05
sept.
20

Stiluri parentale în creșterea copiilor

Stilul parental înglobează o serie de strategii specifice pe care părinţii le folosesc pentru creşterea copiilor. Acestea sunt influenţate de temperamentul părintelui, dar și al copilului. Ca părinte, ne identificăm predominant cu unul dintre stiluri, însă în anumite momente ale vieții și etape ale dezvoltării copilului putem „împrumuta” caracteristicile altui stil parental. 

A  fi părinte nu este un proces static, ci la fel cum noi evoluăm ca persoane, și stilul parental se schimbă pe măsură ce copiii îşi dezvoltă personalitatea, de-a lungul etapelor de creștere. Părinții competenți oferă căldură sufletească și îndrumare copilului, îi încurajează să fie independenți, dar sunt fermi în stabilirea limitelor și regulilor. Aceștia învață să răspundă emoțiilor copilului și îi permit să exploreze alternative pe baza propriilor raționa­mente. Copiii părinților competenți vor avea o stimă de sine sănătoasă și vor deveni indepen­denți.

Stilul autoritar se definește prin controlul exercitat de părinte, care așteaptă conformare și ascultarea copilului în fața regulilor pe care le impune, fără a oferi posibilitatea unui dialog sau a unei negocieri. Pedepsele și restricțiile sunt prezente, iar nevoile copilului nu sunt prioritare în relație. Copiii părinților crescuți în stilul autoritar, de obicei, au competențe sociale scăzute, se pot revolta și pot avea o serie de comportamente aparent inexplicabile, ca fugitul de acasă și furie distructivă, iar dacă autoritatea este dusă la extrem, pot dezvolta gânduri suicidare.

Stilul permisiv este indulgent, fără control, cu așteptări puține de la copil. Părinții pot fi plini de acceptare și iubire pentru copil, dar nu-i cer acestuia să-și controleze comportamentul în anumite situații și nici părintele nu are vreun control asupra lui. În cazurile fericite, copiii crescuți în stilul permisiv devin independenți și echilibrați emoțional, dar sunt situații în care copiii crescuți fără limite și reguli încep să dezvolte din adolescență un comportament deviant, de risc: consum de alcool și droguri, probleme cu legea, agresivitate și impulsivitate.

Stilul neglijent este caracterizat de faptul că părintele este puțin sensibil la nevoile copilului, detașat emoțional și implicat în viața copilului, deși poate pretinde ascultare și impune reguli, însă fără explicații. Părintele asigură nevoile de bază ale copilului, dar relațional și emoţional oferă suport doar când copilul are probleme serioase. La maturitate, copiii care au fost crescuți în acest stil încearcă să-și asigure ei înșiși ceea ce părinții nu le-au oferit, pot dezvolta comportamente deviante și aparent se maturizează mai devreme decât cei de vârsta lor.

Influența modului în care am fost crescuți

Vorbim despre stilurile parentale și ne identificăm cu unul dintre ele în relația cu copilul, însă lucrurile sunt mult mai profunde de atât, deoarece stilurile parentale sunt influențate de maniera în care am fost crescuți, de normele familiei și de cultură. Suntem părinți pentru copiii noștri, dar noi suntem părinți și pentru propriul copil interior, acela care, de la cea mai fragedă vârstă, a preluat și asimilat fiecare emoție și experiență trăită, i-a oferit un sens particular și a integrat-o în sistemul de convingeri. Parentajul sănătos înseamnă, printre altele, o muncă susținută de autocunoaș­tere și intros­pec­ție, de procesare a propriilor experiențe dureroase și emoții, iar aceasta presupune uneori întoarcerea la copilărie, la părinții pe care i-am avut și modul în care aceștia s-au raportat la noi.

Un exercițiu practic în acest sens, pe care vă invit să-l faceți, este următorul: desenează pe o foaie conturul siluetei tale și în interiorul siluetei scrie criticile și cuvintele pe care le-ai considerat nepotrivite sau dureroase spuse de părinții tăi de-a lungul copilăriei. Acestea reprezintă vocea criticului interior și analizează dacă nu cumva ele au intrat în raportarea la copilul tău, poate sub o altă formă: critica constantă, așteptările nerealiste de la copil, pretențiile de maturitate sau gândire logică, asemeni unui adult, perfec­ționismul, dorința de a ne realiza prin copil și de a compensa anumite neajunsuri ale vieții din prezent, toate acestea reprezintă comportamente pe care este posibil să le fi preluat de la părinții noștri. Este important să conștien­tizăm că la fel cum pe noi ne-au deranjat când eram copii, este foarte probabil ca acestea să fie o piedică pentru o relație armonioasă cu copilul tău.

O copilărie marcată de critică și judecată, lipsă de susținere și iubire condiționată de performanță poate naște următoarele convingeri disfuncționale, menținute chiar și la maturitate: „indiferent cât de bine am făcut ceea ce am făcut, puteam face mai mult și mai bine”, „nu sunt suficient de bun”, „nu merit succesul”, „lumea nu reprezintă un loc sigur pentru mine”, „sunt lipsit de valoare”, „nu merit să fiu iubit/fericit”, „sunt singur, abandonat”.

Citește de pe foaie fiecare afirmație care ți-a produs răni în copilărie și identifică cum te simți când le citești: ești pregătit să renunți la ele? Pentru copilul tău interior, ce stil parental ai, care este tonul pe care-ți vorbești?

Poate ai acționat conform unui tipar negativ, pe care este posibil să îl perpetuezi în relația cu copilul tău. Observă și analizează care este nuanța vocii din copilăria ta și nu te lăsa condus de ea la maturitate, în caz că nu a fost una pozitivă.

A doua parte a exercițiului constă în a-ți de­sena silueta și a scrie în interiorul ei toate lucrurile pozitive pe care ți-ai fi dorit să le auzi în copilărie: „ești suficient de bun și totul este în regulă”, „poți avea succes”, „ești în siguranță”, „te iubesc necondiționat, indiferent de acțiunile tale”, „ești valoros”, „ești vrednic”, „meriți să fii fericit”, „sunt aici pentru tine”, „ești unic”, „poți avea încredere în mine”.

Ridică-te în picioare și afirmă aceste lucruri cu convingere, poți să lipești această foaie undeva la vedere și astfel începi un proces de „reparenting” (a fi propriul tău părinte, adult fiind). Adică îți oferi ție, la maturitate, și copilului interior toate asigurările emoționale de care aveai nevoie în copilărie. La fel cum este bine ca părinții să fie sensibili la nevoile emoţionale ale copiilor, acest drum începe prin a fi sensibil la emoțiile și nevoile tale, pentru că nu poți oferi altora ceea ce nu-ți oferi ție prima dată.

Copilul tău are nevoie să audă aproximativ aceleași lucruri pe care aveai și tu nevoie să le auzi în copilărie. Dincolo de așa-numita prăpastie dintre generații, nevoia noastră de conexiune umană, validare și atașament e aceeași. A fi părinte este o experiență profund transformatoare: ai șansa extraordinară de a te cunoaște în profunzime, de a te vindeca, de a fi un model pozitiv pentru o altă ființă umană, de a ghida, iubi necondiționat și susține. Procesul este dificil uneori, și este normal acest fapt, deoarece lucrurile valoroase nu se obțin cu ușurință, dar împlinirea dobândită pe acest drum nu poate fi egalată.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Stiluri parentale în creșterea copiilor”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 312.839 hits
septembrie 2020
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: