10
sept.
20

EVANGHELIA ZILEI: 2020-09-10

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(V, 1-20)

n vremea aceea a venit Iisus în cealaltă parte a mării, în ţinutul Gadarenilor. Şi de’ndată ce El a ieşit din corabie, L-a întâmpinat din morminte un om cu duh necurat care îşi avea locuinţa în morminte; şi nimeni nu putea să-l lege nici cu lanţuri, pentru că de multe ori, fiind legat în obezi şi în lanţuri, el rupea lanţurile şi obezile, le sfărâma şi nimeni nu putea să-l potolească; şi neîncetat, noaptea şi ziua, era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi I s’a închinat. Şi strigând cu glas puternic, I-a zis: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti!…“. Că îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din om!“ Şi l-a întrebat: „Care-ţi este numele?“ Şi I-a răspuns: „Numele meu este Legiune, că suntem mulţi“. Şi mult Îl rugau să nu-i trimită afară din acel ţinut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păştea. Şi L-au rugat, zicând: „Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei“. Şi El le-a dat voie. Şi ieşind duhurile necurate, au intrat în porci, şi turma s’a repezit de pe stâncă’n mare. Şi erau ca la două mii şi se înăbuşeau în mare. Iar cei care-i păzeau au fugit şi au dat de veste în oraş şi prin sate. Şi au venit să vadă ce s’a întâmplat. Şi s’au dus la Iisus; şi l-au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, pe el, care avusese legiune de demoni; şi s’au înfricoşat. Iar cei care au văzut le-au povestit ce s’a făcut cu demonizatul şi despre porci. Şi ei au prins a-L ruga să plece din hotarele lor. Iar când intra El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l ia cu Dânsul. Şi Iisus nu i-a îngăduit, ci i-a zis: „Mergi la casa ta, la ai tăi, şi spune-le cât a făcut Domnul pentru tine şi cum te-a miluit“. Iar el a plecat şi a început să vestească în Decapole câte a făcut Iisus pentru el; şi toţi se minunau.

0 Responses to “EVANGHELIA ZILEI: 2020-09-10”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 312.839 hits
septembrie 2020
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: