Arhivă pentru 12 octombrie 2020

12
oct.
20

Capcanele consumerismului

Nu mai putem nega, astăzi, faptul că a avea mai mult se confundă cu a fi „mai mult” la nivel personal; nici că suntem într-o competiție tăcută unii cu alții pentru acumularea a cât mai multor lucruri sau experiențe, indiferent în ce măsură ne caracterizează acestea; și, de asemenea, nu mai putem nega faptul că ne simțim mai bine și avem un sentiment al valorii personale mai pronunțat când ne permitem să cumpărăm ce ne dorim și deseori cumpărăm mai mult pentru a compensa anumite goluri emoționale sau spirituale. 

Citește în continuare ‘Capcanele consumerismului’

12
oct.
20

Îndrăcirea lucrurilor – Părintele Calistrat 12.10.2020

12
oct.
20

Carnea de struț în gastronomia românească

Carnea de struț, cea mai mare pasăre din lume care atinge greutatea de 100 de kilograme la maturitate şi de origine din Africa, a început să pătrundă ușor și pe mesele românilor. În afară de gustul deosebit, carnea de struț se evi­den­țiază și prin faptul că este una dintre cele mai sănătoase. Are mai puține calorii decât carnea de pui și mai mulți nutrienți decât carnea de porc. Conține foarte mult fier, vitamina E, foarte mult Omega 3, Omega 6, Omega 9, vitamina B12, B6. 

Citește în continuare ‘Carnea de struț în gastronomia românească’

12
oct.
20

Coaja de salcie, „aspirina” din natură

Coaja de salcie albă a fost folosită de secole ca remediu natural pentru tratamentul febrei și, de asemenea, pentru scăderea durerii. Aceasta conține un ingredient activ, cunoscut sub numele de salicină, care este transformat de către organism în acid salicilic. 

Citește în continuare ‘Coaja de salcie, „aspirina” din natură’

12
oct.
20

Cele două forme ale smereniei

Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele tău mai înţelept decât tine și, întrecându-l pe el în toate, a te socoti pe tine mai prejos decât toţi. Ce greu este acest lucru: a renunţa la orgoliul nostru, la mândria noastră şi a ne umili din toată inima! E foarte greu, dar foarte preţios înaintea lui Dumnezeu.

Citește în continuare ‘Cele două forme ale smereniei’

12
oct.
20

Să ne spovedim hotărâți să nu mai păcătuim !

Cel ce nu se căieşte din inimă pentru cele ce a făcut, foarte uşor se întoarce şi face iarăşi aceleaşi păcate şi chiar şi mai multe.

Citește în continuare ‘Să ne spovedim hotărâți să nu mai păcătuim !’

12
oct.
20

A crede înseamnă îndeosebi a crede de necrezutul

Ca şi în alte momente de seamă ale Noului Testament, acel din prima duminică de după Paşti pune problema credinţei despre care se cuvine să ne reamintim că a crede nu se confundă cu a vedea, a constata. Greşeala aceasta fundamentală au săvârşit-o fariseii, saducheii, bătrânii şi cărturarii care, pe Golgota, exclamau: „Hristos, regele lui Israel, să se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem” (Marcu 15, 32). Dacă vezi, nu-ţi mai rămâne decât să înregistrezi, să constaţi şi să te supui. Dar credinţa tocmai aceasta nu e, ci, dimpotrivă, „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1). A crede înseamnă îndeosebi a crede de necrezutul. De aceea îi şi spune Domnul lui Toma: „Ferciţi cei ce n-au văzut şi au crezut”. Credinţa stă dincolo de limitele minţii omeneşti şi implică o încredere totală a credinciosului în cele ce crede. De această lipsă de încredere totală, ilogică, nepăsătoare de evidenţe au dat dovadă apostolii. I-a copleşit realitatea, i-au descumpănit aparenţele.

Citește în continuare ‘A crede înseamnă îndeosebi a crede de necrezutul’

12
oct.
20

Nevoința duhovnicească şi vremurile de pe urmă

Potrivit tradiției ortodoxe, toată miza vieții omului se află în calitatea unei lucrări nevăzute și nepalpabile, în poziționarea minții, în modul în care aceasta se mișcă spre anumite conținuturi. Iar această mișcare la rândul ei este responsabilă cu producerea gândurilor și atitudinilor care vor determina, în mod esențial, calitatea parcursului vieții și a tuturor relațiilor pe care omul le va dezvolta cu lumea, cu semenii și cu Dumnezeu. De aceea, Sfântul Paisie Aghioritul obișnuia să spună că „din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească”.

Citește în continuare ‘Nevoința duhovnicească şi vremurile de pe urmă’

12
oct.
20

Provocările lăcomiei oglindite în omiliile Sfântului Vasile cel Mare

În zilele noastre, dorința de a poseda lucruri materiale tot mai numeroase și mai valoroase pare să domine, cu câteva excepții, societatea. La tot pasul ni se inoculează ideea că posesiunile materiale, adunate cu conștiinciozitate, ar fi în stare să ne ofere variate forme de alinare a grijilor care ne frământă permanent. Biserica a considerat dintotdeauna lăcomia drept una din cele mai severe patimi din cauza ramificațiilor grave pe care le generează supunerea în fața ei. În acest sens, scrierile şi făptuirile Sfântului Vasile cel Mare sunt la fel de valoroase astăzi pe cât erau în vremea sa.

Citește în continuare ‘Provocările lăcomiei oglindite în omiliile Sfântului Vasile cel Mare’

12
oct.
20

Propovăduirea Cuvântului

„În vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era cuprinsă de friguri și L-au rugat pentru ea. Atunci El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată ridicându-se, le slujea. Dar, apunând soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoși. Și din mulți ieșeau diavoli, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, pentru că știau că El este Hristos. Însă, făcându-se ziuă, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu; iar mulțimile Îl căutau și au venit până la El și-L țineau ca să nu plece de la ei. Însă El a zis către ei: Trebuie să binevestesc Împărăția lui Dumnezeu și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. Și propovăduia în sinagogile Galileei.” Luca 4, 38-44

Citește în continuare ‘Propovăduirea Cuvântului’

12
oct.
20

12 octombrie – Sfântul Ierarh Cosma, episcopul Maiumei [ TRINITAS TV ]

12
oct.
20

EVANGHELIA ZILEI: 2020-10-12

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VI, 24-30)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, bogaţilor!, că de pe-acum vă luaţi mângâierea. Vai vouă, celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă, celor ce râdeţi acum, că veţi plânge şi vă veţi tângui. Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine; că părinţii lor aşa le făceau profeţilor mincinoşi. Iar vouă, celor ce ascultaţi, vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc; binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, rugaţi-vă pentru cei ce vă necăjesc. Celui ce te loveşte peste obraz, dă-i-l şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa; oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel ce-ţi ia pe ale tale, nu i le cere.
12
oct.
20

Apostolul Zilei: 2020-10-12

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Filipeni
(I, 1-7)

avel şi Timotei, robi ai lui Hristos Iisus, tuturor sfinţilor întru Hristos Iisus, celor ce sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii: Har vouă şi pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos. Mulţumesc Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi amintesc de voi, și totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, mă rog cu bucurie, întrucât v-ați făcut părtași la Evanghelie din ziua dintâi până acum. Sunt încredinţat că Acela Care a început în voi lucrul cel bun, îl va duce la capăt, până în ziua lui Hristos Iisus. De asemenea, este cu dreptate să gândesc astfel despre voi toţi, cei ce sunteți părtași cu mine la același har; căci vă port în inima mea, atât în lanţurile mele, cât şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei.



Blog Stats

  • 313.140 hits
octombrie 2020
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte