05
sept.
20

Gelozia dintre frați – cauze și remedii

1. Uneori, gelozia poate deveni una dintre cauzele rezultatelor proaste la învăţătură în şcoala primară. De regulă, părinţii dedică mezinului mai mult timp şi mai multă energie, iar când primul născut merge la şcoală, el intră într-un nou mediu, primeşte teme pentru acasă. Şi el se poate folosi de aceste complicaţii pentru a atrage atenţia părinţilor, întrucât cu cât face faţă mai prost îndatoririlor sale, cu cât se adaptează mai greu, cu cât are nevoie de mai mult ajutor şi de mai mult sprijin, cu atât mai uşor îşi poate sili părinţii să se ocupe de problemele lui, nu de nevoile mezinului. Şi atunci, simptomul – rezultatele proaste la învăţătură – devine în mod „colateral” util pentru el şi, ca atare, se menţine fără a fi legat nici de viaţa şcolară, nici de capacităţile intelectuale ale copilului: el îi permite acestuia să atragă timpul şi atenţia părinţilor.

2. Se întâmplă ca o gelozie puternică să apară între copii ca metaforă a conflictului dintre părinţi. Desigur, ei au de împărţit ceva al lor, însă adeseori utilizează în conflict modele părinteşti de comportament – până şi esenţa certurilor este aceeaşi ca la părinţi. Cine de cine să asculte, rândul cui este să facă curat în cameră, cine dă muzica mai tare, ai cui prieteni sunt mai „respingători” și așa mai departe. În acest caz, este inutil să se facă tentative de apropiere a copiilor, întrucât mai întâi trebuie împăcaţi părinţii.

3. Lucrurile personale sunt foarte importante pentru copii – ele „hrănesc” simţul individualităţii. Iar dacă fraţii sau surorile le iau mereu lucrurile sau le strică, copiii pot avea în această privinţă aceeaşi atitudine ca faţă de un jaf. Fireşte, uneori fraţii şi surorile nutresc unul faţă de altul sentimente de încrâncenare, de ură şi de nemulţumire.

Dacă adulţii închid în mod constant ochii faţă de aceste atitudini, vrăjmăşia este pur şi simplu refulată, unde o fac să mocnească şi sentimentul copilului că nu este înţeles, sentimentul vinovăţiei sau cel de frică. Pentru copii este important să simtă că fiecare dintre ei este tratat corect. Corect nu înseamnă neapărat identic. Copilul va aprecia negreşit atenţia dumneavoastră dacă în loc să-i dăruiţi acelaşi lucru ca surorii lui, vă veţi îngriji anume de nevoile lui exclusive.

Viaţa de familie,

traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas,

Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pag. 84-85

Doxologia


0 Responses to “Gelozia dintre frați – cauze și remedii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 312.839 hits
septembrie 2020
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: