două şi partea lui o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, având acelaşi duh al credinţei – după cum este scris: «Crezut-am, pentru aceea am şi grăit» – şi noi credem; pentru aceea şi grăim, ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu. De aceea, nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice. |
Un vânător ajuns în pustia schitică a Egiptului a întâlnit câţiva călugări care râdeau de parcă ar fi ascultat o anecdotă. Vânătorul a rămas mai mult decât contrariat. Sfântul Antonie s-a apropiat de el, rugându-l să încordeze arcul pe care-l întrebuinţa în îndeletnicirea sa. Acesta a făcut ce i s-a cerut, însă sfântul i-a cerut să-l încordeze mai mult şi mai mult, până când vânătorul s-a oprit exclamând: „Nu-l pot încorda mai mult, fiindcă se rupe”. „Aşa e şi la noi”, i-a explicat marele ascet, sugerându-i că firea omenească îşi are limitele sale. Râsul, implicit umorul, sunt expresia detensionării.
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea urâciunea pustiirii, ce s-a zis prin Daniel Prorocul, stând în locul cel sfânt – cine citește să înțeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Pentru că va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și, dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, nu ar mai fi scăpat nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile. Atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, dacă vă vor zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieșiți; iată, este în cămări, să nu credeți. Căci, precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.” Matei 24, 13-28
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul ucenicilor Săi: cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Şi această Evanghelie a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea ceea ce s’a spus prin profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt – cine citeşte, să înţeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă’n munţi; cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-şi ia lucrurile din casă; iar cel din ţarină să nu se’ntoarcă înapoi ca să-şi ia haina. Dar vai de cele însărcinate şi de cele ce alăptează în zilele acelea! Rugaţi-vă însă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici sâmbăta. Că mare necaz va fi atunci, cum n’a mai fost de la’nceputul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea nu s’ar fi scurtat, nici un trup n’ar mai scăpa: dar zilele acelea se vor scurta de dragul celor aleşi. Atunci, de vă va spune cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Acolo!, să nu-l credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne mari şi minuni, ca să-i amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v’am spus-o dinainte. Aşadar, de vă vor spune: Iată, este în pustie!, să nu ieşiţi; Iată, este în cămări!, să nu credeţi. Că precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pân’la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
| raţilor, având această slujire, după cum am fost miluiţi, nu ne pierdem nădejdea, ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului faţă de orice conştiinţă omenească înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este Chipul lui Dumnezeu. Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis «Strălucească din întuneric lumina!», El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu pe Faţa lui Hristos. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi, în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi, cei vii, suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viaţa. |
Pentru părinții deșertului și, în general, pentru asceți, un subiect foarte important îl reprezintă confruntarea cu gândurile, în special cu gândurile rele, adesea de inspirație demonică. Gândurile sunt niște puncte nodale care determină întregul nostru parcurs, felul în care trăim. Un frate asaltat de gânduri, probabil rănit de răutatea lor, merge la avva Pimen și îi cere sfatul. Bătrânul îi oferă o imagine, o metaforă pe care el însuși o explică: „Lucrul acesta seamănă cu un om care are foc la stânga și un vas cu apă la dreapta. Dacă focul se întinde, el ia vasul cu apă și-l stinge. Focul este sămânța dușmanului; apa, a ne arunca în fața lui Dumnezeu”.
Referatul biblic al creaţiei precizează modul în care a fost creat omul, arătând că Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul” ( Facerea 1, 26), iar în capitolul 2 al cărţii Facerea (2, 7) se precizează că, „luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. În ziua a şasea, Dumnezeu l-a creat pe om ca o încununare a întregii creaţii. Omul a fost chemat ca un veritabil partener la desăvârşirea creaţiei.
Citește în continuare ‘Relația dintre om și creația sensibilă’
Conținutul experienței martirice creștine are valențe doctrinare: hristologice și pnevmatologice, pe de o parte, iar pe de alta, eclesiologice, misteriologice și, nu în ultimul rând, eshatologice. De aceea, până la un punct, se pare că o circumscriere doctrinară a fenomenului este inevitabilă. Că o astfel de perspectivă este superficială și simplificatoare o arată o serie de studii cu un declarat conținut teologico-mistic, realizate în timp de cardinalul Michele Pellegrino, profesor de literatură creștină veche la Universitatea din Torino între 1943 și 1965 și arhiepiscop în aceeași localitate în perioada 1965-1977.
Citește în continuare ‘Martiriul dincolo de categoriile doctrinare’
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în zilele părinților noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Așadar, mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor ce au ucis pe proroci. Dar voi întreceți măsura părinților voștri! Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată, Eu trimit la voi proroci și înțelepți, și cărturari; dintre ei veți ucide și veți răstigni; dintre ei veți biciui în sinagogi și-i veți urmări din cetate în cetate, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepților răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ați ucis între templu și altar. Adevărat grăiesc vouă: Vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la tine! De câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit! Iată, casa voastră vi se lasă pustie; căci vă zic vouă: De acum nu Mă veți mai vedea până când nu veți zice: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului».” Matei 23, 29-39
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că voi clădiţi mormintele profeţilor şi le împodobiţi pe ale drepţilor şi ziceţi: Dac’am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n’am fi fost părtaşi cu ei la sângele profeţilor!; aşa încât voi înşivă mărturisiţi că sunteţi fii ai celor ce i-au ucis pe profeţi. Dar voi aţi umplut măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată că Eu trimit la voi profeţi şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni, dintre ei veţi biciui în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate’n cetate; ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat ce s’a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. Adevăr vă grăiesc, veni-vor acestea toate peste neamul acesta! Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe fiii tăi aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar voi n’aţi vrut. Iată, vi se lasă casa pustie! Că vă spun Eu vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!“ |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente