16
sept.
20

Perfecțiunea inaccesibilă

Avva Pimen păstrează un cuvânt misterios al avvei Theonas. Cuvântul este misterios și pentru că textul grec, dacă se încearcă traducerea lui literală, se dovedește destul de greu de pătruns. Traducerea clasică, publicată la Alba Iulia, spune: „Măcar de va câștiga cineva fapta bună, Dumnezeu nu-i dă lui singur darul, căci știe că nu a fost credincios ostenelii sale. Ci de va merge către prietenul său, atunci rămâne la dânsul”. Cristian Bădiliță (ca, de altfel și Lucien Regnault pentru versiunea franceză) propune o interpretare: „Chiar dacă cineva dobândește virtutea, Dumnezeu nu-i dă harul numai lui. Căci știa că nu se poate încrede doar în osteneala sa. Dar, dacă se apropie de tovarășul lui, atunci [Dumnezeu] rămâne cu el”.

Cele două versiuni pot fi socotite complementare, întrucât fiecare în felul ei aruncă o lumină specifică pentru înțelegerea textului. Avva Theonas în experiența lui ascetică a înțeles un lucru important: perfecțiunea ne este inaccesibilă. Aceasta este condiția noastră de ființe care viețuiesc într-o lume coruptă, prin urmare, după cum spunea și Petre Țuțea într-o vorbă celebră de-a sa, „ne mișcăm asimptotic către perfec­țiune”, de atins însă nu o atingem niciodată. Asceza așază omul pe o cale ce nu se termină vreodată. Oricât de mult ne-am strădui pe cont propriu, nu putem smulge harul lui Dumnezeu cu mâinile noastre. Rămânem închiși inexorabil în propria noastră finitudine. Și totuși, există o cale destul de simplă care ne permite să facem saltul dincolo. Imperfecțiunea noastră, a fiecăruia dintre noi, poate fi surmontată prin deschiderea către celălalt. Cu alte cuvinte, receptivitatea față de aproapele Îl aduce pe Dumnezeu în proximitatea noastră.

Cuvântul acesta al avvei Theonas este cu atât mai important cu cât el vine de la un ascet al deșertului, un om care, în felul său, a împins cât mai departe cu putință limitele sale prin nevoință și prin osteneli. Și totuși, însăși această experiență îi arată că ceea ce a făcut nu este îndeajuns, ci trebuie completată prin disponibilitate față de cei de lângă noi. Prietenii, tovarășii noștri sunt cei dintâi față de care suntem invitați să ne manifestăm dragostea, pentru a putea, în felul acesta, să dobândim harul lui Dumnezeu, care să nu mai plece de lângă noi.

Gândul acesta al părinților deșertului nu anulează sub nici o formă necesitatea ascezei. Trebui să ținem seama că ei trăiau solitar, erau niște singuratici, care riscau să se individualizeze prea mult. De aceea bătrânii zic că asceza singură nu este suficientă. Dar oare deschiderea către aproapele ajunge ea singură în lipsa unei forme de nevoință? Aș zice că nu, nu este îndeajuns, și nu pentru că dragostea față de aproapele nu ar putea doar ea să atragă harul lui Dumnezeu, ci pentru că noi nu am putea vreodată să îl iubim cu adevărat pe cel de lângă noi dacă nu ne curățim prima dată inima și mintea.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Perfecțiunea inaccesibilă”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 312.838 hits
septembrie 2020
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: