Arhivă pentru 3 septembrie 2020

03
sept.
20

Poruncile lui Hristos repre­zintă dezvăluirea celor bune şi de folos

Istoria Celor 10 Porunci - Enigmatica.roÎn rugăciune cerem – şi rugăciunea noastră este toată filosofia vieţii noastre – „cele bune şi de folos su­fletelor noastre”. Aşadar, poruncile lui Hristos repre­zintă dezvăluirea celor bune şi de folos. Şi deci, omul nu mai trăieşte, spun, tabu; toate sunt permise, dar nu toate sunt de folos şi încercăm să ajungem la o trăire potrivit căreia, în toate circumstanţele, din toată inima, din tot sufletul nostru, iubim ce iubeşte Dumnezeu şi urâm ce urăşte Dumnezeu.

Citește în continuare ‘Poruncile lui Hristos repre­zintă dezvăluirea celor bune şi de folos’

03
sept.
20

Nu este nimic mai primejdios şi mai perfid ca mândria

Nu este nimic mai primejdios şi mai ascuns ca mândria, continuă Sfântul Tihon. Mândria se tăinuieşte adânc în inima noastră, şi nu o pu­tem vedea fără ajutorul lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi o recunoaştem mai bine la aproa­pele nostru decât la noi înşine. Alte patimi, cum ar fi beţia, curvia, hoţia şi aşa mai departe, le vedem, fiindcă ne ruşinăm deseori de ele, însă mândria nu ne-o vedem; încă nu mi s-a întâm­plat să văd pe cineva care să recunoască, din ini­mă, că e mândru.

Citește în continuare ‘Nu este nimic mai primejdios şi mai perfid ca mândria’

03
sept.
20

Ascultarea în lume și în mănăstire

Iubirea creştină, prin care ne unim cu lumea în­treagă, fără a ne cunoaşte chiar, vine din ascultare. De altfel, toate virtuţile creştine nu le putem înțelege decât prin căutarea către aceste două porunci ale Domnului: să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele, ca pe tine însuţi (Matei 22, 39).

Citește în continuare ‘Ascultarea în lume și în mănăstire’

03
sept.
20

Cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac

„Zis-a Domnul: Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de osânda veșnică. Pentru că unii ziceau: Are duh necurat. Atunci au venit Mama Sa și frații Săi și, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme. Iar mulțimea ședea împrejurul Lui. Și I-au zis unii: Iată, Mama Ta și frații Tăi și surorile Tale sunt afară și Te caută. Atunci, El le-a răspuns, zicând: Cine sunt mama Mea și frații Mei? Și, privind pe cei ce ședeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea și frații Mei! Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu și sora Mea și mama Mea.” Marcu 3, 28-35

Citește în continuare ‘Cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac’

03
sept.
20

3 septembrie – Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ]

03
sept.
20

EVANGHELIA ZILEI: 2020-09-03

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(III, 28-35)

is-a Domnul: adevăr vă grăiesc, că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi blasfemiile câte vor fi blasfemiat, dar cel ce Îl va blasfemia pe Duhul Sfânt nu are iertare în veac, ci vinovat este de păcat veşnic“. Aceasta, pentru că ziceau: „Are duh necurat“. Şi au venit mama Sa şi fraţii Săi şi, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme. Iar mulţimea şedea împrejurul Său. Şi I-au zis unii: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară şi Te caută“. Şi răspunzându-le, a zis: „Cine este mama Mea? şi fraţii Mei?“ Şi privindu-i pe cei ce şedeau în jurul Său, a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei; că tot cel ce va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea“.
03
sept.
20

Apostolul Zilei: 2020-09-03

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. II Corinteni
(X, 7-18)

raţilor, dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească de la sine şi aceasta că, precum este el al lui Hristos, tot aşa şi noi ai lui Hristos suntem. Şi, chiar de mă voi lăuda, ceva mai mult, cu puterea noastră, pe care ne-a dat-o Domnul spre zidirea, iar nu spre dărâmarea voastră, nu mă voi ruşina, ca să nu par că v-aş înfricoşa prin scrisori. Că scrisorile lui, zic ei, sunt grele şi tari, dar înfăţişarea trupului este slabă şi cuvântul lui este dispreţuit. Cel ce vorbeşte astfel să-şi dea seama că aşa cum suntem cu cuvântul prin scrisori, când nu suntem de faţă, tot aşa suntem şi cu fapta, când suntem de faţă. Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pe ei cu ei înşişi, nu au pricepere. Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu, ca să ajungem şi până la voi. Căci nu ne întindem peste măsură, ca şi cum n-am fi ajuns la voi, căci am şi ajuns cu Evanghelia lui Hristos până la voi. Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora, ci avem nădejde că, tot crescând credinţa voastră, ne vom mări în voi cu prisosinţă, după măsura noastră. Ca să propovăduim Evanghelia şi în ţinuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu măsură străină, în cele de-a gata. Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă.



Blog Stats

  • 312.840 hits
septembrie 2020
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte