Era un bătrân oarecare locuind în chiliile ce se zic „pustniceşti”, din afara Alexandriei; şi era bătrânul foarte ţâfnos şi puţin cu sufletul. Şi auzind despre dânsul un frate mai tânăr, aşeză legământ cu Dumnezeu, zicând: „Doamne, pentru toate cele lumeşti pe care le-am făcut, mă duc ca să petrec cu bătrânul, şi-i voi sluji şi-l voi odihni pe dânsul”.
Citește în continuare ‘Îndrăzneala celor ce pentru Dumnezeu rabdă necazuri’
Fraţii mei, nu există oameni mai fericiţi decât cei care moştenesc Împărăţia Cerurilor. Şi nu există oameni mai nefericiţi decât cei care o pierd. Dumnezeu ne-a creat din nimic, ne-a aşezat în Rai, ne-a învrednicit să comunicăm cu El şi ne-a făgăduit o viaţă fericită, cu toate că noi nu I-am dat nimic în schimb.
Citește în continuare ‘Să răspundem chemării lui Dumnezeu !’
Harul dumnezeiesc ne învaţă care este datoria noastră. Ca să-l atragem, e nevoie de iubire, de dor fierbinte. Harul lui Dumnezeu voieşte dragostea dumnezeiască. Iubirea este de-ajuns pentru a aduce în „forma” potrivită pentru rugăciune. Hristos va veni singur şi se va sălăşlui în sufletul nostru; este de-ajuns să găsească anumite lucruşoare care să-L mulţumească: bunăvoinţă, smerenie şi iubire. Fără astea nu putem spune „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”.
Citește în continuare ‘Sufletul comunică cu Dumnezeu când are smerenie şi iubire’
Părinții deșertului despre care vorbește Patericul egiptean trăiesc experiența golirii totale, a renunțării desăvârșite la tot. Detașarea radicală o fac mai ales cei care aleg să trăiască într-o comunitate. Între povestirile despre Avva Pimen avem consemnat un dialog: „Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen: «Vreau să intru în chinovie și să locuiesc». I-a zis lui bătrânul: «De voiești să intri în chinovie și nu vei fi fără de grijă pentru toată întâlnirea și pentru tot lucrul, nu poți face ale chinoviei, că acolo nici măcar peste un urcior nu ai stăpânire».”
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.” Marcu 11, 22-26
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 n vremea aceea s-au apropiat fariseii şi cărturarii de Iisus şi I-au zis: „Ucenicii lui Ioan ţin posturi dese şi fac rugăciuni; tot aşa şi ai fariseilor; dar ai tăi mănâncă şi beau“. Iar Iisus le-a zis: „Puteţi oare să-i faceţi pe nuntaşi să postească în timp ce mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele se va lua de la ei; atunci, în acele zile, vor posti“. Le-a spus şi o parabolă: „Nimeni nu rupe petic dintr’o haină nouă şi-l pune la haină veche; altfel, cea nouă se rupe, iar peticul luat din cea nouă nu se potriveşte cu cea veche. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul nou va sparge burdufurile; şi se varsă şi vinul şi se strică şi burdufurile. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor păstra. Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu vrea de cel nou, că zice: Mai bun e cel vechi“. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni |
 raţilor, mie, celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos de nepătruns şi să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos, pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri, după sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru, întru Care avem, prin credinţa în El, îndrăzneală şi apropiere de Dumnezeu, cu deplină încredere. De aceea, vă rog să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi; ele sunt slava voastră. Pentru aceasta, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, din Care îşi trage numele orice neam, în cer şi pe pământ, să vă dăruiască, după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea, şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin! |
„Ascultarea pe care o face cineva părintelui său îi naşte gânduri de evlavie şi lacrimi, chiar dacă s-a rugat doar câteva minute pe ceas.” Citește în continuare ‘Una este disciplina, alta este autodisciplina’
Nu gândirea abstractă despre Dumnezeu, ci simţul necontenit al legăturii noastre cu El este unul dintre cele mai importante ţeluri ale nevoinţei noastre. (…) Sarcina noastră este să fim cu luare aminte la noi înşine şi să nu lăsăm pe nimeni să ne răpească mintea în alte sfere, în afara acelei fiinţări pe care ne-a adus-o Domnul Iisus Hristos de la Tatăl Său.
Citește în continuare ‘Ţelul nevoinței noaste este să ne simțim în legătură cu Dumnezeu’
Importanţa vitală a libertăţii ni se dezvăluie mai înainte de toate în persoana Preafericitei Maria: ea este, după Fiul ei Hristos, modelul şi icoana adevăratei umanităţi. La Buna Vestire, Arhanghelul Gavriil nu doar îi aduce la cunoştinţă Sfintei Fecioare planul lui Dumnezeu, ci şi aşteaptă răspunsul ei liber şi voluntar: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Ar fi putut să refuze. Dumnezeu este Cel care are iniţiativa, dar consimţământul şi conlucrarea Sfintei Fecioare sunt indispensabile. Ea nu este un instrument pasiv, ci o parteneră activă la mântuire. Răspunsul său nu este în nici un caz predeterminat: ea este liberă să aleagă, iar de răspunsul ei depinde întreaga istorie a omenirii.
Când mergem în alte părţi ducem totdeauna ţara cu noi. Nu ca o baniţă cu grâu, nu ca o ploscă cu vin sau ca o pungă cu creiţari. Ţara e în noi, în fiecare zvâcnire a sângelui, în fiecare bătaie a inimii, în felul în care privim şi simţim. Şi totdeauna, îndată ce părăsim, chiar şi pentru puţin timp, pământurile ei sacre, ne cuprinde pe neştiute ceea ce în limba măiastră a vechilor meşteri mari de pe o gură de rai, cu viersul bălai, se numea dor. Zic pe neştiute, pentru că, de fapt, nici nu-ţi dai seama că asta e cu adevărat. Începi doar să-ţi aduci aminte, încep să te colinde imagini şi să-ţi amiroasă a ierburi înainte de cosit. Uneori îţi trec prin faţa ochilor munţii tăi ca nişte violoncele concertând peste dealuri şi câmpii. Altădată vezi cu închipuirea soarele care ară ca un plug galben pământuri albastre. Apoi îţi aminteşti de-un asfinţit, când ninge cafeniu peste şolduroasele dealuri subcarpatice şi soarele se duce la odihnă, lăsând, pentru câteva clipe, la zenit urmă de copită sângerândă. Sau îţi vin în gând vorbe cu gust de măr creţesc şi priviri de fată, clipiri colorate de părăluţe şi petunii.
Rugăciunea este cel mai important și gingaș, în același timp, mod de manifestare pe pământ. Este cel mai ușor, dar, paradoxal, și cel mai anevoios, de aceea, pentru a începe lucrarea ei, sufletul are nevoie de o anumită pregătire, de adunarea gândurilor și simțirilor, de liniștire a minții. Așa cum atleții, sportivii, își fac încălzirea pentru a face față efortului dinaintea întrecerilor și pentru a-și spori concentrarea, la fel și creștinii se pregătesc înainte de a se angaja în lucrarea și efortul rugăciunii.
Citește în continuare ‘Sfaturi duhovnicești despre rugăciune’
„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și, văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; și, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze, căci nu era timpul smochinelor. Și, vorbind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mai mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. Și au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi, însă, ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Și, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” Marcu 11, 11–23
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea a fost că pe când era Iisus în una din cetăţi, iată că un om plin de lepră văzându-L pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi I s’a rugat, zicând: „Doamne, dacă vrei, Tu poţi să mă curăţeşti“. Şi întinzându-Şi mâna, S’a atins de el, zicând: „Vreau, curăţeşte-te!“ Şi îndată S’a dus lepra de pe el. Iar Iisus i-a poruncit să nu spună nimănui: „Ci du-te, arată-te preotului, iar pentru curăţirea ta să aduci jertfă aşa cum a rânduit Moise, să le fie lor mărturie“. Dar vorba despre El se răspândea şi mai mult, şi numeroase mulţimi se adunau să asculte şi să se vindece de bolile lor. Iar El Se retrăgea în locuri pustii şi Se ruga. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni |
| raţilor, de acum nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh. Pentru aceasta, eu, Pavel, întemniţatul lui Iisus Hristos pentru voi, cei chemați dintre păgâni, dacă în adevăr aţi auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi – că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt – de unde, citind, puteţi să cunoaşteţi înţelegerea mea în taina lui Hristos, Care în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi proroci, prin Duhul, anume că neamurile sunt împreună-moştenitoare şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşe ale făgăduinţei, în Hristos Iisus, prin Evanghelie, al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale. |
Pentru mulți dintre noi, a mânca melci nu este nici pe departe gustos, totuși oamenii au folosit în alimentația lor, din cele mai vechi timpuri, moluște de apă sau terestre. În cea mai veche carte de bucate din lume, „De Re Coquinaria” (Arta gătitului), gastronomul roman Marcus Gavius Apicius (a trăit în vremea împăratului Tiberius) a dedicat un întreg capitol „melcului roman”. Se presupune că Apicius a deschis pofta patricienilor spre gustul rafinat al melcilor prin felul în care aceştia erau preparați. În alte lucrări științifice sau istorice se menționează consumul melcilor de către numeroase popoare europene, cu predilecție în perioada posturilor religioase, melcii nefiind consideraţi carne, astfel că preoţii permiteau consumul lor.
Citește în continuare ‘Melcii, o delicatesă în gastronomie și sursă de minerale’
Floarea pasiunii este o viță-de-vie urcătoare, originară din sud-estul Statelor Unite și din America Centrală și de Sud. Partea aeriană a plantei este utilizată în industria farmaceutică și fitofarmaceutică pentru preparate care combat anxietatea, insomnia, stresul și tulburările de deficit de atenție (ADHD).
Mergeam într-o zi de-a lungul unui câmp, ducându-mă de la tabăra Ustiijorsk, unde staţiona batalionul nostru de geniu, spre satul Kolpino, ca să pun la poştă nişte bani pe care voiam să-i trimit la Sfântul Munte; dar pe drum s-a repezit drept spre mine un câine turbat şi, când a ajuns aproape de mine, am spus numai: „Doamne, miluieşte!”, şi la aceste cuvinte o putere nevăzută a împins câinele deoparte, ca şi cum s-ar fi izbit de ceva şi, ocolindu-mă, s-a îndreptat spre Kolpino. Acolo a muşcat pe mulţi şi a pricinuit mult rău la oameni şi la oi.
Citește în continuare ‘Cum ne păzește un „Doamne, miluiește !”’
Gândurile rele hărţuiesc sufletul mândru şi, cât timp el nu se smereşte, nu va cunoaşte odihnă de la ele. Când gândurile năvălesc asupra ta, strigă către Dumnezeu ca Adam: „Doamne, Făcătorul şi Ziditorul meu, Tu vezi că sufletul meu e chinuit de gânduri rele… Miluieşte-mă!”. Şi când stai înaintea feţei Stăpânului, adu-ţi aminte cu tărie că El ascultă toate cererile tale şi, dacă îţi sunt de folos, le împlineşte.
Citește în continuare ‘Gândul de mândrie – norul care ne întunecă sufletul’
Războiul sufletului cu vrăjmaşii ţine până la mormânt. Şi dacă la războiul obişnuit este omorât numai trupul, războiul nostru e mult mai chinuitor şi mai primejdios, pentru că însuşi sufletul poate pieri în el.
Citește în continuare ‘Războiul sufletului cu vrăjmaşii ţine până la mormânt’
Cercetătorii atenți ai formelor specifice sub care se manifestă societatea modernă au descoperit că toate noile obiceiuri ale omului îi influențează atât de mult firea, încât ajunge să fie definit pe deplin prin prisma comportamentelor dezvoltate. Bunăoară, obiceiul de a dedica foarte mult timp pe zi vizionării tv sau navigării pe internet a condus la definirea individului modern drept homo videns. Această realitate marchează nu doar un mod de cheltuire a timpului, ci și un fapt ce antrenează anumite scăderi ale omului actual, precum depărtarea de natură, lipsa socializării și a comunicării fizice, atitudini ce acționează negativ nu numai asupra stării sale somatice, prin sedentarism, ci și asupra dezvoltării sale intelectuale.
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și mulți îl certau ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. Atunci Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut și I-a urmat lui Iisus pe cale.” Marcu 10, 46-52
Citește în continuare ‘Indiferența este străină creștinului’
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Petru era prinsă de friguri rele şi L-au rugat pentru ea. Şi El, aplecându-Se asupra ei, a certat frigurile, şi ele au lăsat-o. Iar ea s’a ridicat îndată şi le slujea. Iar în apusul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Şi mâinile pe fiecare din ei, îi vindeca. Şi din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească, pentru că ei ştiau că El este Hristosul. Iar când s’a făcut ziuă a ieşit şi S’a dus într’un loc pustiu; şi mulţimile Îl căutau şi au venit până la El, şi-L ţineau să nu plece de la ei. Dar El le-a zis: „Trebuie ca şi altor cetăţi să le binevestesc împărăţia lui Dumnezeu, că pentru aceasta am fost trimis“. Şi propovăduia în sinagogile Galileii. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni |
| raţilor, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi. Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce eraţi morţi, prin greşelile şi prin păcatele voastre, în care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării, întru care şi noi toţi am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului şi ale simţurilor şi, din fire, eram fiii mâniei ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos. |
Încercând a surprinde prin teologhisire esenţa şi nuanţele nesfârşite ale Revelaţiei dumnezeieşti din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, am putea contempla şi înţelege Revelaţia ca pe o Duminică, de la Facere la Apocalipsă, sau ca pe o Săptămână plină numai de Duminici. Astfel, toate pragurile, etapele şi treptele Revelaţiei dumnezeieşti, plină de evenimente sfinte şi de personalităţi pe măsură, din Vechiul şi Noul Testament, sunt fie ca o Duminică nesfârşită, de la Utrenia Facerii şi Liturghia Întrupării, până la Vecernia Apocalipsei şi Miezonoptica Parusiei Domnului, fie un şir nesfârşit de Duminici, unite într-un lanţ de aur şi legate între ele de Ceasurile liturgice ale aceleiaşi Revelaţii dumnezeieşti.
În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El. Luca 5, 1-11
Citește în continuare ‘Ascultarea de Dumnezeu și belșugul după o pescuire eșuată’
| DUMINICA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea a fost că pe când mulţimea Îl îmbulzea pe Iisus ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două luntri stând lângă ţărm; iar pescarii, coborâţi din ele, îşi spălau mrejele. Şi urcându-Se într’una din luntri, care era a lui Simon, l-a rugat s’o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în luntre, din ea învăţa mulţimile. Iar când a încetat să vorbească i-a zis lui Simon: „Du-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele să pescuiţi“. Şi Simon I-a răspuns: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n’am prins nimic; dar după vorba Ta voi arunca mrejele“. Şi făcând aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi le-au făcut semn fârtaţilor lor din cealaltă luntre să vină să le ajute. Şi ei au venit; şi au umplut amândouă luntrile, că mai se afundau. Şi văzând Simon Petru, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: „Ieşi de la mine Doamne, că sunt om păcătos…“. Că spaimă îl cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, de pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau fârtaţii lui Simon. Şi a zis Iisus către Simon: „Nu te teme; de acum înainte vei pescui oameni“. Şi trăgând ei luntrile la ţărm şi lăsând totul, I-au urmat Lui. |
| DUMINICA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raţilor, cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau din silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun, precum este scris: «Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac». Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu. |
De demult, când Biserica a trecut printr-o perioadă a grelelor persecuții care au durat mai bine de două veacuri, creștinii își însemnau casele, mormintele și locurile unde se întâlneau pentru a săvârși Liturghia cu semnul distinctiv al unui pește.
Citește în continuare ‘Ancora credinţei, corabia – Biserica mântuitoare’
Singura variantă de comportament care duce la armonie în relațiile conjugale este aceea ca, dându-ți seama de dificultățile existente, să te înarmezi nu cu ultimatumuri, ci cu adaptarea răbdătoare și prudentă la felul de a gândi, de a trăi și de a se purta al soțului (soției), pentru ca mai apoi, fără ca acesta să bage de seamă, să-l faci să se lupte singur cu neajunsurile sale.
Citește în continuare ‘Neînțelegerile dintre soți – cum le depășim ?’
Studiile arată, potrivit articoulului mai sus menționat, că două treimi din cuplurile căsătorite au mărturisit o scădere a calității relației cu partenerul pe durata primilor 3 ani de la nașterea copilului. Principala cauză, susțin ei, este apariția noilor obligații și îndatoriri într-o relație, care pot ocupa mult timp din viața noastră. Aceste noi responsabilități trebuie acum să fie împărțite; astfel pot apărea foarte ușor conflicte, ce pot afecta iremediabil o relație.
Citește în continuare ‘Vrei să ai un copil? E timpul pentru câteva schimbări’
Indiferent cât de ocupată ai fi ca proaspătă mămică, pentru a-ţi păstra o stare de sănătate emoţională şi duhovnicească ai nevoie să investeşti în continuare în toate relaţiile. Cum ai putea face asta?
Citește în continuare ‘Totul se schimbă când femeia devine mamă’
Când este în casă un nou-născut, căsătoria parcă s-ar naşte iarăşi. Copilul îi apropie pe soţi ca niciodată. În inimi prind viaţă corzile care înainte erau mute. În faţa tinerilor părinţi apar scopuri şi dorinţe noi. Viaţa dobândeşte dintr-o dată un sens nou, mai profund. În braţele lor a fost pusă o povară sfântă, o viaţă nemuritoare, pe care li s-a dat s-o păzească – şi aceasta sădeşte în părinţi simţul răspunderii, îi face să mediteze.
Citește în continuare ‘Ce se întâmplă când într-o familie s-a născut primul copil’
Naşterea primului copil este o verificare sui generis a pregătirii soţilor pentru viaţa de familie şi a sprijinului reciproc pe care şi-l acordă. În pofida faptului că este un eveniment aducător de mare bucurie, în viaţa familiei naşterea primului copil este şi o mare tensiune, un mare stres.
Citește în continuare ‘Nașterea primului copil aduce mari schimbări în viața de familie’
Femeia are foarte multe ispite odată cu naşterea copilului. Acesta necesită foarte multă atenţie şi toate puterile se irosesc cu creşterea lui. Ce să faci ca într-un anume moment să nu te descarci nervos pe soţ? Cum să înveţi să rezolvi în linişte problemele care apar în viaţa de zi cu zi?
Citește în continuare ‘Cum să rezolvi problemele care apar după nașterea copilului’
După naşterea unui copil, în relaţia dintre soţi se schimbă foarte multe lucruri. Care dintre probleme şi din ce cauză este cea mai importantă?
Citește în continuare ‘Cum se schimbă relația soților după nașterea copilului’
Fiecare familie funcționează după un algoritm propriu: reguli, ritualuri și rutine specifice. Acestea sunt deosebit de importante, mai ales dacă există copii în cadrul familiei. Dincolo de clasica definiție care spune că familia este „celula de bază a societății”, familia este un organism viu, care formează oameni, produce experiențe, emoții și răspunde celor mai profunde nevoi și dorințe ale ființei umane.
Citește în continuare ‘Rutinele, ritualurile și regulile în familie’
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, ci numai Tatăl Meu singur. Și precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop oamenii mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n-au știut până ce a venit potopul și i-a luat pe toți, la fel va fi și venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în țarină, unul se va lua și altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua și alta se va lăsa. Deci privegheați, că nu știți ziua în care vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți, că de-ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni.” Matei 24, 34-44
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea S’a coborât Iisus la Capernaum, cetate a Galileii; şi îi învăţa sâmbăta. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Său era cu putere. Iar în sinagogă era un om care avea duh de demon necurat; şi a strigat cu glas tare: „Lasă-ne’n pace! Ce-ai tu cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu eu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu…“. Şi Iisus l-a certat, zicând: „Taci şi ieşi din el!…“. Şi aruncându-l în mijlocul sinagogii, demonul a ieşit din el fără să-l vatăme cu nimic. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi ziceau unii către alţii: „Ce este oare cuvântul acesta? Că El cu stăpânire şi cu putere le porunceşte duhurilor necurate, şi ele ies“. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
| raților, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru; fiindcă «al Domnului este pământul şi plinirea lui». Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi, pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă. |
Trebuie ca omul însuși să vrea să împlinească ceva. Îmi amintesc iar vorbele Părintelui Porfirie: „Măi, eu nu vorbesc despre Hristos fără să mi se ceară!”. N-o spunea în mod egoist, ci din respect pentru libertatea altora.
Citește în continuare ‘Nu vorbesc nimănui despre Hristos fără să mi se ceară’
Era un pustnic foarte sporit şi trebuia să treacă printr-o cetate. S-a strâns lume multă, să le dea cuvânt de folos. El s-a întors cu faţa către ei şi le-a zis aşa: „Cea mai fericită viaţă ortodoxă o au creştinii şi călugării, dar un singur lucru îi strică pe ei: «Mi-a zis şi-am să-i zic!» (M-a ocărât şi-am să-l ocărăsc!]). Prin răzbunare, aşa se depărtează Duhul Sfânt de noi.
Atunci când vor să ademenească pe cineva, demonii nu se grăbesc. Nu-l îndepărtează de la litera Evangheliei, ci de la duhul ei.
Citește în continuare ‘Diavolul nu lucrează dintr-o dată, ci treptat’
„În vremea aceea, fiind iarăși mulțime mare de oameni și neavând ce să mănânce, Iisus a chemat la Sine pe ucenicii Săi și le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce. Și dacă le voi da drumul la casele lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. Și ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine aici, în pustie? El însă i-a întrebat: Câte pâini aveți? Răspuns-au Lui: Șapte. Și a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și, luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și a dat ucenicilor Săi ca să le pună înainte. Și ei le-au pus mulțimii înainte. Și aveau și puțini peștișori. Și binecuvântându-i, a zis să-i pună și pe aceștia înaintea lor. Și au mâncat și s-au săturat și au luat șapte coșuri cu rămășițe de fărâmituri. Iar ei erau ca la patru mii. După aceea le-a dat drumul. Și îndată, intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părțile Dalmanutei.” Marcu 8, 1-10
Citește în continuare ‘Atitudinea creștinului față de hrana trupească’
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura lui Iisus şi ziceau: „Nu este acesta oare fiul lui Iosif?…“. Şi El le-a zis: „Nici o’ndoială că-Mi veţi spune zicala aceasta: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!; pe toate câte-am auzit că s’au făcut în Capernaum, fă-le şi aici, în patria ta?“. Şi le-a zis: „Adevăr vă spun Eu vouă că nici un profet nu este bineprimit în patria sa. Şi adevăr vă spun că multe văduve erau în Israel în vremea lui Ilie, când s’a închis cerul trei ani şi şase luni, încât foamete mare a fost în tot pământul, şi la nici una din ele n’a fost trimis Ilie, ci numai în Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în vremea profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s’a curăţit, ci numai Neeman Sirianul“. Şi auzind acestea, toţi cei din sinagogă s’au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până la sprânceana muntelui pe care le era zidită cetatea, ca să-L arunce jos. Dar El, trecând prin mijlocul lor, S’a dus. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni |
| raţilor, în Iisus Hristos, prin sângele Lui, avem răscumpărarea şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Său, pe care l-a făcut să prisosească în noi, întru toată înţelepciunea şi priceperea, făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotinţă, aşa cum hotărâse în Sine mai înainte, spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ – toate întru El, întru Care şi moştenire am primit, rânduiţi fiind mai înainte – după rânduiala Celui ce toate le lucrează, potrivit sfatului voii Sale – ca să fim spre lauda slavei Sale noi, cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos. Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei, Care este arvuna moştenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiţi de El şi spre lauda slavei Sale. Drept aceea, şi eu auzind de credinţa voastră în Domnul Iisus şi de dragostea cea către toţi sfinţii, nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere. |
În viaţa de obşte, când intri, eşti ca o cărămidă cu colţuri; iar prin mănăstire încep a se roade colţurile. Când te ocărăşte cineva, dacă nu te-ai mâniat, înseamnă că s-au mai ros din colţuri. Cât timp eşti biruit de mânie, colţurile nu-s roase şi a sta retras nu dă rezultat. Atunci vine călugărul la o pace mare duhovnicească, când s-au ros colţurile; atunci nu te mai tulburi şi nu mai doreşti veacul acesta, îl cauţi pe celalalt. Dar astea treptat, treptat …
Citește în continuare ‘Să fii rotund cu toţi şi vei avea pace’
Prin pocăinţă se naşte în noi un anume har: o durere pentru tot ce am făcut în toată viaţa noastră de zi cu zi. Pocăinţa trebuie să fie singura noastră cale către Dumnezeu. Pocăinţei îi este propriu să ne renască şi să ne facă asemenea lui Hristos Însuşi. Însă, la măsura Lui noi nu ajungem. Şi astfel pocăinţa pe pământ nu are sfârşit.
Să ne spovedim cât mai des, ca să fim cât mai apropiaţi de Dumnezeu. Dacă avem o patimă oarecare în sufletul nostru şi ne ţinem de ea că e bună, atuncea-i dărâmare!
„În vremea aceea a venit Iisus în hotarele Tirului și ale Sidonului și, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu știe, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El, o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit și a căzut la picioarele Lui. Și femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Și Îl ruga să alunge demonul din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns și I-a zis: Da, Doamne, dar și câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Și Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi! A ieșit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieșise.” Marcu 7, 24–30
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut; şi după obiceiul Său a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S’a ridicat să citească. Şi I s’a dat cartea profetului Isaia. Şi deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: Duhul Domnului e peste Mine, pentru că El M’a uns; El M’a trimis să le binevestesc săracilor, să-i vindec pe cei zdrobiţi la inimă, robilor să le vestesc libertate şi orbilor vedere, pe cei asupriţi să-i trimit în libertate şi să vestesc anul bineprimit al Domnului. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut; iar ochii tuturor celor din sinagogă erau aţintiţi asupră-I. Şi a început să le spună: „Astăzi s’a plinit această scriptură în urechile voastre“. Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura Lui. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni |
 avel, apostol al lui Iisus Hristos prin voinţa lui Dumnezeu, sfinţilor care sunt în Efes şi credincioşilor întru Hristos Iisus: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească; precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi, prin Fiul Său cel iubit; întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Său, pe care l-a făcut să prisosească în noi, în toată înţelepciunea şi priceperea; făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotinţă, aşa cum hotărâse în Sine mai înainte. |
Rugându-te, să înţelegi mărirea Lui și să-L iubeşti şi să cinsteşti acest nume, căci Acesta este Dumnezeu Cel cu totul desăvârşit, frumos mai mult decât toţi fiii oamenilor, prea bun, mult îndurat, înfricoşat şi drept, încă şi Părinte iubitor de fii, făcător de bine prea bogat, izbăvitor şi mântuitor mult milostiv. Şi când Îl vei socoti cu aceste numiri, vei cunoaşte cu câtă inimă trebuie să te închini şi să cinsteşti un asemenea Stăpân, adică să te închini ca unui Dumnezeu prea slăvit; să-L lauzi ca pe un frumos şi prea bun; să-L iubeşti ca pe un drept şi înfricoşat şi ca unui împărat a toată lumea să te supui. Ca unui făcător de bine să-I mulţumeşti, şi ca pe un Dumnezeu să-L slăveşti. Ca unui Ziditor şi Făcător a toate să te jertfeşti, şi toate câte stăpâneşti, fiind minunate dăruiri ale Lui, să-I ceri ajutor în rugăciunea ta, ca la un mântuitor şi izbăvitor.
Pentru că mândria nu-l lasă. Este însă și viclean. Acum încearcă să câștige toată lumea. Își spune: „Dacă am cât mai mulți următori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfârșit să-I fie milă de toate făpturile Sale și voi intra și eu în planul Lui”.
Citește în continuare ‘De ce nu se lasă diavolul de răutatea sa ?’
Caracterul dominant al vieţii fericite a sufletului în rai, în această perioadă, este odihna după ostenelile săvârşite pe pământ pentru Împărăţia Cerurilor (Apocalipsa 14, 13; Evrei 4, 3). Însă aici, sub numele de odihnă nu trebuie a se înţelege nelucrarea, căci lucrarea este expresia vieţii sufletului, iar sufletul fiind nemuritor, lucrarea sa este fără de sfârşit.
Citește în continuare ‘Nu prin nelucrare se odihnește sufletul în Rai’
În raporturile spirituale dintre părinții deșertului apar două referințe constante la autoritate. Pe de o parte, avem Scriptura, iar pe de altă parte, înțelepciunea părinților din generații anterioare sau, în unele cazuri, contemporani cunoscuți pentru discernământul lor. Scriptura are însă un alt statut, chiar fără să fie numite textele sale circulă asemenea unei pânze freatice și irigă întreaga gândire și experiență a părinților. Cuvintele Scripturii sunt așezate ca într-un tezaur de unde bătrânii scot câte un sfat atunci când este nevoie, iar acel cuvânt este hrana tare, suficientă pentru cel care caută.
„În vremea aceea, chemând Iisus toată mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă. Și, când a intrat în casă de la mulțime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. Și El le-a zis: Așadar și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți oare că tot ce intră în om din afară nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, și iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, uciderile, hoțiile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om. Și ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului și ale Sidonului.” Marcu 7, 14-24
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea, Iisus, plin de Duhul Sfânt, S’a întors de la Iordan; şi a fost dus de duhul în pustie timp de patruzeci de zile, ispitit fiind de diavolul. Şi în acele zile El n’a mâncat nimic; şi când ele s’au încheiat, El a flămânzit. Şi I-a zis diavolul: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi-i acestei pietre să se facă pâine“. Şi i-a răspuns Iisus: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu“. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într’o clipă toate împărăţiile lumii. Şi I-a zis diavolul: „#ie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi slava lor, căci mie mi-a fost dată şi eu o dau cui vreau. Aşadar, dacă te vei închina înainte-mi, a ta va fi toată“. Şi, răspunzând, Iisus i-a zis: „Mergi înapoia Mea, Satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti“. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te de aici jos, că scris este: îngerilor săi va porunci pentru tine, ca să te păzească; şi ei te vor ridica pe mâini, ca nu cumva piciorul tău să ţi-l izbeşti de piatră“. Şi, răspunzând, Iisus i-a zis: „S’a spus: Să nu-L ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău“. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s’a îndepărtat de la El, până la o vreme. Şi S’a întors Iisus cu puterea Duhului în Galileea; şi vestea despre El a ieşit în tot ţinutul dimprejur. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni |
| raţilor, purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos. Căci, de se socoteşte cineva că este ceva, deşi este nimic, se înşală pe sine însuşi. Iar fapta lui însuşi să şi-o cerceteze fiecare, şi atunci va avea laudă, dar numai faţă de sine însuşi şi nu faţă de altul. Căci fiecare îşi va purta sarcina sa. Cel care primeşte cuvântul învăţăturii, să facă parte învăţătorului său din toate bunurile. Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; fiindcă ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică. Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Așadar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi. |
Există un mijloc de a birui răul, pe care l-aţi încercat şi dumneavoastră cu succes. Văduvă săracă fiind, prin muncă cinstită vă întreţineţi pe dumneavoastră şi cei patru copii… Dar pentru chiria neplătită a venit gazda să vă ia lucrurile. Tremuraţi toată, copiii plângeau. Când gazda a văzut că toate lucrurile nu acopereau chiria datorată, s-a supărat şi a început să ţipe. Atunci aţi luat de la gât salba pe care v-o dăruise soţul la cununie şi aţi scos ceasul pe care tatăl îl lăsase cu limbă de moarte celui mai mare dintre fii, ca acesta să-l primească atunci când va termina şcoala. „Luaţi şi astea!” – i-aţi spus gazdei. Acesteia i s-a frânt inima – doar este şi ea om… – şi a plecat mormăind: „Staţi… şi când o să plătiţi, o să plătiţi!”. Aţi făcut după porunca lui Hristos: „Nu vă împotriviţi răului!”.
Tu nu ceri mult de la mine, Iubirea mea. Cu adevărat, oamenii cer mai mult. Sunt învăluit într-un înveliș gros de nonexistență care-mi acoperă ochii sufletului meu. Tu, Doamne, îi ceri doar sufletului meu să-și scoată învelișul cețos și să-și deschidă ochii spre Tine, puterea mea și adevărul meu. Oamenii îmi cer să-mi învelesc sufletul din ce în ce mai mult cu învelitori din ce în ce mai groase…
Citește în continuare ‘Doamne, ajută sufletului meu să ajungă la libertate și lumină !’
În vecinătatea dumneavoastră locuieşte un muncitor „vrednic, cinstit, cumpătat” – după propriile dumneavoastră spuse –, dar care este acum şomer şi, prin urmare, lipsit de pâine. Întrebaţi dacă poate primi ajutor de aici, din Ohrida. Poate –, și probabil va primi. Ohrida îi va ajuta cu frumuseţea ei. Dar de ce nu-i ajutaţi dumeavoastră cu bogăţia pe care o aveţi? Vi se dă un minunat prilej de a-l hrăni pe cel flămând şi a împlini astfel porunca evanghelică. De ce lăsaţi acest minunat prilej altuia şi îmbiaţi pe altul cu mântuirea sufletului, cu care vă îmbie Dumnezeu pe dumneavoastră? Omul acela se află la o mie de kilometri depărtare de Ohrida, iar de la casa dumneavoastră până la el nu sunt nici o sută de metri. „Mă agasează venind şi cerând”, spuneţi. Credeţi-mă, şi pe Dumnezeu îl agasează să-i rabde pe bogătaşii care doar primesc fără să dea nimic. Iar pe sărmanul acela îl rod şi necazul şi ruşinea – care este mai chinuitoare decât necazul – că e silit să vină la poarta altuia şi să ceară. Oare nu citim în fiecare zi Tatăl nostru şi cerem de la Tatăl Ceresc pâinea noastră? Dar unii dintre noi, primind, zic: „pâinea mea”! Oare acesta este Creştinism?…
Citește în continuare ‘Să nu faci din Tatăl nostru un biet furnizor de pâinea „ta” !’
Am trecut de mijlocul lui Răpciune și iată-ne ajunși la ziua de 22 septembrie, la echinocțiu, care pecetluiește sfârșitul verii astronomice și începutul sezonului de toamnă în emisfera nordică. Este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, când soarele străbate ecuatorul ceresc și trece din emisfera nordică în cea sudică. Etimologia „echinocțiului” ne lămurește și mai deplin conformitatea pomenită: cuvântul derivă din francezul „équinoxe”, la rândul lui provenit din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” (egal) şi „nox”/„noctis” (noapte).
Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi reprezintă o personalitate importantă a Bisericii românești a veacului al 17-lea. Caracterul său echilibrat, ilustrat de viața curată și cumpătată, alături de activitatea ctitorească și socială sunt argumente pe baza cărora Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea acestui vrednic ierarh, în mod solemn, la data de 5 octombrie 2003, ziua sa de pomenire fiind stabilită la 22 septembrie. În cele ce urmează, expunem câteva aspecte semnificative ale activității sale de păstor al credincioșilor din Moldova.
Citește în continuare ‘Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi, neostenit ctitor și păstor duhovnicesc’
„În vremea aceea L-au întrebat pe Iisus fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Însă, în zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci omenești». Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor: spălarea urcioarelor și a paharelor și multe altele ca acestea, pe care le faceți. Și le zicea lor: Bine, ați lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră! Căci Moise a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta» și: «cel ce va grăi de rău pe tatăl său ori pe mama sa, cu moarte să se sfârșească». Voi însă ziceți: Dacă un om va spune tatălui sau mamei sale: Corban!, adică: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său ori pentru mama sa. Și, astfel, desființați cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră, pe care singuri ați dat-o. Și faceți multe asemănătoare cu acestea. Atunci, chemând iarăși mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă.” Marcu 7, 5–16
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea, Iisus era ca de treizeci de ani când a început să propovăduiască, El fiind, după cum se presupunea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Iosif, fiul lui Iuda, fiul lui Ioanan, fiul lui Risa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmodam, fiul lui Er, fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionan, fiul lui Eliachim, fiul lui Melea, fiul lui Menna, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, fiul lui Iesei, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason, fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, fiul lui Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, fiul lui Seruh, fiul lui Ragab, fiul lui Falec, fiul lui Ever, fiul lui Sala, fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleil, fiul lui Cainam, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S’a întors de la Iordan; şi a fost dus de duhul în pustie |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni |
| raţilor, dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci, sminteala crucii a încetat! O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi! Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi. Zic, dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul, împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi. Iar, de vă purtaţi în Duhul, nu sunteţi sub Lege. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. |
Moringa este unul dintre cei mai apreciați arbori din India, fiind folosit în medicina locală de peste 4.000 de ani. Cunoscut și sub alte denumiri (arborele de ulei Ben, arborele vieții, arborele miracol), a asigurat hrana multor oameni în perioadele secetoase. În India, moringa este folosită nu doar pentru preparate culinare, ci și pentru a regla echilibrul solului, prin substanțele nutritive pe care le conține, pentru a filtra apa, deoarece are capacitatea de a atrage substanțele toxice. Uleiul acestei plante este folosit în industria farmaceutică.
Citește în continuare ‘Moringa, sursă de vitamine și minerale în gastronomie’
Provine din copacul de cola veșnic verde, care se găsește în pădurile tropicale din Africa. În interiorul fructelor în formă de stea ale copacului sunt coji albe, care conțin semințe sau nuci de cola. Produsele din nuca de cola conțin cofeină, care poate da un impuls metabolismului. Pulberea și extractul de nuci cola ajută digestia, stimulând producția de acid gastric, care crește eficacitatea enzimei digestive în stomac.
Citește în continuare ‘Nuca de cola, un stimulent al sistemului nervos’
O,voi, care pe toate le răsturnaţi! Care vă împreunaţi bărbaţi cu bărbaţi, de parcă ar fi femei şi pe femei le trimiteţi să lupte în război, de parcă ar fi bărbaţi.
Citește în continuare ‘Diavolul pe toate le amestecă şi le răstoarnă’
De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că El cunoaşte toate ale vieţii noastre şi voieşte totdeauna binele, de ce să nu arătăm încredere? Să ne rugăm simplu şi lin, fără patimă şi constrângere.
Citește în continuare ‘Cu cât „vânăm” lucrul pe care îl dorim, cu atât el se îndepărtează’
Trebuie să cunoaştem experienţial ce înseamnă să fii slab, dacă dorim să cunoaştem tăria lui Dumnezeu, aşa cum Hristos şi exemplifică, şi afirmă: „Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9).
Citește în continuare ‘De ce îngăduie Dumnezeu să trecem prin necazuri ?’
Înainte de a începe orice discuție despre noțiunea de bine, ar fi poate extrem de util să amintim că în concepția creștină nu răul se opune binelui, ci viclenia. Acest lucru este foarte bine cunoscut bibliștilor, de pildă, care apelează la originalul Scripturii. În Rugăciunea domnească, Mântuitorul ne învață să spunem: și ne izbăvește de cel viclean! Iar aici să nu creadă cineva că este vorba de o simplă nuanță între rău și viclean.
„În vremea aceea, ieșind Iisus din corabie, îndată L-au cunoscut cei din ținutul Ghenizaretului. Și străbăteau tot ținutul acela și au început să-I aducă bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Și oriunde intra, în sate sau în cetăți sau în târguri, puneau la răspântii pe cei bolnavi și-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Și câți se atingeau de El, se vindecau. Și s-au adunat la El fariseii și unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Și, văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; căci fariseii și toți iudeii, dacă nu-și spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ținând datina bătrânilor. Și când vin din piață, dacă nu se spală, nu mănâncă; și alte multe sunt pe care au primit să le țină: spălarea paharelor și a urcioarelor și a vaselor de aramă și a paturilor. Și L-au întrebat pe El fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Însă, în zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci omenești». Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor.” Marcu 6, 54–56; 7, 1–8
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea Irod tetrarhul, mustrat fiind de Ioan cu privire la Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele pe care le făcuse Irod, tuturor acestora le-a adăugat: l-a închis pe Ioan în temniţă. Şi a fost că după ce s’a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s’a deschis cerul şi Duhul Sfânt S’a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel; şi glas din cer s’a făcut: „Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit“. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni |
| raţilor, noi suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei. Ci, precum atunci cel ce se născuse după trup prigonea pe cel ce se născuse după Duh, tot aşa şi acum. Dar ce zice Scriptura? «Izgoneşte pe roabă şi fiul ei, căci nu va moşteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere». Deci, fraţilor, nu suntem copii ai roabei, ci copii ai celei libere. Staţi, deci, tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei. Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că, de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc, iarăşi, oricărui om ce se taie împrejur, că el este dator să împlinească toată Legea. Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har; căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă. Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire. Voi alergaţi bine. Cine v-a oprit ca să nu vă supuneţi adevărului? Înduplecarea aceasta nu este de la cel care vă cheamă. Puţin aluat dospeşte toată frământătura. Eu am încredere în voi, întru Domnul, că nimic altceva nu veţi cugeta; dar cel ce vă tulbură pe voi îşi va purta osânda, oricine ar fi el. |
Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viața, o va pierde, iar cine îşi va pierde viața sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. Marcu 8, 34-3; 9, 1
Citește în continuare ‘În urmarea lui Hristos, „a voi” înseamnă „a iubi”’
| DUMINICĂ după înălţarea CINSTITEI CRUCI Evanghelia de la Marcu |
 is-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“. |
| DUMINICĂ după înălţarea CINSTITEI CRUCI Ap. Galateni |
| raţilor, ştiind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat şi noi înşine păcătoşi, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum! Pentru că, de zidesc iarăşi ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Fiindcă eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine. |
Duminica ce ne stă înainte succedă sărbătoarea de la 14 septembrie, așa cum se întâmplă şi la alte mari praznice. În istoria mântuirii, Crucea este altarul de jertfă sfințit cu sângele Domnului, rană de mult plâns a demonilor, după cum au afirmat imnografii, iar noi am fost vindecați cu rana Domnului. Este semnul suprem al iubirii care a deschis din nou Raiul, cel închis de demult, prin mândrie și neascultare.
Citește în continuare ‘Crucea, reper existențial al jertfei’
Am cununat odată pe cineva, şi când am ajuns la rugăciunea aceea unde preotul spune: „iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul.
Floarea stă în glastră, băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă.
Pe când femeia, şezând în casă, ca într-o şcoală de filozofie, şi adunându-şi mintea în sine va putea să ia aminte la rugăciuni şi la citiri şi la cealaltă filosofie. Şi precum cei ce locuiesc în pustietăţi nu au nimic care să-i îngreuieze, aşa şi ea, fiind pururea înlăuntrul casei, poate necontenit să se bucure de linişte.
Se ştie că bărbaţilor nu le plac aşa-numitele isterice şi damele care cad frecvent în melancolie sau în depresie. Chemarea femeii este cea de a-l inspira pe bărbat la fapte mari, de a-l susţine, de a-i insufla optimism şi perseverenţă. Lucrul acesta este util în primul rând femeii, fiindcă bărbatul face pentru ea lucruri bune.
Citește în continuare ‘Femeia are darul de a influența dispoziția soțului’
„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui ca să-I arate clădirile templului. Dar Iisus le-a zis: Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu se risipească. Și șezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, deoparte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi. Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă înspăimântați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârșitul. Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și vor fi foamete și ciumă și cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții; și se vor urî unii pe alții. Și mulți proroci mincinoși se vor ridica și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.” Matei 24, 1–13
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente